Enoriașul, surprins, a zâmbit. „Mă bucur să aud așa ceva frate păstor! Sunt surprins însă, deoarece așa cum mă cunoașteți, eu mă plâng mereu pentru o serie de lucruri din biserica aceasta. V-am spus de câteva ori că predicile dumneata sunt slabe, plictisitoare. Să nu mai adaug faptul că nu mai dau demult niciun ban la biserică. Oare de ce ai avea dumneata nevoie de 10 oameni ca mine în biserică?”
Pastorul a răspuns scurt: „Așa cum vi-am spus, mi-ar place să avem ca dumneavoastră vreo 10 oameni în biserică. Pentru că din nefericire avem vreo sută!”
Bisericile noastre sunt turmele lui Dumnezeu. Ele nu de oi/membrii duc lipsă. Majoritatea. Pentru că multe sunt mici, extrem de mici. Bisericile de astăzi duc lipsă de oameni de calitate. Nu țin apărarea pastorilor (destui sunt chiar plictisitori), nu „execut cu mânie proletară” criticii, pe cei ce se lamentează. Dar mă întreb așa, retoric: „Cum ar arăta o turmă în care numărul de oi care behăie ar fi din ce în ce mai mare? Dar din ce în ce mai mic?”
Păstorul Bisericii nu sunt eu, ci Hristos. Oare i-ar place dacă toate „oile” Sale ar fi ca noi? Ca mine sau ca tine?
Disclaimer: Am folosit mai sus cuvântul „behăie” deoarece este specific pentru strigătul oilor. Iar în afară de „zbierat” nu am găsit niciun alt cuvânt mai dulce, mai academic. Chiar așa, știați că în DEX „a behăi” = „a cânta urât”? Nu m-am gândit niciodată că muzica oilor poate fii urâtă! (Pentru cine mă știe cunoașteți că sunt înnebunit după oi). Concluzie: Ai grijă ce muzica vieții cânți zi de zi! Nu doar în biserică!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.