După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

vineri, 1 ianuarie 2021

"Dacă vă veți exprima opiniile voastre biblice, veți fi pedepsiți și chiar vă puteți rata cariera...”

 Actrița creștină câștigă sprijinul teologului în procesul pentru concedierea ei din cauza unei postări pe Facebook, în care a citat din Biblie

După ce a fost concediată dintr-un rol principal dintr-o producție de teatru pentru că și-a exprimat deschis părerea ei asupra homosexualității, actrița creștină a pornit un proces juridic în care a primit sprijinul unui teolog renumit.

Actrița în vârstă de 26 de ani, Seyi Omooba, și-a pierdut anul trecut slujba dintr-o producție de teatru a piesei The Color Purple, din cauza unui post de pe Facebook din 2014, în care a scris că ea nu crede că homosexualitatea este corectă și că oamenii nu s-au născut gay, potrivit The Telegraph, care spunea că în 2014 ea era studentă, iar contractul cu Curve Theatre din Leicester, Anglia, fusese reziliat.

Tribunalul de Apel pentru Ocuparea Forței de Muncă a organizat joi o audiere preliminară împotriva fostului său angajator și agent Global Artists pentru încălcarea contractului și discriminare religioasă, iar în februarie 2021 va avea loc o audiere completă, informează ziarul.

Interpreta a făcut apel la o hotărâre care a respins probele pe care le-a prezentat anterior. Curve Theatre și Global Artists au contestat acuzațiile făcute de Omooba.

În declarația sa de martor expert la tribunal de partea Omooba, teologul Martin Parsons a spus că postarea de pe Facebook constituie „o expresie corectă și rezonabilă a credințelor creștine, întrucât aceste credințe au fost deținute în trecut de majoritatea covârșitoare a bisericii creștine, de-a lungul istoriei.”

Tribunalului i s-a spus că a fost concediată parțial din cauza „demografiei deosebite a comunității teatrale”, în care „persoanele LGBTQ sunt într-o proporție considerabilă”, și că fostul ei angajator a fost „îngrijorat de ofensa pe care a primit-o comunitatea prin postarea actriței și de boicotarea producției.”

Ea a fost concediată după ce un actor, Aaron Lee Lambert, a distribuit o postare pe Facebook despre opiniile sale în privința homosexualității.

După postare, producătorii serialului au scris într-o declarație: „În urma unei analize atente, s-a decis ca Seyi să nu mai fi implicată în producție”, potrivit BBC.

După postarea ei de pe Facebook, actrița, care este susținută de Centrul Juridic Creștin, a fost „numită n***er pentru pentru că a citat Biblia”, au declarat avocații ei, potrivit The Times.

Lloyd Evans, criticul de teatru pentru The Spectator, care a depus, de asemenea, mărturie în calitate de expert în acest caz, a fost citat spunând că „nu are nicio importanță ca un actor să fie de acord cu opiniile etice sau sentimentele ale unui personaj dintr-o piesă de teatru.” Totodată, el a adăugat „arta teatrului nu ar mai exista, iar multe dintre piesele pe care le considerăm clasice ar fi imposibil de jucat”.

„Pe toate rețelele mele de socializare postez mereu lucruri despre Dumnezeu sau versete”, a explicat actrița, care urma să joace rolul principal al lui Celie în muzical, a explicat aceasta într-un videoclip pe YouTube. „Ei știau că sunt creștină și îmi cunoșteau poziția în privința căsătoriei, a credinței mele, a lui Dumnezeu... asupra multor lucruri din Biblie.”

Ea a adăugat: „Eu încă nu pot să cred nici astăzi, fusese o oportunitate grozavă - ceva ce nu am crezut că aș realiza vreodată - și îmi amintesc cum directorul de distribuție mi-a spus «Fii foarte atentă unde te duci în continuare, pentru că ai un talent rar» ”.

„Această poveste transmite creștinilor un mesaj îngrijorător, și nu doar în domeniul teatrului, ci este valabil în întreaga societate – dacă vă veți exprima opiniile voastre biblice, veți fi pedepsiți și chiar vă puteți rata cariera dacă nu renunțați la convingerile dvs”, a declarat Andrea Williams de la Christian Legal Centre.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.