Dacă Iosif n-ar fi crezut că Dumnezeu vorbește prin vise ar fi cedat în fața ispitei și ar fi acceptat avansurile femeii lui Potifar, dar pentru că a crezut ce Dumnezeu i-a comunicat, pe când era un copil, s-a păstrat curat pentru planul Său perfect.
Dacă David n-ar fi crezut în Profeția lui Samuel că el va fi următorul rege, atunci ar fi rămas în pribegie și nu s-ar fi întors niciodată acasă la ai lui, ar fi rămas printre filisteni, unde-și făcuse un nume de războinic. S-ar fi lecuit de dorința de a fi rege când a văzut cât îl prigonești Saul, dar promisiunea lui Dumnezeu prin profetul Samuel i-a dat forță și răbdare.
Dacă Daniel n-ar fi crezut în faptul că Dumnezeu poate vorbi, atunci ar fi acceptat ca Arioc, generalul lui Nebucadnețar, să-i taie capul și să-l omoare împreună cu ceilalți vrăjitori, ghicitori și haldei, care nu puteau descoperi visul și tălmăcirea acestuia. Dar pentru că Daniel știa că Dumnezeu vorbește, a postit și I-a cerut să-i descopere ce fusese în mintea Împăratului în timpul nopți, lucruri pe care mai apoi Împăratul le-a uitat. Astfel, prin descoperire dumnezeiască, Daniel și-a scăpat viața lui și a celorlalți trei evrei de la curtea împăratului. Dacă ucenicii lui Isus n-ar fi crezut în profețiile că Isus revine pentru cei sfinți, iar pe cei păcătoși îi va arunca în iadul veșnic, dacă nu ar fi crezut în puterea Duhului Sfânt și în darurile acestuia, azi n-am mai fi avut nicio Biserică, ci doar idoli și statui la care ne-am fi închinat, cărora le-am fi adus jertfe chiar proprii copii ca în Cartagina, am fi avut bordeluri cu prostituate sacre ca în Corint și propriile noastre femei s-ar fi prostituat astfel, am fi avut sărbători și parade ale spurcăciunii peste tot ca în Roma, am fi avut crime, violuri, pedofilie și toate nedreptățile din abundență ca în Antichitate, însă ceea ce a dat forță Bisericii să fie Biserică și să cucerească societate după societate a fost și este lucrarea Duhului Sfânt cu roada și darurile Sale, caracterul lui Hristos din Galateni 5:22, și darurile de înțelepciune, de credință, de facerea de minuni, de prorocire, de deosebire a duhurilor, etc. Dacă ucenicii ar afla azi că unii se numesc Biserică deși nu cred aceste lucruri s-ar răsuci în mormânt, pentru că Biserică fără caracterul și lucrarea Duhului Sfânt este o contradicție în termeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.