Mă simt oarecum apropriat de comunitatea românească din Irlanda deoarece ARN are mulți fani acolo. În plus, mulți români din Irlanda m-au votat la europarlamentare, un gest frumos pentru care le mulțumesc din nou astăzi.
Am satisfacția să pot menține legătura cu ei din când în când. În conversațiile noastre ne amintim reciproc că românii de acolo trăiesc în gura leului" când e vorba de valori. Românii s-au dus în Irlanda pentru o viață mai bună din punct de vedere economic, dar au devenit martori oculari la desacralizarea Irlandei și a creștinismului de acolo. Decreștinizarea Irlandei se produce sub ochii lor.
Prin referendum național, în 2015 irlandezii au legiferat căsătoriile homosexuale. Un an sau doi mai târziu au legalizat avortul. Apoi au fost discuții pentru a elimina orice referință la "Dumnezeu", "creștinism", "catolicism", ori "Trinitate" din Constituția Irlandei. Aceste discuții încă mai continuă, dar nimic concret nu s-a întreprins până acum.
Lucrurile însă merg din rău în și mai rău pentru Irlanda, ceea ce e bine să fie un semnal de alarmă și pentru România.
Două știri recente din Irlanda m-au făcut să scriu comentariul de azi. Prima știre privește colapsul demografic al Irlandei: în doar 10 ani, între 2009 și 2019, numărul copiilor născuți în Irlanda a scăzut cu 20% și asta în ciuda infuziei de migranți și imigranți în Irlanda în această perioadă de timp.
Consecințele acestui colaps se vor simți în timp. Economiștii preconizează că până în 2035 vârsta de pensionare în Irlanda va fi ridicată la 69 de ani, și la 73,4 de ani până în 2050, din cauza lipsei de forță de muncă tinere care să plătească pensiile celor mai în vârstă. [Link: www.liveaction.org/.../ireland-low-birth-rate.../] A doua știre privește introducerea unui proiect de lege pentru legalizarea suicidului asistat. Cultura morții s-a extins rapid în Irlanda, Irlanda fiind una din ultimele țări din Europa care a dezincriminat avortul. Iar acum se caută legalizarea uciderii persoanelor în vârstă. Asta va genera reducerea cheltuielilor pentru îngrijirea persoanelor în vârstă ori cu dizabilități. Prin asta statul va economisi bani.
Politicienii ignoră criza demografică și îmbătrânirea populației. Același lucru se petrece și în România. Cum spun mereu, factorul uman e cel mai important. Fără el civilizația dispare. E factorul în care societatea trebuie să investească cel mai mult.
Peter Costea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.