Viața unui om costă cât l-a costat pe Dumnezeu ca să-l salveze. Prețul salvării este proporțional cu valoarea vieții salvate. Biserica lui Hristos e un patrimoniu real, pentru că acolo sunt viețile transformate prin prețul răscumpărării plătit de El.
Cât l-a costat pe Dumnezeu să se întrupeze, să crească ca om, să moară crucificat, să învie și apoi să urce în glorie, atât valorează viața fratelui sau sorei tale. Pentru că acesta a fost prețul salvării lor!
Când tu îi disprețuiești pe frații tăi defapt, consideri că tot prețul plătit pentru ei este exagerat și că în fond, Dumnezeu a dat prea mult pentru ei!
Cât de mult prețuiești ceea ce Domnul prețuiește, Biserica?
El se uita la ea ca la o mireasă, tu de ce vezi în ea o babă cloanță? El ne îngrijește ca un măslin, de ce vezi în el un pom sălbatic? El ne vede ca pe familia Lui, de ce vezi în ei niște străini? Pentru că asta face disprețul, coboară prețul prin devalorizare, schimbă valoarea prin desconsiderare!
Cand eram mai tânăr și cântam în corul bisericii, era o cântare superbă numită Paradisul. Era lungă, dar era superba! La un moment dat, autorul cântări face o paralelă între Cântarea Cântărilor si Relația lui Hristos cu Biserica Lui. Tot ce declară Solomon iubitei sale, alegorizând textul, spune Hristos iubitei Lui, Biserica. Cântecul creștin spune:
"Multe fete sunt frumoase, și crăiese și regine
Dar e o singură aleasă, Porumbița din grădină
Ce frumoasă-i, ce senină
Cu al ei zâmbet ceresc
Parcă ar fi o grădină, unde crinii înfloresc"
Iar corul întreg începea cu toată forța să aclame "Asa va fi Mireasa, asa va fi Mireasa lui Hristos"
Hristos intră în slujba de Duminică ca într-o grădină de crini, mirosind parfumul plăcut al Bisericii Lui! De ce atunci, creștinii intră la slujbă ca într-o grădină plină de urzici și spini? Biserica este pentru El scopul pentru care a muncit atât de mult, motivul pentru care a plătit atât de scump! El se pune la slujbă, prezent printre noi, ca un tată în capul mesei bucurându-se de noi toți, în egală măsură! De ce noi ne punem la masa Lui si ne uitam cu gând străin la copiii Lui, frații noștri?!
"Sau disprețuiți Biserica lui Dumnezeu" ii întreabă Pavel pe Corinteni, 1Cor.11:22
Toate probleme din Corint apăreau pe un fond al disprețului dintre ei. Când prețuiești Biserica eviți conflictele cu ea. Când o disprețuiești, scuipi pe obrajii unde Mirele sărută, îmbrâncești mâinile ce Soțul ei le mângâie, lovești cu pumnii ceea ce El strânge la pieptul Lui cu dragoste infinită!
Da, Biserica este ca o familie. Într-o familie trebuie să existe reguli. O casă fără reguli se va prăbuși sub povara dezordinii. Nu părăsi familia pentru ca are anumite reguli! Ceea ce o face pe ea să fie atât de valoroasă este tocmai faptul că ea se menține pe aceste reguli! Cu cât ne vom maturiza mai mult cu atât vom înțelege că acele reguli ale "copilăriei" erau tocmai mijlocul prin care ne-am maturizat!
Da, Biserica este ca o mamă! Cine își părăsește mama dacă uneori ne mai mustră? Dacă ne face atenți asupra unor aspecte greșite din viața noastră? Cine nu are puterea să ierte greșelile mamei? Atunci de ce, ca și cum nu am fi conștienți de aceste realități, ne comportăm cu Biserica ca și cum ar fi o vecină, o străină de viața noastră?
Hristos își prețuiește moștenirea! A murit pentru ea, e turma Lui! Prețuiește-o așa cum o prețuiește Cel ce a creat-o.
"Frumoasa ca Luna, curată ca Soarele
Ca zorii aurorelor de argint
Ca roua ce cade jos pe pământ.
Asa va fi Mireasa, asa va fi Mireasa lui Hristos"
...zice vechiul cântec la final!
Eugen Porcilescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.