luni, 27 iulie 2020

Tony Berbece 🔴 Ce să faci când visezi că te rogi...


Acum două nopți am visat că un bărbat mi-a înșfăcat băiatul cel mic și parcă dorea să-l tragă undeva departe de mine, am sărit asupra lui certându-l și spunându-i că nu are nicio putere și autoritate asupra băiatului meu, în acel om simțeam ceva demonic. În vis chemam Numele Domnului Isus cu toată puterea. M-am trezit și m-am rugat din nou. Mi-am dat seama pentru a mia oară că înaintea celui rău singura armă este Numele lui Hristos.

A doua zi pe seară am ieși toată familia cu rolele, în parcul Izvor, la coborârea unei mici pante, Matias, băiatul meu pe care-l visasem, a prins viteză, iar la capăt îl aștepta un șanț semi astupat de lucrătorii care și-au făcut treaba pe jumătate. Pentru că Matias nu a putut să-l sară a căzut foarte tare. La cum a căzut putea să-și rupă cu siguranță ceva. Îl durea mâna stângă, am verificat să nu fie ruptă, dar îi era amorțită. Ne-am rugat acolo în parc și a trecut orice amorțeală și umflătură. Am realizat atunci de ce Dumnezeu mi-a dat acel vis în care mă rugam pentru protecția lui Matias, de ce apoi m-am trezit pe la 3 noaptea rugându-mă din nou pentru el. Din acea noapte am mustrat orice plan rău de distrugere a fiului meu pentru că Dumnezeu știind totul m-a pus în mijlocire.

Înainte de tabăra Profides de anul trecut visam că exorcizez oameni, că scot duhuri rele din ei. La început visele erau înspăimântătoare. Dar apoi pe măsură ce visam frica trecea și simțeam autoritatea pe care o am asupra duhurilor, acestea nu mă mai speriau. Apoi a venit tabăra unde am participat la prima exorcizare puternică exact ca în Scripturi cu demonizați care se manifestau, exact cum exorcizau Hristos și Ucenicii. Când am pus totul cap la cap mi-am dat sema că Dumnezeu mă antrenase prin vis.

Adesea visăm oameni, cum sunt în pericol sau într-un păcat, cum cer ajutor sau au nevoie de ajutor. Aceste vise nu le primim ca să avem ce să bârfim, ci le primim pentru a mijloci. Dumnezeu ne consideră niște oameni ai rugăciunii și ne cheamă ca noi să distrugem planurile Satanei cu autoritatea pe care Tatăl Ceresc a pus-o în gurile noastre. Dumnezeu ne vorbește mult prin vise, dacă răspundem și suntem receptivi visele pot deveni un adevărat canal de comunicare cu Dumnezeu. Când visezi că tu, familia ta, prietenii sau orice altă persoană au nevoie de ajutor sau sunt în pericol, nu ezita să te rogi și să acționezi. Dumnezeu te vede valoros, un om puternic în lupta spirituală și îți dă de lucru. Roagă-te ca Dumnezeu să-ți vorbească și prin vise!

Cu prețuire,
Toni Berbece
Text: Iov 33:14-18

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.