Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu și vice-premierul Raluca Turcan, au participat la deschiderea noului sezon expozițional al Muzeului Național de Artă Contemporană(MNAC).
Muzeul și-a prezentat vernisajul de vară, în cadrul căruia au putut fi admirate imagini pe care nu demult ar fi fost considerate „obscenități”.
Momentul artistic a fost susținut de Paul Dunca și Alex Bălă, doi travestiți care au „interpretat” niște „melodii”. La finalul uneia dintre ele, solistul vocal, care se consideră femeie, a spus că-și dorește să interpreteze în fața Catedralei Mântuirii Neamului și „sperăm să cadă”.
Vicepremierul Raluca Turcan a declarat la fața locului că prezența sa și Ministrului Culturii reprezintă „un angajamentde a fi aproape de artiștii contemporani, să integrăm componenta artistică contemporană autohtonă în contextul internațional și să ne punem în valoare, ca țară, prin creația artistică”.
La rândul său, Bogdan Gheorghiu a spus că „Am asistat azi la o porție de creativitate și reinventare, așa cum îi stă bine unui muzeu de artă contemporană. Noul sezon expozițional promite multe perspective și artiști tineri, fapt care nu poate decât să mă bucure. Arta vizuala reprezintă un ritual și un martor al umanității. Ea, însă, trebuie și susținută, fie prin vizitarea muzeelor, a galeriilor sau a diferitelor colecții, fie prin achiziția de artă”.
El a mai spus că MNAC va începe în curând achiziția de artă contemporană cu ajutorul Guvernului.
Ministerul Culturii a virat două milioane de lei către MNAC pentru achiziția de artă contemporană, în sprijinul artiștilor români și pentru a facilita publicului accesul la operele lor.
Cum reacțiile publicului la această expoziție au fost vehemente, MNAC a emis o reacție conform căreia instituția „este un spațiu incluziv, care caută să reflecte în programul său diversitatea culturii vizuale contemporane românești, sub toate formele sale. Considerăm că respectul față de celălalt și promovarea drepturilor omului stau la baza unei societăți deschise și că trebuie susținute eforturile de multiplicare a acestor valori. Din acest motiv, nu vom tolera comentariile ofensatoare și defăimătoare, precum cele care instigă la ură, intoleranță, sau care folosesc un limbaj obscen. În urma reacțiilor virulente la adresa evenimentului de ieri, toate comentariile care se încadrează în aceste categorii vor fi șterse”.
Jurnalista Floriana Jucan s-a întrebat dacă aceasta este cultura pe care dorește s-o promoveze Guvernul României.
„Valorile și cultura în care crede Guvernul Ludovic Orban!
Adică... România educată!
Știu câțiva artiști care lucrează în atelierele lor cu dedicație și doar din dragoste de artă pentru care un sprijin pentru a expune în Muzeul de Artă Contemporană ar fi fost Speranța și Încrederea de a continua pe drumul lor profesional.
Știu un regizor, premiat în străinătate, care se chinuie să monteze o piesă Trilogia Blaga și nu găsește suport la Ministerul Culturii.
Știu atât de mulți oameni dedicați artei și valorilor adevărate pe care Guvernul îi ignoră...
Aceasta este "arta” la care și-ar duce copiii miniștrii Guvernului Orban sau Rareș Bogdan sau Președintele Iohannis- dacă i-ar avea?!?”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.