Acțiunile
virulente ale anarhiștilor, dar și ale politicienilor deja puși la punct de
către anarhiști, ne supun unui „damnatio memoriae” în numele „progresului”.
Acțiuni
de genul acesta s-au petrecut acum 2000 de ani, și chiar mai devreme, și se
întâmplă și azi. Practica „damnatio memorae” se repetă în istorie de obicei
când o epocă apune și alta se naște, de obicei prin violență. Și România avut
experiențe de acest gen.
Termenul
„damnatio memoriae” este de origine latină și desemnează eliminarea din memoria
colectivă a persoanelor indezirabile. Ca și când nu ar fi existat. Practica
aceasta era cunoscută în Egiptul antic, dar mai ales la romani.
Senatul
roman emitea ordine prin care statuile, templele ori referințele în actele
oficiale la persoane indezirabile trebuiau eliminate. Statuile erau dărâmate,
templele distruse, iar memoria indezirabililor era în acest fel ștearsă. Nero a
fost o victimă a acestei practici, la fel ca și alții.
Sovieticii
au făcut la fel, căutând, în anii 50, să elimine memoria lui Stalin, pe care
Putin a readus-o în prim plan. În Europa de Est statuile comuniste au fost
distruse după 1990, străzile cu numele tiranilor comuniști (Lenin, Marx, Engles
etc.) au primit nume noi, iar fabrici, uzine, sate, orașe și orășele care
purtau numele tiranilor comuniști au primit și ele nume noi.
Brașovul
a fost cunoscut ca Orașul Stalin până după moartea lui Stalin în 1953.
Același
lucru se petrece în America și în unele țări din Occident astăzi.
„Progresiștii” au pregătit calea, condiționând mințile generației tinere să
elimine din memoria și cunoștințele lor trecutul și istoria „rasistă” a
Americii și a Occidentului. Damnatio memoriae continuă.
Nu cred
că George Floyd și-ar fi dorit acest lucru, dar anarhiștii au profitat de
ocazie să ne impună reconfigurarea istoriei după chipul și asemănarea memoriei
lor.
Dacă
taci, ești acuzat de rasism. Dacă spui că nu ești rasist, ești numit mincinos.
Dacă critici acțiunile anarhiștilor, ești numit fascist. Pentru anarhiști „fie
că ești cu noi, fie că ești împotriva noastră”. Cale de mijloc ori neutralitate
nu există. Așa au acționat și comuniștii. Așa acționează și tiranul din Coreea
de Nord.
Mergem
din bizar în și mai bizar. Ștergerea istoriei
din memoria colectivă aproape că a devenit un fait accompli, în literatură,
campusurile universitare, amvoanele bisericilor, legislaturi, artă. Clasicul
Gone with the Wind / Pe aripile vântului nu mai poate fi vizionat în SUA, ori
doar cu un disclaimer care atenționează asupra „rasismului” filmului. Creații
literare și cinematografice similare sunt însoțite de avertizarea că ar putea
conține „aspecte rasiste”.
Actorii
de Hollywood apar pe ecranele Americii „apologizing for their witness /
scuzându-se pentru că sunt albi”.
A fost
lansată o petiție (5000 de adeziuni până acum) pentru eliminarea din spațiul
public într-un oraș din Marea Britanie a statuii lui Mahatma Ghandi, pacifistul
hindus fiind acuzat de „fascism, rasism și fiind un agresor sexual”.
În
SUA, un profesor universitar a fost concediat pentru că a refuzat să dea notă
de trecere studenților de culoare care au lipsit de la cursuri deoarece erau pe
străzi la demonstrații.
În
Seattle, anarhiștii au ocupat o parte din centrul orașului / downtown pe care
au declarat-o „zonă autonomă”, în care poliția a fost în întregime abolită, iar
zona declarată o „utopie neo-socialistă”.
Bizar,
în unele locuri din America experții din domeniul sănătății au recomandat că
demonstrațiile pot continua în ciuda posibilității contaminării cu COVID-19.
Vă
ofer câteva zeci de exemple ale nebuniei anarhiste ale acestor zile în America
și Marea Britanie: www.thefederalist.com
Nu
m-ar surprinde dacă chiar și Biblia va fi etichetată „rasistă” și scoasă din
biblioteci. Ori creștinismul o religie „rasistă” cerându-se reformarea
bisericilor ori închiderea lor și reconfigurarea teologiei creștine pentru a
elimina din ea „rasismul”.
Ori,
chiar mai grav, reîntoarcerea la religiile ecologiste / păgâne care au precedat
creștinismul.
Pot
lucrurile acestea fi văzute ca „progres”? Orice persoană cu rațiune știe că nu
sunt progres, ci declin. Puțini, însă, au curajul să-și exprime punctul de
vedere.
E bine
de știut, mai ales de generația tânără, că acesta a fost comportamentul
naziștilor când au demonizat evreii acum 100 de ani și în final i-au dus în
lagărele de exterminare. Comuniștii au făcut la fel cu părinții și bunicii
generației tinere. I-au demonizat pentru că erau persoane tradiționale, se
opuneau anarhiei comuniste, refuzau să glorifice comunismul, își vedeau de
treaba lor, căutau să ignore atrocitățile comuniste, crezând că în acest fel
vor supraviețui.
S-au
înșelat. Comuniștii i-au vânat asemenea unor animale și, până în anii 60, au
exterminat peste 800.000 dintre ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.