miercuri, 20 mai 2020

Un pastor canadian acuzat că favoriza răspândirea coronavirusului a fost arestat


Un pastor canadian care îşi asigura discipolii că nu vor fi afectaţi de pandemie şi care este acuzat că, în pofida interdicţiei, a organizat adunări religioase în Myanmar la care participau zeci de credincioşi ai căror apropiaţi au fost contaminaţi cu COVID-19 a fost arestat miercuri, transmite agerpres.ro.

David Lah, de 43 de ani, născut în Myanmar şi care locuia în Toronto, efectua un turneu în ţara sa natală pentru a predica Evanghelia.

El este acuzat că a organizat slujbe publice, ignorând interdicţia de participare la adunări impusă de guvern pentru a limita propagarea COVID-19.

La puţin timp după aceea, pastorul a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus, la fel ca mai multe zeci dintre discipolii săi şi apropiaţi ai lor.

În înregistrări publicate pe reţelele de socializare el poate fi văzut asigurându-i pe credincioşi că nu se vor îmbolnăvi de COVID-19. "Dacă oamenii ţin Biblia şi pe Iisus în inimile lor, maladia nu va intra", a proclamat el în faţa unei săli pline.

Ieşit din carantină, pastorul a fost reţinut miercuri şi riscă trei ani de închisoare în Myanmar.

Creştinismul este religia a puţin peste 6% din populaţia fostei Birmanii, în majoritate budistă.

Myanmar a înregistrat oficial 193 de cazuri de COVID-19 şi şase decese.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.