Comunicat al conducerii Bisericii Baptiste Providența Timișoara
Dragi frați și surori în Cristos, dragi prieteni,
Așa cum știți, starea de urgență pe teritoriul României s-a încheiat și urmează anumite măsuri de relaxare, inclusiv cu privire la viața și slujirea bisericilor, fiind permise organizarea serviciilor de închinare în aer liber.
Cu ajutorul Domnului, Duminică 17 Mai, ora 11.00, dorim să reluăm serviciile publice de închinare ale Bisericii Providența în curtea noii locații din Ghiroda, strada Predeal nr. 10, cu respectarea noilor măsuri comunicate de CNSU.
Vom avea un singur serviciu de aproximativ o oră. Nu există restricții legate de vârstă, dar îi rugăm pe cei care sunt răciți, au febră, prezintă simptome asociate cu Covid-19 sau fac parte din personalul medical care lucrează direct cu cei afectați de Covid-19, să rămână acasă.
De asemenea, va trebui să respectăm condițiile impuse de autorități: vom sta la distanța de 1,5 m unii de alții, vom purta masca pe toată durata serviciului de închinare, vom evita strângerile de mână sau îmbrățișările și vom urma indicațiile celor din departamentul de primire și ordine.
Duminică seara de la ora 18.00 vom avea serviciul de închinare online, transmis live pe pagina de Facebook Biserica Baptistă Providența Timișoara și pe canalul de YouTube al bisericii. Lecțiile de școală duminicală vor continua în casele noastre. De asemenea, întâlnirile săptămânale ale bisericii vor continua pe platforma Zoom.
Cu ajutorul Lui Dumnezeu vom trece și peste această încercare! Trebuie să acționăm biblic, responsabil și să fim uniți in astfel de momente! Ne rugăm pentru protecția lui Dumnezeu și pentru vreme favorabilă!
Fiți binecuvântați!
Pastor Samy Tuțac
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.