Mă numesc Gheorghe, nume pe care părinții mei au ales să mi-l dea. Știu sigur că mi-au pus acest nume în cinstea bunicilor mei. Pe ambii bunici, și cel din Todirești, cel din partea tatălui meu, dar și cel din Bosanci, cel in partea mamei mele, îi chema Gheorghe.
Cât am fost copil, nu mi-a plăcut numele pe care îl purtam. De multe ori, eram ținta glumelor de genul „Gheorghe pleacă… Gheorghe vine și mănâncă ce rămâne…”, unii mă strigau „Gheorghe zamă”, alții „Ghiță, pompiță”. Mereu veneam supărat și întrebam pe mama: De ce m-ai numit Gheorghe? De ce nu mi-ai pus alt nume? Iar ea, de fiecare dată, mă trimitea să îl întreb pe tata, iar răspunsul era mereu același „așa se numesc bunicii tăi, în cinstea lor ți-am pus numele acesta, tre să fi mândru”.
Anii au trecut și m-am apucat de lupte greco-romane. Am observat că sportul de performanță mi-a adus multe beneficii într-un timp relativ scurt. M-am înălțat, m-am lățit în umeri și culmea, cei care făceau glume pe seama numelui meu dintr-o dată au renunțat să mă mai ia „de căruță” și s-au făcut băieți faini.
Astăzi mă bucur pentru că port acest nume și da, sunt mândru să port numele bunicilor mei.
Pe 23 Aprilie, biserica tradițională ține hramul Sfântului Gheorghe. Cu ocazia acestei zile, cei care poartă acest nume sunt felicitați, lucru care mi s-a întâmplat și mie. Nu au fost puțini cei care mi-au urat „La mulți ani”. De fapt, un număr mare de cunoscuți și nu numai, mi-au transmis prin diferite căi, dar mai cu seamă prin rețelele de socializare, gândurile lor bune. Pe această cale vreau să le mulțumesc și spun ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pe fiecare în parte.
Purtând acest nume, am dorit să citesc un pic, să aflu mai multe despre cine a fost Sfântul Gheorghe. Prima carte pe care o consult de obicei este Biblia. Nu am găsit nicio referire despre Sfântul Gheorghe în Biblie, de aceea am căutat în Istoria Bisericii Primare. Acolo am găsit o relatare mai mult decât interesantă, despre unul dintre martirii care a renunțat la viață pentru credința în Iisus Hristos, pe nume Gheorghe. Am fost încercat de un sentiment aparte, un sentiment fain citind despre acest om, despre curajul lui de a-și mărturisi credința în Iisus Hristos, în ciuda amenințărilor și pericolelor care Îl pândeau. Am rămas încurajat de exemplul lui.
Continuând să citesc despre acest om extraordinar, am găsit câteva lucruri care m-au contrariat. De ce spun asta? Pentru că, punând aceste informații în lumina Sfintelor Scripturi, am sesizat că ceva nu merge.
Mă rezum doar la faptul că am citit că „este unul dintre cei venerați sfinți ai creștinismului” și că este numit „protector al multor țări, regiuni și orașe”.
De ce contrariat? Pentru că găsesc în Biblie scris negru pe alb să nu mă închin sau să venerez pe nimeni și nimic din cer, de pe pământ sau de sub ape, afară de Dumnezeu (vezi porunca a doua din cele zece porunci).
Am rămas pe gânduri… de ce oamenii venerează, se închină și aduc ofrande unor oameni care au trăit o viață sfântă, când Biblia (orice Biblie) interzice acest lucru?
Mă interesez si mai mult de acest subiect și citesc în Biblie, în cartea Faptele Apostolilor, despre Sfântul Apostol Petru care, într-o circumstanță specială, un om pe nume Corneliu i se aruncă la picioare, pentru a i se închina, considerând că așa se procedează în fața unui om sfânt. Răspunsul Apostolului Petru: „Scoală-te, și eu sunt om!” mă face să cred că acesta înțelesese bine că niciun om nu ar trebui să se închine altcuiva, decât lui Dumnezeu.
Un alt exemplu îl găsesc în Apocalipsa 22, unde Sfântul Ioan se aruncă la picioarele unui înger pentru a i se închina. Îngerul îi răspunde astfel: „Ferește-te să faci una ca aceasta! …închină-te lui Dumnezeu”.
Cred că orice religie sau instituție din această lume care promovează închinarea la oameni, obiecte, sau alte lucruri intră în conflict direct cu ceea ce stă scris în Sfânta Scriptură. Nu este o părere personală, ci o realitate care oricât de mult ar deranja o găsim scrisă pe paginile Biblie, dacă suntem interesați cu adevărat de ceea ce scrie acolo.
Respectul și admirația mea pentru oamenii sfinți din trecut, care i-au slujit lui Dumnezeu cu destoinicie, sunt cu atât mai mari, cu cât cei mai mulți dintre ei au renunțat la viața lor, la confortul lor, la familia lor, la prietenii lor, la tot, din dragoste pentru Dumnezeu.
Sunt exemple de credință extraordinare și demne de urmat, în mod special într-o lume unde creștinii de astăzi sunt dispuși din ce în ce mai puțin să se jertfească pentru credința lor.
Însă, e musai, să fim atenți la ceea ce Scriptura ne învață și anume să ne închinăm doar lui Dumnezeu.
Mă bucur de numele pe care îl port, m-am bucurat să aflu atât de multe lucruri noi despre sfântul a cărui nume îl port. Mă rog lui Dumnezeu ca atunci când mi se va cere socoteală de credința mea să pot să am o atitudine asemănătoare sfântului Gheorghe care, în ciuda decretului dat de împăratul Dioclețian, ca nimeni să nu își mărturisească credința public, acesta a avut curajul să mărturisească că este creștin, că iubește pe Dumnezeu și că doar Lui i se închină. Această atitudine i-a adus moartea fizică, trupească însă el a dobândit viața veșnică, care este cea mai importantă.
Sper să nu fi ofensat pe nimeni prin aceste rânduri, dacă am făcut-o îmi cer iertare. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.