Peter Costea 🔴 Prăbușirea familiei = prăbușirea Europei. Revitalizarea familiei = renașterea Europei

Acum 15 ani, când am început să mă implic în mișcarea pro-familie din România, eu și colegii mei eram priviți cu suspiciune de majoritatea covârșitoare a celor cu care vorbeam. Aici mă refer, în primul rând, la creștini. Parcă nu pricepeau ce încercam să le explicăm. România, ziceau unii, nu va deveni niciodată Scandinavia.

Am atenționat atunci, și frecvent de atunci încoace, că declinul familiei ca instituție va duce inevitabil la colapsul civilizației și al Europei. Am crezut atunci și cred și astăzi că atenționarea mea și a colegilor mei din mișcarea pro-familie făcută atunci a fost corectă. Puțini au mai rămas aceia care nu subscriu tezei că prăbușirea familiei ca instituție va rezulta în colapsul Europei și al civilizației europene.

Privind acest subiect mi-au venit în minte acum câteva săptămâni două cărți. Prima e cartea istoricului britanic Bryan Ward-Perkins (Universitatea Oxford) The Fall of Rome and the End of Civilization / Căderea Romei și sfârșitul civilizației, publicată în 2005. A doua e Family and Civilization / Familia și civilizația, publicată de sociologul american Carle C. Zimmerman (Universitatea Harvard) în 1947. [Link: www.conservativebookclub.com]

În cărțile lor, Perkins și Zimmerman încearcă să explice cauza principală a prăbușirii Romei. Ambii găsesc explicația în prăbușirea familiei ca instituție socială. Argumentele lor sunt fundamentate pe documente și date arheologice.

Începând cu veacurile V și VI, romanii de rând au încetat să mai știe să scrie ori să citească. Ori să cultive pământul prin rotația plantelor. A fost o perioada în care, în paralel, decadența romană își continua ascensiunea. În timp ce oamenii încetau să mai știe să scrie ori să citească, au devenit mai decadenți. Au fost anii în care Benedict din Nursia (480-547) s-a dus din provincie la Roma să-și lumineze mintea prin educație, dar, șocat fiind de haosul și decadența pe care le-a văzut acolo, s-a retras în locuri singuratice de unde a pornit mișcarea monastică occidentală.

Cu toate acestea, în mintea romanilor a rămas noțiunea, pe care o întâlnim și noi azi, că Roma (ori Europa) nu se vor prăbuși niciodată. („Romans before the fall were as certain as we are today that their world would continue forever substantially unchanged. They were wrong. We would be wise not to repeat their complacency".)

Zimmerman plasează declinul familiei la romani începând cu secolul II și III. Oamenii au devenit mai mult interesați de plăceri decât de viața de familie. Divorțul a devenit mai obișnuit, fertilitatea a scăzut, perversiunile sexuale au fost normalizate, iar atitudinile oamenilor au devenit, în general, ostile tradiției, familiei, căsătoriei și copiilor. Societatea se coagulează în jurul familiei nucleare, legate între ele prin loialitate (fides) și convingerea că familia e de inspirație divină și, în consecință, sacrosantă (sacramentum). Aceste noțiuni au dat naștere „familismului”. Colapsul Romei a însemnat înlocuirea „familismului” cu „barbarismul”.

Creștinismul a apărut pe acest fundal al declinului „familismului” în marele imperiu al Romei. Creștinii și teologia lor au cauzat o renaștere a „familismului”, ducând, în timp, la renașterea civilizației europene din ruinele Romei cauzate de prăbușirea familiei.

Așa după cum Roma s-a prăbușit pentru că familia s-a prăbușit, viitorul și civilizația noastră pot fi asigurate doar prin revitalizarea familiei. Trebuie, cred, să redescoperim arta formării și susținerii familiilor. Mai mult ca orice și oricând. Asemenea înaintașilor noștri în credința creștină.

Peter Costea