Ezra 8:21-23 “Acolo, la râul Ahava, am vestit un
post de smerire înaintea Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El o călătorie
fericită pentru noi, pentru copiii noștri și pentru tot ce era al nostru.
Mi-era rușine să cer împăratului o oaste de însoţire și călăreţi ca să ne
ocrotească împotriva vrăjmașului pe drum, căci spusesem împăratului: „Mâna
Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toţi cei ce-L caută, dar
puterea și mânia Lui sunt peste toţi cei ce-L părăsesc.” Pentru aceasta am
postit și am chemat pe Dumnezeul nostru. Și El ne-a ascultat.”
Nu, nu am Coronavirus, cel puțin nu știu să am,
n-am avut deloc simptome suspecte și nu am (încă) 60 de ani!
Nu am intrat în carantină, nici nu am de ce afară
de cazul că nu am încotro…
Nu mi-e frică să merg la cumpărături (nu m-am
îmbrâncit cu nimeni pentru vreun pachet de ceva!) și nici la biserică, iar la
alte spectacole, filme și meciuri oricum nu mergeam!
Nici nu caut boala cu lumânarea: mă spăl pe mâini
de 20 de ori pe zi câte 20 de secunde, folosesc antiseptic, strănut în haine,
nu-mi ating fața decât dacă uit și îmi iau temperatura de 3 ori pe zi!
Nu am închis serviciile bisericii, doar parțial
alte activități, dar nici nu-i ispitesc pe frați cu bravade ieftine.
Nici prin cap nu-mi trece să critic alți pastori și
bisericile care au luat măsuri mai stricte.
Doresc doar să împărtășesc cu dumneavoastră câteva
temeri, zic eu întemeiate, temeri care ne dau mari bătăi de cap mie și multor
slujitori și predicatori.
Vedeți, în regim de normalitate, urcăm în fiecare
Duminică la amvon, predicăm despre un Dumnezeu Suveran care ne poartă de grijă
și ne protejează, insistăm că rugăciunea are mare putere, criticăm îngrijorarea
și frica, îi motivăm pe credincioși să trăiască prin credință și vai, Doamne!,
le atragem atenția că viața de aici și acum nu este totul, ba mai mult, ne
dorim să o apucăm pe cealaltă!
Să nu fiu înțeles greșit, nu sunt adeptul
riscurilor și nu cred că a trăi prin credință înseamnă să fim bătuți în cap. Dar de la ce predicăm când
e bine mersi la a ne face obsesiv provizii cu remorca, obținute prin lupta corp
la corp sau să închidem bisericile pe termen lung sau nelimitat, asta nu pot să
accept!
Nu cred că prin absența de la adunare li se va
deschide oamenilor apetitul pentru închinare și părtășie, dimpotrivă!
Pe de altă parte, cât timp putem prelungi
carantina fără să înnebunim (și să ne despocăim) cu toții, o lună? Poate două,
trei? Șase luni sau un an?
Nu comentez o Duminică, hai două… ni s-a
întâmplat când a căzut metrul de zăpadă în Chicago.
Dar dacă durează câteva luni, ce facem?…
Boris Johnson și guvernul Marii Britanii
abordează lucrurile complet invers: acceptă cursul normal al contaminării fără
restricții, considerând că numai așa populația va dezvolta capacitatea
imunitară de a i se împotrivi!
Are dreptate? Nu știu, vom vedea! Dar ceea ce face sens este
că oricât de grav ar sta lucrurile, regimul de carantină nu poate fi prelungit
dincolo de anumite limite psihice și sociale de sustenabilitate. Undeva
sistemul va plesni, cedând în fața dezordinii și chiar anarhiei.
Mesajul pe care am hotărât să îl transmit prin
deciziile și acțiunile mele este cuprins în trei puncte:
1. Voi rămâne între și la dispoziția oamenilor
funcție de nevoi și solicitări cu anumite limite și precauții;
2. Voi fi prezent la serviciile bisericii care
vor rămâne active indiferent de câți vor sau nu vor participa, dar nu voi forța
cugetul nimănui, nici nu-i voi condamna pe cei ce aleg să nu participe;
3. Dacă vor fi prevederi legale, le voi respecta
atâta timp cât voi considera că sunt de bun simț și cât de cât justificate, dar
nu în măsura în care să pună în pericol sănătatea spirituală și chiar existența
bisericii.
Putem alege calea echilibrului, dar fără să
discredităm Evanghelia pe care pretindem că o credem și pe care am predicat-o
până acum!
Ezra 8:21-23 “Acolo, la râul Ahava, am vestit un
post de smerire înaintea Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El o călătorie
fericită pentru noi, pentru copiii noștri și pentru tot ce era al nostru.
Mi-era rușine să cer împăratului o oaste de însoţire și călăreţi ca să ne
ocrotească împotriva vrăjmașului pe drum, căci spusesem împăratului: „Mâna
Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toţi cei ce-L caută, dar
puterea și mânia Lui sunt peste toţi cei ce-L părăsesc.” Pentru aceasta am
postit și am chemat pe Dumnezeul nostru. Și El ne-a ascultat.”
Cristian Ionescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.