Pentru mine,
auto-izolarea este mană venită din cer. Da, îmi lipsesc frații, familia și
nepoții. Mi-e dor să-i văd față în față pe prieteni și pe vecini. Cu toate
acestea, Îi mulțumesc lui Dumnezeu că n-a căzut curentul și că nu mi s-a
stricat computerul. Încerc să finalizez un volum tematic pe care l-am intitulat
Scara devenirii hristice. Ce altceva ar trebui să ne preocupe în astfel de
vremuri decât să creștem în asemănare cu Mirele nostru ceresc?
În zilele care urmează, m-am gândit să întredeschid
ușa și să vă las să aruncați o privire rapidă asupra lucrurilor pe care le-a
pregătit Dumnezeu pentru a modela în noi chipul lui Hristos. Fac lucrul acesta
gândindu-mă și la faptul că, deși au trecut cele două săptămâni de
auto-izolare, încă nu se vede luminița de la capătul tunelului. Oare cât va mai
dura?
Situația în care ne aflăm mă face să mă întreb de ce
pune Dumnezeu laolaltă în familie oameni atât de diferiți? Diferențele le
suportăm mai ușor atunci când viața curge normal. Ne sculăm de dimineață, ne
bem cafeaua împreună (eventual), ne luăm rămas bun, ieșim pe ușă ca să ne
întoarcem, obosiți, după-masa târziu.
În iureșul vieții, reușim să ne evităm unii pe alții,
pentru ca, ani mai târziu, după ce ne-a rămas cuibul gol, să constatăm cu
tristețe că suntem doi străini. Am fost prea ocupați pentru ca Dumnezeu să-Și
fi atins scopul pentru care ne-a pus laolaltă.
De data aceasta, în înțelepciunea și dragostea Sa,
Dumnezeu ne-a adus în situația în care să fim obligați să petrecem timp
împreună.
Acum, întrebarea nu este cum să evităm certurile și
divorțul, ci cum să-L lăsăm pe Duhul lui Dumnezeu să zidească în noi chipul lui
Hristos. Desigur, El face acest lucru folosindu-se de diferențele dintre noi,
dacă acceptăm provocarea Scripturii de a urca, cu Duhul Sfânt de mână, scara
devenirii hristice. O astfel de scară așază Pavel înaintea noastră în Epistola
către Coloseni:
12Astfel dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți
și prea iubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu
smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare. 13Îngăduiți-vă unii pe alții, și,
dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a
iertat Cristos, așa iertați-vă și voi. 14Dar mai presus de toate acestea,
îmbrăcați-vă cu dragostea, care este legătura desăvârșirii. 15Pacea lui
Cristos, la care ați fost chemați, ca să alcătuiți un singur trup, să
stăpânească în inimile voastre, și fiți recunoscători. 16Cuvântul lui Cristos
să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea. Învățați-vă și
sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări
duhovnicești, cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră. 17Și orice
faceți, cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus, și
mulțumiți, prin El, lui Dumnezeu Tatăl (Coloseni 3:12-17).
Ce incredibilă provocare pentru fiecare dinte noi și
pentru relațiile din familiile noastre!
În zilele acestea, Dumnezeu ne-a adus în situația în
care nu putem (sau nu ar trebui să putem) fugi unul de celălalt. Mai mult,
suntem obligați să ne frecăm unul de colțurile celuilalt de dimineața până
seara. Ne aflăm în atelierul lui Dumnezeu, dar El nu va lucra în noi și între
noi decât dacă acceptăm să intrăm în jug cu El și să urcăm scara devenirii
hristice.
Nu știm cât va dura situația de față și cât timp vom
fi obligați să rămânem în acest atelier al lui Dumnezeu.
Știm însă că „pe aceia pe care i-a cunoscut mai
dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său,
pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulți frați” (Rom. 8:29)!
Scara devenirii hristice este gândită de Dumnezeu
conform tiparului după care am fost creați.
Astfel, pe fiecare treaptă a ei se îngână caracterul
cu conduita. Putem avea o părere bună despre noi înșine, realitatea însă se
arată în relații.
Vă invit, dar, în această aventură a devenirii
hristice! Cum ar fi ca în zilele care urmează să ne oprim în dreptul fiecăreia
dintre virtuțile ce compun treptele scării și să încercăm să urcăm spre Acela
care ne așteaptă în vârful ei, spre Dumnezeu?
Data viitoare ne vom opri în fața provocării de a
accepta o ciudată îmbrăcare, nu a omului exterior, ci a celui interior. După
cum vom vedea, totul trebuie să înceapă cu un „transplant de cord”, pentru că
din inimă ies izvoarele vieții.
Pe curând...
Beni Fărăgău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.