duminică, 20 octombrie 2019

O căpetenie, un om mare a plecat dintre noi! Fratele Mia Iovin a plecat la Domnul!

Mihail Mia Iovin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigationJump to search
Mihail Mia Iovin, cunoscut ca Mia Iovin, născut la Arad, la 6 decembrie 1925, decedat la 18 noiembrie 2019 la Chicago a fost un creștin român, închis pentru credință între anii 1959-1964.
A fost arestat la 18 februarie 1959, la vârsta de 34 de ani, după ce a fost exclus din cultul baptist. A fost arestat pentru că a fost membru activ in Adunarea din strada Oituz, o adunare crestina independenta, care era considerata subversiva. Actul de acuzare preciza "A făcut parte din organizația mistico-religioasă, condusă de Vasile Moisescu din Arad care urmărea răsturnarea regimului din țăra noastră". Avea atunci 3 copii iar unul s-a născut după arestare.
Procesul și condamnarea au avut loc la Tribunalul Militar din Timișoara la 18 februarie 1959, cu sentinta nr. 72 în baza art.209 pct.2 lit.a din Codul Penal pentru uneltire contra ordinii sociale. A fost încarcerat la Timișoara, trecând apoi prin toate închisorile: GherlaSalcea (12.10.1959), Giurgeni (11.06.1960), Ostrov (16.10.1960), din nou Gherla (20.11.1961), Periprava (17.11.1963) și Jilava (23.05.1964) până la grațiere în 30.07.1964. A fost închis împreuna cu tot lotul Vasile Moisescu, din care făcea parte, dar și cu cei de la Oastea Domnului, cu betaniștii și cu Richard Wurmbrand.
După eliberare a emigrat în Statele Unite stabilindu-se la Chicago unde a înființat o adunare asemănătoare cu cea din strada Oituz. A fost puternic calomniat si a fost silit sa se retraga din slujire. Imediat după retragere(2002) a scris cartea autobiografică "Istoria unui rob al lui Hristos". De-a lungul vieții a compus mai multe cântari, adunate în cartea de cântări: "Cântările Biruinței".




A fost ultimul supraviețuitor din lotul creștinilor arestați în anul 1959.
Ultimii ani ai vieții i-a petrecut la Chicago.
A lăsat o carte autobiografică: Istoria unui rob al lui Hristos.
Una din ultimele lui apariții publice, aici, …”îl laud pe Domnul pentru că mi-a dat și așa frați.”.
Cântările Biruinței, cartea lui de cântări.
Câteva cântări:
Ce mare har să poți vedea cu ochii tăi lumina. O interpretare aici.
De n-ar fi Harul Tău cel mare slăvitul meu Mântuitor. Aici.
Fișa matricolă penală a fratelui Mia pe pagina web cu deținuții politici.
Mai multe din ce am scris despre fratele Mia, aici.


Din cât l-am cunoscut, dacă ar fi să-l caracterizez printr-un singur cuvânt, acesta ar fi: APRIG. Era un om aprig, pasionat de ceea ce credea, ce spunea, spunea cu pasiune și convingere, cu ardoare. Undeva am scris părerea lui despre conflictele frățești.
Acum, la ceasul plecării lui la „raport”, vă las cu o meditație la prima cântare pe care a compus-o în subteranul Securității din Timișoara (dec 1958).
Vă dau textul cântării și „pățania” de după.


1. Eram un păcătos pierdut, făr’ căpătâi
Dar m-a văzut Hristos, El m-a iubit întâi
Pe nume m-a chemat El, Fiu de Dumnezeu
Și m-a răscumpărat murind în locul meu.


R: Azi sunt fericit și cânt că-s mântuit,
Păcatul mi-e iertat prin sângele- I vărsat
Azi sunt fericit și cânt că-s mântuit,
Prin harul Său bogat, Isus, El, m-a salvat !


2. Eram între tâlhari, căzut jos, crunt lovit,
Zăceam în chinuri mari, ei moartea mi-au gătit;
În starea asta rea, Isus m-a întâlnit,
El rănile-a legat și har mi-a dăruit.


3. Azi liber sunt deplin, sfărmat e jugul greu
Și pace am din plin prin Salvatorul meu;
Viața I-am predat și tot ce am e-al Lui
În veșnicii canta-voi laudă Domnului !


Prima cântare pe care mi-a dat-o Domnul a fost în subteranul Securităţii din Timişoara (dec. 1958), celula nr: 19. Subiectul ei este întoarcerea mea la Dumnezeu. Câţiva ani mai târziu, după eliberarea mea din închisoare (1964), am fost anchetat de un ofițer de Securitate cu privire la ea. „Spune drept, cine sunt tâlharii despre care vorbeşti în strofa a II-a, nu-i aşa că suntem noi? Tu eşti cel ce ai căzut între tâlhari, adică noi, care te-am bătut şi schingiuit? “ I-am răspuns cum mi-a dat Domnul în clipa aceea: „ Ce ziceti, Isus pe care L-am numit în cântare, este pentru dvs. o persoană reală, sau una fictivă? “ A stat pe gânduri câteva momente şi mi-a răspuns: este una fictivă. (Se temea să spună că e reală, asta ar fi însemnat că şi el credea în Isus. Ar f fost o mare greşeală a lui pentru care putea să-şi piardă funcţia de ofiţer comunist). I-am răspuns. „Dacă Isus este un personaj fictiv, atunci nici „ talharii nu sunt persoane reale, ci fictive. Deci nu este vorba despre dvs. în cântecul meu!“ „ Dar atunci, ce sunt tâlharii, hai spune!“ I-am răspuns. „ Tâlharii sunt păcatele mele care voiau să mă distrugă, să-mi pierd viaţa veşnică dăruită prin Isus Hristos.“ A văzut că a pierdut bătălia şi a schimbat subiectul. Ei îmi pregăteau dovezi pentru un nou proces.”
Mai adaug o cântare, numărul 26, pagina 42 din Cântările Biruinței;


1. Ce scumpă este moartea ‘naintea Domnului
A celor ce-n credinţă sfârşesc pe calea Lui.
Ce scumpă este moartea acelor preaiubiţi,
//: Isus în cer i-aşteaptă să fie răsplătiţi. .//


2. De trudă, de durere, de lacrimi, de suspin,
Scăpaţi sunt pe vecie, primind ceresc alin.
Nu cerul cu splendoarea e fericirea lor,
//: Ci Domnul însuşi este răsplata sfinţilor. .//


3. Căci cerul fară Domnul e-un sfeşnic far’ lumini,
p-un templu fară chivot; în el să nu te-nchini.
În Templul Veşniciei, în Nou Ierusalim, /
/: Hristos e Mare Preot, ce har să Ii slujim! .//


4. Ce scumpă este moartea ‘naintea Domnului
A celor ce-n credinţă sfârşesc pe drumul Lui.
Ce scumpă este moartea a celor preaiubiţi,
//: Hristos în cer i-aşteaptă să fie răsplătiţi. .//
Mia Iovin


Cu acest frate, cu această căpetenie s-a stins o generație de martiri, una pe care în anii 80, când am început să-L slujesc pe Dumnezeu, mi-am luat-o ca model.
Ne-au lăsat o cale sau mai bine zis au fost ultimii pe o cale pe care nu prea mai vrea să calce nimeni. Calea lepădării lumii, a lepădării lumii religioase, a lepădării Baalilor și Astarteelor unor religii pline de temple și „stâlpi ciopliți”, dar goală de conținut și angajament.
În ultimii ani ai vieții au avut adunare de doi, el și soția, nici măcar doi sau trei.

După ce adunarea pe care a înființat-o în Chicago a fost „subminată” de cei din România (cu care s-a întâlnit și acolo) și au pus ca și „cap” un om trimis de ei dându-l afară pe Mia prin manevre (cum au făcut de-atunci în multe alte locuri, a rămas doar el cu soția.
Și aceasta este și mărturisirea lui de credință, pe care ne-o lasă ca un fel de testament pentru toți cei ce rămân lângă promisiunile lui Dumnezeu:
„…Pentru mine închisoarea n-a fost numai chin şi suferinţă fizică, ci un şir lung şi greu de torturi psihice. Securiştii nu şi-au putut ierta că nu mi-au putut frânge rezistenţa spirituală, ca să mă transforme într-o unealtă a lor şi într-un om de concesii. Dar aceeaşi închisoare a fost şcoala cea mai înaltă a ascultării.

Îl laud pe Domnul şi pentru faptul că mi-a dat o soţie care să-L iubească întâi pe El, iar pe mine să mă înţeleagă, să fie supusă şi  ascultătoare. O viaţă întreagă am avut deplină unitate  duhovnicească. Ea a purtat şi poartă împreună cu mine ocara lui Hristos. Avem adunare nouă în casa noastră. Domnul Isus a spus că adunarea Lui începe de la doi!… Suntem noi doi: eu şi soţia mea, avem Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea, cântarea de laudă şi frângerea pâinii în fiecare întâia zi a săptămânii. Mărturisim şi aşteptăm venirea Lui, recunoaştem Trupul Domnului Hristos şi iubim frăţietatea cu dragostea adevărului…..”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.