joi, 17 octombrie 2019

NU LEGALIZAȚI DROGURILE

Există o progresie în mintea oamenilor: mai întâi ceea ce era de negândit devine de gândit, iar apoi se transformă într-o ortodoxie al cărei adevăr pare atât de evident, încât nimeni nu își mai amintește ca cineva să fi gândit altfel vreodată. Exact asta se întâmplă în privința legalizării drogurilor: a atins stadiul când milioane de oameni care gândesc sunt de acord că a le permite indivizilor să consume tot ceea ce doresc este soluția evidentă și singura la problemele sociale care rezultă din consumul drogurilor.
Dorința omului de a consuma substanțe care îi modifică conștiința este la fel de veche precum societatea – la fel și încercările de a reglementa consumul. Dacă intoxicația într-o formă sau alta este inevitabilă, atunci la fel este și constrângerea legală sau informală asupra acelei intoxicații. Dar nicio societate, până la a noastră, nu a avut de-a face cu o disponibilitate atât de mare a drogurilor, combinată cu o dorință a oamenilor de a-și folosi dreptul la propria plăcere fără restricții.

Argumentele în favoarea legalizării narcoticelor sunt de două feluri: filosofice și pragmatice. Niciunul nu este neglijabil, dar ambele sunt, cred, greșite și își ratează ținta.

Continuarea pe www.contramundum.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.