Un slujitor creștin, fiica sa și 15 credincioși au fost răpiți în timp ce o persoană a fost ucisă de un grup de atacatori au atacatori duminica trecută. Este una dintre știrile comune ale acestei luni, difuzată din păcate doar de siteurile creștine ce monitorizează criza din Nigeria
Potrivit lui Nnamdi Obasi, coordonator al Grupului Internațional de Criză, Zakariah Ido împreună cu 11 fete și cinci băieți au fost răpiți în noapte de sâmbătă spre duminică din satul Dankande.
„A fost la ora 12:30 după miezul nopții. Eram în biserică unde avem cor împreună cu alte comunități creștine vecine. În mod obișnuit, organizăm astfel de întâlniri de coruri sâmbăta de la ora 21:00 până la ora 1:00 a.m.”, a declarat un martor anonim pentru publicația nigeriană The Cable.
Peste 20 de oameni înarmați au înconjurat biserica și au început să tragă. „Toți au fost îngroziți, nu se putea fugi deoarece biserica era înconjurată deja”, a explicat martorul.
Nath Waziri, secretar al consiliului parohial, a spus că răpitorii au cerut telefoanele de la toți cei din biserică și i-au amenințat cu moartea dacă nu le spun unde este parohul.
„După ce i-au amenințat pe coriști, s-au temut și le-a arătat acasă parohului”, a spus Wazir. „L-au luat pe el și pe fiica lui împreună cu alți 15, printre care și fiul parohului din satul vecin.”
Ziarul on-line The Cable a raportat că pistolarii au atacat și un sat din zona Igabi. Deși nu s-a confirmat cine este responsabil pentru atac și răpire, ziarul ThisDay a citat cu un martor ocular care a susținut că a fost vorba despre un grup de extremiști fulani înarmați cu arme și maceți.
„Suntem neajutorați, deoarece nu putem face altceva decât să raportăm la poliție când se întâmplă astfel de incidente… Sunt bine înarmați și întotdeauna vin în număr mare” a declarat alt martor care a povestit cum și nepotul său a fost ucis într-un astfel de atac. Martorul a adăugat că a fost pentru a cincea oară când răufăcătorii au invadat comunitatea lor. „Acum două luni, au răpit doi oameni de la fermă”, a spus martorul. „Una dintre persoane a fost ucisă chiar după ce le-am plătit răscumpărarea”.
Comunitățile creștine din nordul și centrul Nigeriei s-au confruntat cu atacuri tot mai mari din partea extremiștilor în ultimii ani, mii de oameni fiind uciși și nenumărate case și biserici distruse, anul trecut și-au pierdut viața peste 6000 de creștini, conform Metro Voice News. Se estimează că peste 1200 de locașuri de cult au fost distruse în aceste atacuri.
Crimele au loc pe un teritoriu vast, până spre granița sa cu Benin sau Cameroun și, deși fenomenul sumbru se manifestă de ani de zile, atrocitățile par să se amplifice de la o lună la alta.
„Este o simplificare (din partea guvernului) a interpretării acestor incidente, numindu-le „conflicte între fermieri”, acest lucru nu rezolvă problema”, a declarat Stephen Enada din partea asociației Comitetul Internațional pentru Nigeria. „Trebuie să ne confruntăm cu realitatea de pe teren: în sudul Kadunului, un sat a fost aproape șters și peste 200 de persoane au fost ucise în ultima săptămână.”
Conform lui John Stonestreet, președinte al Center for Christian Worldview, este vorba despre un „genocid îndreptat împotriva creștinilor de către păstorii Fulani ajutat de resurgența teroriștilor Boko Haram”.
Nigeria se situează pe locul 12 în lista țărilor în funcție de persecuția creștinilor, conform Open World Watch.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.