După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

duminică, 24 martie 2019

Eliza-Maria Cloțea, la Marșul pentru viață 2019 de la București: „Viața câștigă astăzi în 600 de localități din România și Republica Moldova!”

Cuvântul Elizei-Maria Cloțea, președinta Asociației Studenți pentru viață, la Marșul pentru viață 2019 – „Unic din prima secundă” organizat pe 23 martie 2019 la București.
„Dragii mei, felicitări!
Felicitări! Sunteți minunați și sunteți aici! Viața câștigă astăzi în 600 de localități din România și Republica Moldova! Mă uit la voi şi sentimentul pe care îl am în suflet este de recunoștință. Sunteţi minunaţi!
Datorită dumneavoastră, suntem astăzi mii de braţe care se întind spre femeile care sunt în criză de sarcină. Și le spunem: „Da, suntem alături tine şi de copilul tău şi totul va fi bine!”
Datorită dumneavoastră, suntem astăzi sute de mii de inimi care bat pentru copiii nenăscuți şi-i protejăm.
Datorită dumneavoastră, suntem mii de glasuri, care spunem: „Da, suntem recunoscători pentru darul vieţii! Suntem recunoscători, pentru că părinţii ne-au dat viaţă. Şi, DA, sunt alături de femeile în criză de sarcină!”
Pe lângă sentimentul de recunoștință față de Dumnezeu și față de părinții mei, astăzi spun DA vieţii, pentru că sunt studentă la Medicină. Știința este alături de noi în fiecare clipă, când îi protejăm pe cei mai mici, pe copiii nenăscuţi. Oare nu este cel mai frumos sunet pe care îl ascultă medicii bătaia de inimă? Nu este acest sunet cel mai liniştitor semnal că acolo este viaţă? Iar acest sunet este de la 16 zile şi continuă să fie până la sfârşitul vieţii noastre. Acest sunet îi spune mămicii: „Da, bebelușul tău este bine, sunt în burtica ta, sunt proteja”. Oare nu este acesta cel mai nobil lucru pe care-l putem face ca şi societate: să-i sprijinim pe cei mai mici şi vulnerabili?
O să vă mai spun ce ştim noi, medicii. Că la 8 săptămâni tot corpul bebeluşului este format şi că organele sale sunt foarte mici, dar cui nu-i plac lucrurile mici și gingașe? Mai mult, la 12 săptămâni copilul dă din mânuţe și picioruşe și zâmbeşte! Este incredibil, dar și mai incredibil este că noi am fost la fel de mici și cineva ne-a protejat! Şi astăzi, suntem aici pentru viaţă şi pentru a dărui mai departe viaţă.
Oricât de multe lucruri am căuta în lumea aceasta, adevărul și dragostea ne vor salva. Adevărul că fiecare copil nenăscut este un om din prima secundă a concepţiei şi dragostea faţă de mame, să le sprijinim ca să-şi nască pruncii. Adevărul  că, odată cu binele pe care îl facem lor, ne vindecăm și noi de singurătate, de indiferență, de cinism şi ne îndeplinim menirea de om. Sunt foarte multe de făcut, multe, multe!
De aceea, an de an transmitem acest mesaj şi apelăm la noi toţi, la societate, să creăm centre de sprijin pentru femeile însărcinate, să valorizăm toate persoanele implicate în adopţie şi să spunem: „DA, te ascult! Sunt aici lângă tine!”

Nu ştiţi cât de important este acest lucru? Am întâlnit femei în criză de sarcină şi au nevoie de prieteni! E atât de simplu şi de frumos! Este natural! Fiecare dintre noi poate contribui! suntem unici din prima secundă! Trebuie doar să îndrăznim!
Vă mulțumesc din suflet!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.