miercuri, 30 ianuarie 2019

Programa de educație sexuală din Marea Britanie va deveni mai trans-incluzivă în 2020

Consiliul local din Brighton&Hove a publicat un raport în care sunt făcute o serie de recomandări privind educația sexuală în școli, , în sensul creșterii gradului de incluziune, care vor trebui implementate de la ciclul primar, începând cu  anul școlar 2019-2020.
Una din temele programei la care raportul face referire este menstruația. Potrivit raportului, „discuțiile și studiul privind menstruația trebuie să fie incluzive, indiferent de apartenența de gen, cultură, religie sau orientare sexuală”. Raportul consideră că „menstruație pot avea fetele, femeile sau alte persoane”, în ultima categorie fiind incluse așa-numiții „non-binary” sau „transgen”.  De asemenea, toate toaletele din școli vor trebui prevăzute cu accesorii pentru menstruație, iar personalul medical trebuie să fie capabil să ofere asistență suplimentară elevilor „trans” sau „non-binary” în chestiuni legate de ciclu.
După publicarea raportului, Consiliul local din Brighton&Hove a elaborat și un „Set de instrumente pentru trans-incluziunea în școli”, care explică profesorilor cum să abordeze problematica legată de gen.
Consiliul Regal al Pediatrilor a salutat inițiativa printr-un comunicat în care se afirmă că „persoanele și relațiile LGBT sunt parte a relațiilor sănătoase din școala primară, iar înțelegerea termenilor de homosexual, lesbiană sau bisexual este benefică pentru copii”.

Parlamentarul conservator David Davies a calificat inițiativa ca o „nebunie” și a spus că „a învăța despre menstruație la această vârstă este deja un subiect dificil pentru copii, însă inducerea ideii că fetele care se consideră băieți au, de asemenea, menstruație, îi va lăsa complet confuzi”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.