Venirea lui Dumnezeu în lume, ne spune Evanghelistul Luca în capitolul 2, s-a petrecut într-un anonimat aproape deplin. Nu întâmplător, Cel care se naște în Betleem nu are un nume, o identitate, în această Evanghelie: „Şi [Maria] a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfășat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei” (Luca 2:7). Căci pentru cei mai mulți din vremea lui, Pruncul Isus a rămas un anonim, un nimeni.
Motivele pentru lăsarea în anonimat a Pruncului ceresc ne sunt subtil sugerate de același autor: „În vremea aceea a ieșit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea... Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui” (Luca 2:1-3). Prin decretul său, Octavian Augustus produce forfotă și aglomerație în întregul Imperiu. Iar scopul acestui decret ținea de mărirea taxelor datorate Romei; or, aceasta a readus subiectul banilor (a îmbogățirii sau a sărăcirii) pe buzele tuturor, ne spune istoricul evreu Iosif Flavius. Așadar, Isus Hristos vine în lumea noastră ca anonim, căci vine într-o lume prea aglomerată, care gravitează în jurul banilor.
Analiștii biblici sunt de părere că, atunci când Evanghelistul Luca consemnează tristul adevăr al unui Isus „culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei” (Luca 2:7), autorul face o trimitere la cartea profetului Ieremia (14:8): „Tu, care ești Nădejdea lui Israel, Mântuitorul lui la vreme de nevoie: pentru ce să fii ca un străin în țară, ca un călător care intră să petreacă noaptea în casa de poposire?” Ieremia deplânge vremurile când Dumnezeu va colinda ca un străin ulițele Israelului, căutând un loc de găzduire. Dar nu va găsi nicio casă dispusă să-L primească; așa că va trebui să se mulțumească cu adăpostul „casei de poposire”. Dar vremurile pe care le plângea Ieremia s-au stricat chiar mai mult de atât. Și Cel care a venit în lumea noastră la primul Crăciun, Dumnezeul adevărat din Dumnezeu adevărat, Speranța și Mântuitorul omenirii, a fost tratat ca un străin, ca un anonim, ca un călător pribeag pentru care nu s-a mai găsit loc nici măcar „în casa de poposire”.
Mă întreb câte s-au schimbat de la primul Crăciun? Oare câți dintre noi ne vom opri măcar acum din agitația și aglomeraţia acestor zile? Oare câți ne vom opri măcar acum să mai gravităm nebunește în jurul banilor? Oare câți dintre noi vom sărbători venirea în lume a Dumnezeului și a Mântuitorului nostru? Sau tumultul din afară și din noi, foamea nesăturată de bani, Îl va alunga și anul acesta în anonimat, lăsându-L să colinde ulițele înnoptate ale lumii, în căutarea unui loc de poposire?
Închei scurta mea meditație citând una dintre cele mai triste colinde compuse în ultimii ani:
"Lumini strălucind, ecou de Colind, este iar sărbătoare!
Baloane și flori în zeci de culori, clopoței argintii,
Cadoul expus, vitrine de lux, mii de lămpi sclipitoare,
Oferte-n pachet, refren desuet, globuri și jucării.
Stele de-argint, oraș poleit, mii de pași prin zăpadă
Beteală și brazi, lumini în obraji, dar în inimi noroi
Altarul e gol, sunt reduceri la mall, Moș Crăciun e pe stradă
În suflet mi-e frig și-mi vine să strig: „Ce se întâmplă cu noi?”
Și mă întreb: „În toate astea, care-i locul Tău, Isus?”
Mi-e tot mai greu să Te aflu, Unde oare te-am dus?
De-ar fi să vii de Crăciun, în lume înc-o dată
Cum oare te-am primi: te-am trimite într-o iesle sau pe tron în palat?
Câți oameni se vor opri din goana lor ciudată
Să-ți spună „Bine-ai venit” și să-Ți dea închinare, Copil Împărat?"
Mihai Bojin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.