Dar am descoperit ca el nu stie ca expertul care a facut acele acuzatii a fost condamnat – pentru ca numele lui nu fusese facut public inca. Cand i-am spus, a ramas socat. "Cand lucruri rele ca acestea se intampla, este important sa vezi ce fel de responsabilitati a avut persoana respectiva – si sa vezi daca nu cumva conduita sa a influentat activitatea pe care o presta”. Dar nu e niciun semn ca autoritatile norvegiene ar planui o revizuire a cazurilor in care expertul condamnat a fost implicat – sau ca actele sale ar putea sa aiba implicatii mai largi asupra sistemului.
Comisia de Experti ai Copilului mi-au spus ca s-au uitat peste rapoartele pe care condamnatul le facuse pentru ei – doar peste partea lui de munca – si nu ar fi gasit nicio dovada ca ar fi aratat prea putina sau prea multa empatie fata de copii in evaluarile sale. Dar Boardul de Supraveghere al Sanatatii, institutia care i-a retras acestuia licenta, afirma ca nu intentioneaza sa investigheze practica sa profesionala. Spune ca nu sunt informatii potrivit carora condamnatul ar fi comis vreo infractiune in munca sa sau vreun malpraxis.
Alte agentii – nationale sau locale – care au lucrat cu expertul condamnat spun acelasi lucru.
Insa pentru Inez, aceste reactii sunt doar dovada ca sistemul poate fi tras la raspundere si ca e nevoie de reforma. Ea spune ca este asigurata de Protectia Copilului ca acum o privesc drept un "parinte suficient de bun” si ca ceilalti doi copii ii vor fi returnati in curand. Insa pierderea lor timp de cinci ani este o experienta devastatoare pentru ea si sotul sau, Knut. Initial, i-au permis sa-i vada doar de patru ori pe an. Si fiecare parinte putea vorbi cu fiecare copil la telefon doar timp de 15 minute odata pe luna.
"Casa este atat de tacuta”, spune Inez. "Si stii cum vor parintii de obicei, sa faca liniste copiii lor? E atat de ciudat sa te afli in cealalta parte: acum vreau zgomot, mult zgomot.” Ea da vina pe comentariile negative co-autorate de expertul condamnat in ceea ce priveste separarea familiei pana in prezent si, ca Cecilie, considera ca evaluarile sale ar trebui revizuite.
"E ca si cum construiesti o cladire in care exista mari probleme la fundatie. Lasi cladirea asa, stiind ca se poate darama in orice moment? Sau incerci sa o refaci si sa fie construita corect?
Iar, in cazuri ca acesta, ar trebui sa o faca, pentru ca rezultatul este o tragedie cand decizia este de a separa parintii de copii.”
Criticile fata de Barnevernet sunt mai vechi. Acum doi ani am relatat despre cazul lui Ruth si Marius Bodnariu, crestinii evanghelici care au fost acuzati in 2015 de incalcarea legii pentru lovirea copiilor. Cei cinci copii, inclusiv un bebelus, au fost preluati de urgenta, provocand demonstratii ale sustinatorilor familiei peste tot in lume. Copiii, in cele din urma, au revenit acasa, dar familia a decis sa plece din Norvegia. Acum traiesc in tara de origine a lui Marius, Romania.
In acelasi an, 2015, mai mult de 140 de profesionisti ai serviciilor pentru copii – avocati, psihologi, lucratori sociali, au elaborat o petitie nationala si au inaintat-o guvernului. Afirmau acolo ca "o lunga lista de copii – numarul concret nu e cunoscut – sunt expusi unor esecuri grave si neintelegeri care aduc atingere drepturilor lor.” Ei au adaugat ca "atunci cand expertii isi fac rapoartele si dau probe pentru tribunale, vedem deseori ca baza factuala pe care acestea sunt elaborate e foarte slaba.”
Scrisoarea deschisa a mai fost semnata, intre timp, de alti 120 de specialisti. Intre timp, o familie aflata intr-o batalie pentru custodie cu statul a castigat o rara victorie juridica, anume dreptul de a duce cazul la cel mai inalt nivel: Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Si, crescand presiunea internationala asupra Norvegiei, mai multe familii din tara au ales sa se refugieze in Polonia pentru a evita actiunile protectiei copilului.
Ei considera ca Polonia e un loc unde se pune accentul pe pastrarea familiei unita. Printre acestia se afla si Leen, fiica de 14 ani a unor parinti palestinieni care au obtinut azil in Norvegia. Tatal sau, Talab, un jurnalist, a facut cinci ani de inchisoare in Siria, cea mai mare parte in izolare, pentru critici aduse regimului. Talab si fiica sa mai mare, Hiba, sunt inca in Norvegia, in timp ce sotia sa se afla cu Leen in Polonia, unde cer azil pentru a doua oara.
Hiba, care lucreaza ca sora, explica ce s-a intamplat cu sora mai mica: "intr-o zi a mes la scoala si nu s-a mai intors. Iar familia mea, parintii si fratele, au cautat-o cu orele, telefonul ei fiind oprit, o cautau ca nebunii pe strazi si nu reuseau sa o gaseasca. Dupa cateva ore, ne-am trezit cu doi ofiteri de la protectia copilului la usa spunand ca Leen e cu ei. Au cerut lucrurile ei, pentru ca fusese luata de urgenta printr-un ordin al autoritatilor. A spus unei asistente la scoala ca a fost abuzata fizic acasa.”
Leen a fost dusa mai intai la o casa de copii, apoi intr-o alta institutie, apoi intr-un spital. In cele din urma, la un an de la incident, Leen a fugit. S-a intalnit cu mama sa care a luat-o in Polonia, unde traiesc de anul trecut. Vorbind din Polonia, ea a spus ca alegatiile initiale despre abuz au fost facute de alt copil de la scoala, unde ea era supusa hartuirii. Apoi, la casa de copii, a devenit depresiva si a inceput sa-si faca rau. A fost trata cu medicamente anti-psihotice, iar apoi alte medicamente cu efecte adverse, care o faceau sa se simta fizic din ce in ce mai rau.
Dar analizele medicale din Polonia nu confirma diagnosticele puse in Norvegia. Doctorii au spus ca ea este in regula si ca nu a suferit decat de pe urma stresului cauzat de experienta din ultimii doi ani. "Cand am venit in Norvegia, credeam ca vom trai in pace si ca vom uita evenimentele traumatice si triste”, spune Hiba, referindu-se la fuga lor din Siria. "Dar am trait, din nou, trauma”.
"Nu am vazut cand au crescut copii mei cand eram in inchisoare in Siria”, spune Talab. "Asa ca atunci cand Leen s-a nascut aici, in Norvegia, a fost un dar de la Dumnezeu pentru noi. Cum sa o maltratam in aceste conditii? E o gluma foarte proasta sa auzim asta de la Protectia Copilului.
"Se comporta ca unii ce sunt deasupra regulilor, si nu poti castiga niciun caz impotriva lor in tribunale, chiar daca aduci martori. E ca in Siria, verdictul e dat dinainte. E incredibil ca asta se intampla in Norvegia, intr-un stat al bunastarii, intr-un stat scandinav.”
Familia spune ca Leen nu a fost pedepsita fizic niciodata – si crede ca alegatiile despre violente au fost luate in serios pentru ca sunt imigranti in Norvegia. "Daca esti din Orientul Apropiat esti automat vazut ca abuziv si inapoiat”, spune Hiba. Protectia copilului care se ocupa de caz afirma ca nu poate comenta in detaliu. Dar mai spune ca nu e de acord cu versiunea familiei palestiniene, negand ca trateaza copiii familiilor imigrantilor mai strict decat pe ceilalti.
Un jurnalist a calculat, insa, ca pentru copiii cu o mama straina este de patru ori mai probabil sa fie preluati de protectia copilului decat pentru ceilalti. Reidar HJermann, fostul avocat al poporului pentru copii, spune ca nimeni nu ar trebui sa fie judecat drept violent in lipsa probelor. "Cand o familie vine in Norvegia cu o mama si cu un tata care au fost crescuti cu violenta, atunci cred ca trebuie sa asumam ca vom ajuta familia sa inteleaga ca, daca acolo de unde vin pedeapsa fizica e mai degraba banala, in Norvegia e absolut interizsa.”
El crede ca "sistemul norvegian ar trebui sa faca ceva pentru reputatia sa”, imbunatatind competenta profesionala intr-un sistem care acum ar fi prea descentralizat. Si adauga: "una din strategiile absolut prioritare este de a ajuta copiii in familiile lor. A indeparta un copil din familia sa este ceva ce incerci sa nu faci.”
Katrin Koch, seful Comisiei de Experti ai Copilului in cadrul careia activa expertul condamnat, spune ca unul din motivele pentru care exista un numar disproportionat de familii imigrante afectate de actiunile Barnevernet este ca Norvegia e "o tara conformista in multe feluri.” "E posibil ca serviciile de protectie a copilului sa nu fie constiente ca sunt multe feluri de a creste un copil. Un al lucru e ca Norvegia e o tara bogata, si cu cat esti mai bogat, cu atat mai putin iei in considerare chestiunile ce tin de supravietuire, dand atentie mai multa optimizarii modului in care sunt crescuti copiii.”
Protocoalele protectiei copilului din Norvegia arata, la fel ca in alte tari, ca parentingul nu trebuie sa fie "bun”, ci "suficient de bun”. Insa Koch spune ca "poate ca nivelul lui ‘suficient de bun’, in Norvegia, este diferit fata de cele din alte tari”. Ministerul Copilului spune ca va face schimbari legislative prin care sa fie intarite drepturile copilului si ale familiei. Revizuieste unele decizii, desi nu exista vreun indiciu ca acestea ar fi legate de condamnarea expertului psihiatru.
Ca si celelalte agentii din sistem, Ministerul nu a comentat in niciun fel cazul expertului condamnat. Insa Inez, care acum a devenit o activista pentru drepturile familiei, considera aceasta tacere ca o acoperire complice. Ea si alti parinti care au pierdut copii sunt surprinsi si de decizia unui tribunal care a hotarat ca expertul condamnat poate sa-si mentina custodia asupra copiiilor sai.
"Am ramas fara grai din cauza indignarii”, spune Inez, "stiind ca alti parinti fata de care au existat alegatii mai putin grave si-au pierdut copiii.”
Thore Langfeldt, un psiholog care lucreaza cu acuzati de crime sexuale si care a dat marturie ca expert independent in cazul expertului condamnat, priveste aceasta reactie drept "indignare morala”. El considera ca nu exista nicio dovada ca cei care downloadeaza pornografie infantila ar comite intr-un grad mai mare agresiuni fata de copii in comparatie cu alti oameni. "Uneori panica morala precumpaneste asupra datelor empirice psihologice”, spune el.
Insa Inez, care e activa in comunitatea sa, fiind om politic si judecator asistent, spune ca acest caz a schimbat modul in care isi vede propria tara. "Inainte de 2013 consideram Norvegia drept cea mai buna tara din lume. Si, in multe privinte, e o tara buna. Insa daca sistemul e inchis si nu exista transparenta, atunci e mult mai usor sa bagi gunoiul sub pres cand lucrurile merg gresit”, spune ea.
"Trebuie sa existe o dispozitie pentru a repara lucrurile, pentru ca [doar] astfel se poate pastra increderea oamenilor in sistem”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.