marți, 29 mai 2018

Adrian Papahagi 🔴 Înfierat odinioară, tolerat mai apoi, Viciul e celebrat azi, iar mâine va fi tiran...

Subiectul tipic al unei piese morale medievale era psihomahia, adică lupta viciilor și virtuților în și pentru sufletul omenesc.
În moralitățile medievale, Omul (Humanum Genus/Everyman etc.) rezistă asaltului Viciilor, ajutat de Virtuți (smerenie, milostenie, râvnă, înfrânare…). Uneori, se baricadează și rezistă în Castelul Perseverenței, alteori se salvează in extremis, cu puțin înainte de moarte.
Viciul din moralități devine ticălosul (the villain) din piesele elizabetane: Aaron, Richard III, Iago, Edmund… Animat de un umor sinistru, Viciul e respingător și atrăgător totodată; amintiți-vă cum fascina Richard prințesele cărora le ucisese copiii și soții.
Azi, nimeni nu se mai luptă cu viciile, iar virtuțile par niște fete mai proaste, de la țară, pe care le privim cu milă și dispreț.
În timp ce virtutea e desuetă, Viciul e trendy. S-a dotat cu gazete, cult oficial, preoți și preotese, credincioși și poliție a gândirii, predă la catedră, organizează expoziții și festivaluri de film, defilează pe bulevard în toată goliciunea lui. S-a îmburghezit și cere să fie respectat, instituționalizat, celebrat. A devenit un drept al omului, ceva sacrosanct, iar ridiculizarea lui se pedepsește (s-a ajuns până la cenzurarea lui Shakespeare pe scene și în universități).
Înfierat odinioară, tolerat mai apoi, Viciul e celebrat azi, iar mâine va fi tiran. Vice, thou art mighty yet.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.