Inițiatorii acțiunii consideră că CNCD este o instituție care nu ar da dovadă de imparțialitate, echitate, echilibru, fiind transformată într-un aparat birocratic angajat într-o cauză care aparține unui singur grup social și a unei singure părți a societății civile.
"Ultimele decizii ale CNCD arată limpede că funcționează ca o unitate polițienească prin care se urmărește eliminarea dezbaterilor publice pe teme care nu sunt îmbrățișate de ideologia acestei „instanțe" plătită din banii românilor. Practic, CNCD a devenit o instituție care, în loc să combată discriminarea, o instrumentalizează și o întoarce împotriva unor segmente largi (și majoritare) ale societății", se spune în textul petiției.
CNCD — instituție care limitează dreptul la libera exprimare
"CNCD nu își îndeplinește rolul de apărător al drepturilor celor discriminați, ci are rolul de a le băga pumnul în gură românilor care își cer drepturile sau care au curajul să se exprime public", susține autorul.În demersul său, autorii fac trimitere la cazurile pe care le consideră abuzive, care limitează dreptul la libera exprimare, în special: amendarea președintelui Klaus Iohannis pentru utilizarea termenului de „penali", reclamarea neurochirurgului Leon Dănăilă pentru niște declarații făcute în favoarea familiei tradiționale, reclamarea purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Băsescu, pentru o pretinsă discriminare a etniei rome, încheierea unui parteneriat între CNCD și o organizație care promovează agenda LGBT, poziția CNDC împotriva statului român la Curtea Europeană de Justiție în cazul unor homosexuali care au cerut României recunoașterea căsătoriei încheiate în Belgia.
Șeful CNCD — declarații ostile în adresa creștinilor
A provocat nemulțumiri și comportamentul șefului CNCD, Csaba Asztalos, care, în opinia autorilor petiției, este unul angajat și militant.
"Declarația domnului Asztalos Csaba cum că a vorbi despre familia naturală este chiar „mult mai grav decât a vorbi despre familia tradițională" este o limitare a dreptului la liberă exprimare ce poate avea efectul de paralizare a exercitării acestei libertăți. Această declarație are un caracter „intimidant exercitat la adresa oricărui creștin care trebuie să înțeleagă din declarația președintelui CNCD că, dacă vorbește despre familia naturală compusă dintre un bărbat și o femeie ori despre educația fondată pe valorile perene ale Europei creștine, înseamnă că discriminează și poate fi reclamat la CNCD, fiind pasibil de sancționare", se arată în petiție.
Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a fost înființat în anul 2001, în baza ordonanței Guvernului nr.137/2000 și reprezintă o autoritate de stat autonomă sub control parlamentar. Instituția are largi atribuții care îi permit să monitorizeze, să investigheze, să constate și să sancționeze presupusele cazuri de discriminare, să interpreteze și să pună aplicare legislația anti-discriminare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.