După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

sâmbătă, 21 aprilie 2018

Aniversare 1 an la Biserica RENOVATIO București

Renovatio la 1 an
Respectul este mâna care zidește relații. Respectul este permanenta zi însorită chiar dacă în cel de lângă este furtună. Respectul este ochiul care privește viața cu uimirea celui care a aflat că Iubirea s-a jertfit ca iubirea să se nască.
Echilibru înseamnă să nu te abați nici la stânga, nici la dreapta. Părerile prea înalte despre noi înșine au adus note de plată extrem de mari. Subestimarea pe mulți ne-a blocat sub un ienupăr și ne-am cerut moartea. Unii țin tot timpul palma deschisă, iar alții țin tot timpul pumnul strâns.
Noutatea duhovnicească înseamnă mila Lui înnoită zi de zi. Înțeleptul are mereu ceva nou de spus. Este o bucurie să asculți cuvinte duhovnicești rostite de oameni duhovnicești. Banalitățile, clișeele și țipatul de la amvon sunt expresia firii și nu a Duhului.
Organizarea nu înseamnă un teanc de bilețele la amvon, ci un teanc de rugăciuni prin care să spui: dă chibzuință robilor tăi să lucreze împreună cu Duhul Sfânt.
Viziunea înseamnă lacrimile lui Neemia, mânia lui Moise, strigătul de dragoste a lui David, sfâșierea hainelor lui Iosua și Caleb. Ziua în care am pierdut viziunea, e ziua în care am rămas cu programele bisericești.
Ascultarea face mai mult decât orice jertfă, pentru că ascultarea te transformă pe tine însuți în jertfă.
Transparența înseamnă să lași lumina lui Dumnezeu să treacă prin gândirea ta, vorbirea ta, faptele tale, înseamnă să lași criptarea și căile întortocheate ale politicii bisericești și să umbli pe Cale.
Ințelepciunea nu este de genul feminin sau masculin, ci de genul duhovnicesc. Înțelepciunea este permanenta călătorie spre Isus Hristos. A te opri din drumul cunoașterii Lui e abdicarea de la înțelepciune.
Onorarea lui Dumnezeu nu stă în a cânta, recita, predica sau a vorbi din Biblie, ci a te face pe tine cântec, poem, în a deveni tu însuți un mesaj al dragostei sfinte. Să onorăm pe Dumnezeu prin fapta transformării noastre după chipul și asemănarea Lui, printr-o trăire evlavioasă și în frică de Dumnezeu.
Respect, echilibru, noutate, organizare, viziune, ascultare, transparență, înțeleciune, onorarea Lui, toate acestea înseamnă Renovatio.
Mâine sărbătorim un an de când Dumnezeu ne-a chemat la o lucrare nouă. Împreună cu familia Renovatio vom înalță pe Tatăl și Dumnezeu nostru.
Dimineață de la orele 10 și după amiază de la orele 18.00, sărbătorim. 
Biruința este a Lui.

Vă așteptăm cu drag!
Florin Ianovici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.