În programele din şcolile primare ar trebui incluse cărți despre părinții transsexuali, potrivit unui nou ghid privind diversitatea, destinat profesorilor. Se mai precizează că trebuie modificate codurile vestimentare pentru a permite elevilor și personalului transsexual să poarte haine conform preferinţei lor de gen
BUCUREŞTI — Sputnik, I. B: Ghidul întocmit de Asociația Națională a Directorilor de Școală (NAHT) din Marea Britanie, care este considerat primul de acest gen din Regatul Unit, are drept scop să ajute școlile să devină locuri unde toată lumea ”să se dezvolte și să se simtă bine aşa cum este fiecare".
În ghid, directorii de școli sunt îndemnaţi „să se asigure că studenții trans și copiii cu părinți trans se simt incluşi în procesul de învățare, iar personalul trans se simte reprezentat în mod pozitiv în conținutul lecțiilor și sunt bineveniți în mediul școlar", potrivit rt.com.
Se precizează că, pentru aceasta, este nevoie de includerea, în programa pentru elevii cu vârste între patru și 11 ani, a unor cărți în care să se vorbească despre părinți transsexuali şi în care să se promoveze identitatea de gen şi diversitatea.
„Atunci când elevii văd că membrii personalului pot să fie ei înșiși în comunitatea școlară și că sunt tratați cu acelaşi respect și acceptare, vor fi mult mai capabili să se simtă ei înşişi și să fie deschişi, dar vor fi şi încurajați să îi trateze pe toți membrii comunității școlare cu respect egal", se afirmă în ghid.
Paul Whiteman, secretarul general al NAHT, a declarat că nu s-au făcut atât de multe progrese cât era de dorit în ceea ce privește drepturile LGBT în școli şi că trebuie schimbată situaţia.
De asemenea, asociația cere folosirea unui limbaj neutru din punct de vedere al genului pentru codurile vestimentare, solicitând școlilor să se asigure că în regulile privind purtarea uniformei „se evită stereotipurile de gen".
În jur de 120 de școli de stat din Marea Britanie, inclusiv 40 de şcoli primare, au introdus politici neutre în privinţa genului, care permit fetelor să se îmbrace în pantaloni și băieților să poarte fuste.
Apariţia ghidului a fost salutată de miniștri britanici și de Ofsted, inspectoratul şcolar din Marea Britanie.
„Salutăm orice inițiativă care sprijină personalul LGBT în școli", a declarat un purtător de cuvânt al guvernului.
Totuşi, Chris McGovern, conducătorul Campaniei pentru Educație Reală, a declarat pentru The Times că aceste norme vor crea confuzie în rândul copiilor.
„Îndoctrinarea cu anxietățile, pasiunile și nevrozele corecte politic ale adulților nu are ce căuta în școală. Această intruziune în sfera copilăriei va provoca tulburare, confuzie și traume multor tineri", a declarat Chris McGovern. „Singura lecție pe care copiii trebuie să o învețe este «regula de aur»: poartă-te cu ceilalți așa cum vrei să se poarte ei cu tine", a adăugat el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.