Susţinătorii căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex doresc reconsiderarea căsătoriei ca fiind doar o simplă relaţie privată între două persoane care se iubesc şi doresc să se angajeze în această relaţie. Ei consideră că nu este corect ca relaţiile heterosexuale să fie recunoscute legal, în timp ce cele dintre persoane de acelaşi sex nu sunt. Această poziţie rezultă dintr-o înţelegere greşită a motivului pentru care statul se implică în instituţia căsătoriei.
Statul nu legalizează căsătoria naturală deoarece două persoane „se iubesc”. Statul legalizează – şi implicit protejează şi încurajează – uniunea bărbat-femeie deoarece aceasta aduce numeroase beneficii pentru societate (copii, sănătate, reducerea costurilor cu asistenţa socială, etc.). De altfel, în cazul în care căsătoria ar fi doar o relaţie privată, aşa cum susţin promotorii căsătoriei între persoanele de acelaşi sex, de ce s-ar implica statul? Ei nu au nevoie de acordul statului pentru a face ceea ce doresc să facă. În România, nu există nicio restricţie prin care persoanele din rândul minorităţilor sexuale să nu se poată angaja în relaţii bazate pe fidelitatea partenerilor şi nicio necesitate ca acest lucru să fie recunoscut de stat.
Aşa cum recunosc ei înşişi, principalul motiv pentru care minoritarii LGBT doresc implicarea statului este acceptarea forţată de către populaţie şi a comportamentelor sexuale specifice acestei minorităţi. Schimbarea legislaţiei este calea prin care pot modifica atitudinile culturale cu privire la comportamentul lor. Deoarece mulţi activişti ai mişcării LGBT consideră că manifestarea sexualităţii lor este un element definitoriu al propriei identităţi, acceptarea acesteia ar fi echivalentă cu acceptarea lor ca oameni. Acesta este nucleul problemei. Dezbaterea nu se poartă, în realitate, în jurul căsătoriei, ci în jurul acceptării pe care le-ar aduce-o căsătoria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.