După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

marți, 26 septembrie 2017

Constantin Sturzu 🔴 Ce poate fi mai bun pentru un copil decât să aibă un tată şi o mamă?

De curând revenit în Iaşi, am acceptat fără să stau pe gân­duri invitaţia de a participa la o dezbatere găz­duită de Ateneul din Tă­tă­raşi şi organizată de Asociaţia Familiilor Tinere şi alte câteva ONG-uri, pe tema „Comple­men­­taritatea rolurilor în familie“. Un subiect provocator şi de strictă actualitate. Nu spunem ceva nou când afirmăm că, şi din această perspectivă – a ro­lu­rilor distincte, dar complementare –, este ideal ca orice co­pil să fie crescut de ambii pă­rinţii biologici, tată şi mamă, în cadrul unei căsnicii funcţiona­le, armonioase. Nu întotdeauna stau lucrurile aşa în realitate, într-adevăr, dar asta nu schim­bă cu nimic formula ideală. De a­ceea există idealuri, să tindem mereu către ele. De exemplu, unele state au legiferat căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi au permis acestor cupluri să înfieze copii. Toată lu­mea vorbeşte despre „dreptul“ celor doi sau două de a a­vea copii, ignorând dreptul fi­resc al acestora din urmă de a a­vea şi mamă, şi tată. Nu cred că există astăzi vreun studiu de specialitate din psihologie sau din pedagogie care să susţină că ideal pentru un copil este să fie crescut de doi băr­baţi sau de două femei. Deşi, la cum evoluează lucrurile, te poţi aştepta la orice, inclusiv la măsluirea grosolană a unor fapte în numele corectitudinii politice. În orice caz, nu trebuie să fii specialist în creşterea co­pii­lor. Bunul simţ îţi spune că nimic nu poate suplini în viaţa u­nui copil prezenţa simultană a mamei şi a tatălui. Iar cel ce nu acţionează în virtutea acestui deziderat nu susţine, de fapt, „interesul superior al copi­lului“, copil pe care îl reduce la nivelul unui obiect bun de îm­pli­nit dorinţele celor ce vor să se joace „de-a mama şi de-a tata“.
În orice domeniu, în orice profesie, există anumite exigenţe, anumite standarde pe care ne străduim să le atingem. Nu înţeleg de ce am renunţa la a mai lupta pentru cele ideale taman în zona cea mai delicată şi mai strategică pentru evolu­ţia unei societăţi – naşterea şi creşterea viitoarelor generaţii. Nici un părinte sănătos la minte nu renunţă la a lupta pentru a oferi copilului său ceea ce consideră că este mai bun. Corect? Atunci, de ce în pri­vinţa altor copii, care deja suferă şocul abandonului prin orfelinate, am fi de acord să li se ofere un surogat de familie, în loc de a căuta pentru ei ma­mă şi tată în sensul adevărat al cuvântului?
Propaganda LGBT invocă disfuncţionalităţile care pot surveni în familiile tradiţio­na­le, pentru a susţine că e mai bi­ne să fie înfiaţi copiii de cupluri gay. Dar copiii nu au de ales între „iadul“ hetero şi „raiul“ homo. Nu putem generaliza, spunând că în toate familiile sunt părinţi violenţi, beţivi sau cu alte probleme de acest gen. După cum nu există absolut nici o garanţie că un copil nu va suferi abuzuri de vreun fel în „familiile“ gay. Există deja mărturii cutremurătoare ale unor copii crescuţi de cupluri de homosexuali, precum cea din „Out From Under: The Im­pact of Homosexual Paren­ting“, carte scrisă de canadian­ca Dawn Stefanowicz. Pe de al­tă parte, dacă există situaţii în care copiii se lovesc, uneori chiar grav, practicând anumite sporturi, asta înseamnă că nu ne mai lăsăm copilul să facă mişcare? Sau dacă în şcoli au fost cazuri în care unii copii s-au îmbolnăvit ori au fost a­gre­saţi de colegi, deducem de aici că nu e bine să ne mai dăm co­piii la şcoală?
Continuarea pe www.ziarullumina.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.