După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

miercuri, 25 ianuarie 2017

Coaliția pentru Familie: CEDO a decis că acțiunea autorităților italiene de a retrage custodia unui copil de la cuplul care achiziționase copilul prin intermediul unei clinici reproductive pentru prețul de 45.000 de euro a fost legitimă, din punctul de vedere al „drepturilor omului”...

ULTIMA ORĂ. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis astăzi (24 Ianuarie) că acțiunea autorităților italiene de a retrage custodia unui copil de la cuplul care achiziționase copilul prin intermediul unei clinici reproductive pentru prețul de 45.000 de euro a fost legitimă, din punctul de vedere al „drepturilor omului”. Cuplul în cauză nu era înrudit biologic cu copilul, care fusese purtat și născut de o mamă surogat.
De asemenea, Curtea stabilește că timpul petrecut de copil cu „părinții” contractanți (câteva săptămâni) nu poate fi inclus în sfera noțiunii de „viață de familie” așa cum o definește Convenția Drepturilor Omului.

Astfel, CEDO corectează una din cele mai grave erori judiciare ale sale, răsturnând o decizie anterioară în aceeași cauză.
Decizia de azi este definitivă și dă o lovitură industriei surogației, care a luat amploare și care, contrar celor pe care le-au pretins susținătorii surogației „altruiste”, s-a ajuns să deservească în majoritate cupluri heterosexuale fără probleme de fertilitate precum și cupluri de homosexuali care încearcă de câțiva ani să își creeze, cu ajutorul instanțelor, un „drept la a avea copii”. Fabricarea de copii cu ajutorul clinicilor de reproducere asistată, prin exploatarea unor femei din țări sărace (mamele purtătoare) în folosul cuplurilor de homosexuali este una din urmările inevitabile ale instituirii așa-zisei „căsătorii între persoane de același sex” care dă naștere unei „vieți de familie” și pretențiilor la copii pe care cei în cauză nu îi pot avea, nu din motive patologice, ci pur biologice.
Reamintim că în conformitate cu dreptul internațional nu există un „drept la a avea copii” al adulților, ci doar un „drept al copilului la o familie”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.