După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

duminică, 18 decembrie 2016

Sorin Cigher – Un altfel de Crăciun

Crăciunul bate la ușă. Oamenii sunt (par) fericiți. Chiar dacă tot anul au fost triști, dintr-odată, brusc, și-au pus masca fericirii de trei zile, întreținută de zâmbete, luminițe, fapte bune, cadouri și intră în „rândul lumii”.
M-au obosit mulțimile din supermarketuri, agitația din piețe, străzile aglomerate și marfa împrăștiată pe rafturi. Târgurile sunt pline de comercianți înfrigurați care nu se gândesc decât la câștigul final. Mă întristează că porcul cu mirosul lui de pârjolit a furat esența unei sărbători atât de importante... Nu pot suporta înlocuirea lui Hristos cu un moș îmbrăcat în roșu care promite multe daruri și le asigură, dar numai copiilor cu părinți înstăriți. Hristos e prezent în colinde, dar parcă și acestea îl înfățișează așa neputincios și neajutorat…
Îmi este lehamite de falsificarea unei sărbători, care L-a costat atât de mult pe Dumnezeu, și înlocuirea ei cu tot felul de obiceiuri și tradiții care nu au nimic de-a face cu crestinismul: mersul cu capra, cu ursul, cu steaua. Chiar și colindatul a fost pervertit prin dorința de a face cât mai mulți bani și a te distra, înlocuind adevăratele colinde cu niște hituri dezgustătoare. Mă îngrijorează atitudinea celor care implementează subtil în mințile copiilor că nu există Crăciun fără pom, așteptarea moșului, primirea colindătorilor, mersul cu colindul, trimiterea, primirea darurilor și atât.
Mi-aș dori un Crăciun în care Hristos să fie proslăvit. Mai puțină agitație și mai multă dedicare. Mame și soții mai puțin stresate cu curățenia și făcutul mâncărurilor și mai preocupate să le citească celor mici povestea nașterii. Mi-aș dori un Crăciun în care întâlnirea din biserică să nu fie o corvoadă, în care toti să fim somnoroși, indispuși, cu gândul la afumătoarea din grădină sau la sarmalele din cuptor... Mi-aș dori un Crăciun în care să fiu dezlipit de orice împrumut din lumea care nu Îl pune pe Mesia în centru. Aș vrea să mă închin în această sărbătoare, dar trăirea mea să fie transformată într-o viață de închinare. Îmi doresc să ascult colinde care au un conținut simplu, dar semnificativ. Aș fi încântat să ascult predici care să pună accentul pe dragostea Tatălui și nu pe informații seci și pline de mândria unui filosof care a descoperit coada la prună...
Îți dorești și tu o sărbătoare în cinstea lui Emanuel? Este, oare, și El încântat de străduința noastră sau mai degrabă întristat de preocupările noastre exagerate de a da bine la imagine, pentru a ne impresiona rudeniile, musafirii întruniți de sărbători?
Dacă vrei să trăiești simplu și să te bucuri altfel, atunci îți recomand: nu te mai agita, nu încerca să fii altfel, să impresionezi, ci fii tu, fii real și simplu, preocupat să îi placi Domnului. Oricum, te cunosc rudele și prietenii după ce faci tot anul și nu după cozonacul care ți-a reușit de Crăciun. Bucură-te de prezența Lui! Nu încerca să-ți schimbi hainele de Crăciun, ci schimbă-ți viața! Știu că vei fi mai darnic, dar, cu riscul de a te dezamăgi, îți spun că milostenia ta n-ar nici o valoare dacă nu ți-e înnoit caracterul mai întâi.
Este cea mai potrivită ocazie să te evaluezi, să te uiți în oglinda trecutului și să îți vezi preocupările și interesele. Masa îmbelșugată, casa împodobită și faptele de bine te vor lăsa tot gol pe dinăuntru când „magia” sărbătorilor se va fi dus.  
Doresc să mă pot bucura de o sărbătoare cu adevărat semnificativă, venirea lui Isus Hristos la mine și pentru mine!
Invitatul de onoare în casele noastre să rămână Isus. Altfel, va fi un Crăciun colorat și agitat, aglomerat, obositor și sec…aceasta nu îmi doresc!
Sorin Cigher

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.