Zilele trecute, am auzit o remarcă frumoasă și realistă rostită de un coleg de slujire într-un anumit context. Era cu referire la anul care s-a scurs și cu perspectiva celui care bate la ușă. Colegul respectiv amintea faptul că a învățat să nu mai pună atât de mult accentul pe rezoluțiile de an nou (pe care, oricum, mai devreme sau mai târziu le încălcăm!), ci mai degrabă, sa se axeze pe reponsabilitățile zilnice pe care Domnul i le cere, atunci când i le arată din Cuvânt. Vreau să spun că m-a prins ideea.
Mi-am adus imediat aminte de anumite rezoluții luate la inceput de fiecare an și care, mai devreme sau mai tarziu, au fost abandonate (sau, să fiu mai clar „încălcate”). Și asta nu din cauza unor rele intenții, (dimpotrivă!), ci poate datorită nepuțintei firii pământești care nu poate să se supună Legii lui Dumnezeu, fie datorită nevegherii, fie a varii motive – pe care le știm mai mult sau nu le știm deloc.
Cred, de aceea, că mai bine decât a adopta rezoluții la fiecare început de an, este atitudinea mai înțeleaptă de a ne asuma responsabilitățile de zi cu zi, atunci când Duhul Domnului ne înștiințează sau când Domnul ne vorbește prin Cuvânt. Cred că nu e nevoie să așteptăm un alt 1 Ianuarie pentru a ne înnoi rezoluțiile și pentru a „ținti” mai bine de data aceasta.
Se impune o precizare: să nu creadă cineva că am renunțat să cred în valoarea rezoluțiilor. Dimpotrivă. Mari oameni ai lui Dumnezeu, cum a fost Jonathan Edwards au fost cunoscuți prin rezoluțiile lor, nu de la început de an, ci la începutul vieții creștine. Cred ca între a adopta rezoluții și nu a fi întotdeauna consecvent în ținerea lor și a nu adopta nici o rezoluție (că oricum, nu suntem conservenți) este preferabilă prima variantă. A nu ținti nimic, înseamnă cu siguranță a nu îndeplini nimic.
Însă, o postură mai cuminte (și biblică) este aceea de a ne asuma responsabilitățile zilnice, așa cum ne călăuzește Duhul lui Dumnezeu. Viața creștină nu este un exercițiu mecanic și nici un efort încordat de a ține niște reguli (impuse de alții sau auto-impuse), ci o umblare zilnică cu Cristos în dependență de Duhul Sfânt. „Umblați cârmuiți de Duhul”(Gal.5:1)…”daca trăim prin Duhul, să și umblăm prin Duhul (Gal.5:25). Iar viața în tandem cu Duhul este viața plină de Duhul (Efes.5:18) sau viața plină de Cuvânt (Col..3:16).
Ce înseamnă oare toate astea pentru mine și tine în 2017? Înseamnă că oridecătepri Domnul îmi vorbește, eu trebuie să ascult. Că, oridecîteori îmi dă îndemnuri inima, nu mai stau pe gânduri și împlinesc. Că tot ce vede mâna mea să facă la un moment dat, să facă fără zăbavă și cu toată puterea mea (Ecl.9:10a). Că trebuie să mă deprind să fim cel dintâi în fapte bune și să nu stau neroditor (Tit 3:14). Căutând această postură zi de zi, ceas cu ceas – voi constata la sfârșitul anului viitor, că am fost, probabil, mai câștigat (sau mai roditor), decât prin 1.000 de rezoluții făcute cu elan la început de an. Căci răbdarea și consecvența sunt virtuți creștine importante care se dezvoltă în timp.
De aceea, vă doresc la toți un an de adâncire a relației cu Domnul, în care să Îi auziți glasul cât mai clar și să Îl ascultați cât mai repede posibil! Mai multe reponsabilități împlinite decât rezoluții începute.
Pastor Marius Birgean
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.