Ieri, 18.08.2016, ora 12.00, a avut loc “executarea” silită a minorului Rafael, fiul mamei Ana Maria Stancu!
Felicităm, în primul rând, Justiția din România pentru acest event, judecătoarea aceea dreaptă care, cu demnitate, a dat verdictul acela iresponsabil, “definitiv şi irevocabil”!
Cum a putut, oare, Doamne?!... Ce s-a întâmplat în sufletul ei?!
Poate, nimic anormal… Somnul rațiunii naşte monştri!
…Un copil speriat, agățându-se cu disperare de gâtul mamei, ascunzându-se în brațele ei, un copil traumatizat de neghiobii cu diplome emblematice, ajuns pe drumuri în țara lui!, plângea cu sufletul lui de copil…
Dumnezeule!, mi-a fost, pur şi simplu, ruşine!
Mi-a fost ruşine pentru că noi, românii, ne tratăm aşa rău propriii copii.
Mi-a fost ruşine pentru că nici măcar, nu îi respectăm. Nu îi tratăm nici ca pe ființe umane. Iar, primii care greşesc în acest sens, sunt proştii cu diplome. Infirmii care şi-au piedut demnitatea. Oamenii care nu mai gândesc. Oamenii care nu mai au suflete.
… Rafael este un băiețel traumatizat. Nici nu a vrut să coboare din brațele mamei sale. Acolo s-a simțit el în siguranță. Acolo este singurul loc din lume pentru el unde poate plânge în tihnă. Cu sufletul lui micuț, de copil, care nu înțelege lumea aceasta care îl hăituieşte, care îl alungă în țări străine, în brațele condamnaților!
Cerem organelor abilitate să se autosesizeze. Să apere Interesul Suprem al Copilului. Cum este posibil ca un copil, care este român!, care vorbeşte numai limba română!, care s-a integrat de doi ani în şcoala românească şi locuieşte aici, în țara lui, să fie condamnat şi aruncat prin străinătățuri, ca praful pe drumuri, şi-n mâinile cui?!
Există cineva care trage la răspundere în țara asta, judecătorii făcuți la normă, în care nu mai credem, pentru că s-au compromis şi se compromit la infinit?
Deja, unii “oameni ai legii” nu au în cap decât dogmele îngurgitate, lipsa oricărei deontologii profesionale! Pentru ce mai există ei?!
Să ne omoare cu zile?
… Am văzut reacția lui Rafael. Am văzut chinul la care a fost supus. A spus o dată “Nu!”… L-au mai chemat o dată… Şi, încă o dată, după “îngrijiri”… De ce, oare?! Au crezut, poate, că s-a răzgândit?!
Ce educație psihologică are un executor judecătoresc?! Dacă nici măcar judecătorul nu se ridică la înălțimea responsabilității sale, a misiunii sale în societate, dacă şi dumneaei bâjbâie, ce tratamente să-i mai aplicăm acestui copil?!
Facem experiențe pe el?
… În timp ce trăiam drama alături de Rafael, am auzit cum circula un anumit zvon prin holurile insituției menite să ne apere drepturile… Un anumit ministru care nu mai e!, ar fi dat o circulară prin care le impunea judecătorilor să nu ofenseze cumva țările străine, să le dea câştig de cauză totdeauna în defavoarea românilor! Ca să nu-i deranjăm! Ca să nu-i supărăm! Ca să nu-i agasăm cu modesta noastră existență!... Ca să ne permitem să ne ducem şi noi traiul bonom, domnule ministru, la o margine de şanț!
Sper să nu fie adevărat. Dar, totuşi… Cred că este adevărat!
Pentru că prea mulți dintre “ai noştri” stau în genunchi în fața lor…
Rafael plângea… Mama lui plângea… Dacă aş fi avut vreo putere divină, nu m-aş fi răzbunat pe judecătoarea care a dat sentința nemiloasă, în totală contradicție cu drepturile omului. Aş fi silit-o numai, să privească, fie şi pentru o clipă, spectacolul grotesc, drama pe care cu însăşi mâna ei a creat-o, frica întipărită pe fața lui Rafael, privirea lui de copil…
Dacă nimic nu s-ar fi mişcat în sufletul ei, ar fi meritat să trăiască într-o zi aceeaşi dramă…
… Cum scăpăm, însă, Țara de incompetenți?! De oameni care ne vând, de sistemul diabolic care i-a format?!
Nu mai plânge, Rafael! Eşti doar un copil. Sunt mulți ca tine, care plâng. Dar de la înălțimea Mercedes-urilor, nu-i vede nimeni. Sunt multe milioane de români care sunt batjocoriți la fel ca tine. Li s-au uscat lacrimile pe obraz. Au trecut demult de pragul disperării…
Dar, nimeni nu-i vede. Nimeni nu-i crede.
Până într-o zi când nu vor mai putea răbda. Şi, atunci, va fi atunci, Rafael!…
................................................................................................................................
Aici puteți citi articolul precedent despre Rafael:
SALVAȚI-L PE RAFAEL!
de George Alexander
Pe Ana Maria Stancu am întâlnit-o pentru prima dată în studiourile Realitatea Tv. la o emisiune în care era vorba despre dramele românilor din Afară… Aceste tragedii umane care nu se mai opresc, care au devenit atât de multe încât ai sentimentul că de undeva tot curge sânge românesc…
Sânge românesc, prin Europa, din fiecare casă de român, căci aproape din fiecare casă ne-a plecat cineva în surghiun…
Plângea. Disperarea i se citea pe față, dar acest lucru este puțin spus… Dacă ar fi putut să-şi ia -în direct-, viața, în fața noastră, ar fi făcut-o!, numai că o aşteaptă cineva acasă, un copil de numai 8 (opt) ani care, la rândul lui!, este traumatizat!
… Nici nu am mai ştiut ce să spun, să plâng sau să țip la rândul meu de disperare în fața nesimțirii, incompetenței, nepăsării…
Ana Maria este româncă şi a fost căsătorită cu un cetățean român, căsătoria încheindu-se la ambasada României din Lisabona. Din căsătorie a rezultat un băiețel, Rafael.
Cei doi părinți plus copilul au dublă cetățenie, în afară de cetățenia română, cu care s-au născut, primind ulterior şi cetățenia portugheză.
În anul 2013, fostul soț al Anei Maria a fost condamnat de instanța judecătorească din Portugalia la doi ani fără executare pentru violență domestică. Acesta este şi motivul pentru care Ana Maria a divorțat în ianuarie 2013, părăsind Portugalia, împreună cu copilul, în august 2014.
Ca orice Mamă singură, a fost amenințată, şantajată iar, în cele din urmă, acuzată că şi-a răpit copilul când, de fapt, ea l-a salvat! S-a refugiat în România, patria ei mamă, dar tocmai România – prin birocrații ei, de frunte, de o inteligență sclipitoare!- au linşat-o fără milă, bătându-şi joc nu numai de o Mamă, dar şi de un copil –român, înainte de toate!- care avea nevoie de ajutor. La 9 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a dat sentință definitivă şi irevocabilă de a duce copilul în Portugalia!!!!!
(De ce nu au decis să-l ducă pe lună sau în Patagonia?! Sau oriunde, numai Acasă, nu!)
Dincolo de toate tratatele internaționale, discutăm aici de doi cetățeni români, născuți în România, care vorbesc limba română înainte de toate, care au un fiu, cetățean român, care vorbeşte la rândul lui limba română şi, care, este integrat de 2 (doi) ani în şcoala românească! În România!
Justiția (?!) românească a dat, totuşi, ordin de expulzare a acestui copil din propria lui țară! Din singura lui țară adevărată!
Au dat sentință să trimită un copil în brațele unui Condamnat!
Am ajuns să nu mai însemnăm nimic ca oameni. Am ajuns să exportăm carne umană în Europa şi ori pe unde este nevoie!
Ana Maria plângea. În pauza publicitară i s-a făcut rău. Tremura.
Ne-am gândit la ce putea fi mai rău…
… A cerut sprijinul tuturor, dar nimeni nu a ridicat un deget pentru copilul său.
Protecția Copilului din sectorul său nu a vrut să deranjeze pe nimeni. Nu s-a băgat!
Judecătoarea a tăiat adevărul, feliându-l, numai cum a ştiut ea. Adevărul săracilor, să ştiți, este total diferit decât cel al bogaților!
Preşedintele Johannis, fantoma noastră din spațiul public, nu a spus nimic. A meditat. A mers pas cu pas. Dumnealui nu ştie, pesemne, că nu tăcerea lui ne disperă. Pasivitatea, impotența unui preşedinte şi lipsa de suflet sunt cele mai condamnabile. Răspunsul său – sau răspunsul cohortei de consilieri prezidențiali- a fost lamentabil, jalnic, ca de obicei, sub orice critică, demn însă de cascadorii râsului…
Cine să-i apere şi pe românii noştri în fața legilor strâmbe şi a nedreptăților?!
Pe 18 august, Rafael urmează să fie livrat străinilor, căci Ana Maria este executată silit!, - o altă invenție a Noului Cod de Procedură Civilă!... (Noul Cod Penal şi de Procedură Penală are peste 50 (cincizeci) de articole declarate neconstituționale!!!! Felicitări, domnilor! Aceasta este chiar “România lucrului bine făcut.”! Ne regăsim!).
Singurul organ judiciar care a ajutat-o pe Ana Maria Stancu, aplicând corect Legea, este Parchetul! Vă mulțumim, profesionişti de suflet! Luptați în continuare, să salvăm nişte oameni!
Ana Maria şi fiul ei trăiesc sub teroare. Teroarea ca Rafael să fie smuls din propria lui familie, din propria lui şcoală, din propria lui Țară…
Rafael are coşmaruri… Visează nişte răi care vin cu drujbele şi taie oameni… Visează că îi iau şi îi omoară propria mamă...
George Alexander
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.