DUMNEZEU SE IMPLICĂ UNDE VREM NOI SAU NOI NE IMPLICĂM UNDE ȘI CUM VREA DUMNEZEU?
Una din marile dileme ale vieții de rugăciune și credință este că nu toți bolnavii se vindecă, nu toți morții învie, nu toți flămânzii sunt săturați și nu toate dorințele noastre sunt împlinite!
Nici măcar în vremea Domnului Isus sau a apostolilor!
Aceste lucruri nu sunt un lux care face parte din repertoriul credinței, ci biruințe prin care credința ne este întărită să ne-ajungă îndestul și atunci când – ea, credința – dă peste… „Nu!”
Există un scenariu alternativ pe care – nu din necredință, ci tocmai prin credință – l-am întrezărit de câteva ori în viața mea: dar dacă Dumnezeu NU mă ascultă? Tendința este să ne revoltăm în fața unei asemenea posibilități: ce ar avea Domnul de câștigat din asta? Oare nu îi este mai proslăvit Numele printr-o minune?
Credința nu este comoara pe care o prețuiești pentru valoarea ei trecătoare, ci pentru cea veșnică!
„Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Dumnezeu suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii”, spunea Apostolul Pavel.
Cazul Bodnariu nu s-a rezolvat (într-o măsură…) prin voința noastră ci a lui Dumnezeu! Adică dorința și acțiunea noastră suprapusă voii lui Dumnezeu!
Aud tot mai multe voci care întreabă de ce nu… scot oamenii în stradă pentru alte asemenea situații, de ce nu mă implic în alte cazuri.
Dacă nici Domnul Isus nu a îndreptat tot ce era strâmb, cine sunt eu, sau un oricare alt om?
Ideea nu este să găsim cheița magică prin care să-L determinăm pe Dumnezeu să fie cu noi peste tot pe unde ne amestecăm noi, ci să fim sensibili la chemarea Sa de a ne alătura Lui în lucrurile în care El hotărăște să se implice!
Știu, sună neplăcut: cu ce este un caz mai important decât altul, de ce unii ar fi favorizați și de ce minunile și intervențiile divine sunt așa de arbitrare?
Am să vă spun când am să aflu…
Deocamdată, biruința noastră și… hai să zicem „meritul” nostru în Cazul Bodnariu are în primul rând de-a face cu faptul că ne-am potrivit cu voia lui Dumnezeu și nu cu faptul că i-am forțat mâna sau înduplecat voința.
Acum, înseamnă acest lucru că NOI hotărâm unde, cum, dacă și când intervine Dumnezeu, sau că e un joc al șansei? Nicidecum!
Înțeleg că voi jigni anumite încredințări, dar adevărul este adevăr: am căutat pe Domnul în toată această situație și L-am rugat să ne vorbească!
Și ne-a vorbit, iar ce a spus El s-a împlinit exact și în timp!
Pe de altă parte, noi biruim chiar și atunci când pierdem! Dar lupta trebuie dusă indiferent de deznodământ!
Un scenariu alternativ ar fi fost cel tragic, al atâtor familii cărora li s-au luat copiii definitiv! Ne-ar fi fost greu, devastator, dar nu ne-am fi pierdut nici credința nici încrederea în Domnul.
Astfel, pentru toate celelalte cazuri, la luptă! În unele… poate mă voi implica, în altele se vor implica alții! Acolo unde Domnul va da biruință, va fi cu sau fără mine sau oricine altcineva! Unde nu, pot fi o mie de „eu” și tot nu se rezolvă!
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.