De curând, în presa norvegiană a fost publicat un articol fascinant. Unei mame i-au fost confiscați cei 4 copii, ulterior ea fiind condamnată la închisoare pentru „violență împotriva copiilor”. Care au fost acuzațiile? „Mama a aplicat palme la fund copiilor, i-a apucat de mână, i-a strâns în brațe pentru a le atrage atenția.”
Drept urmare, copiii au fost confiscați, iar mama a fost condamnată la închisoare.
Revenind în prezent, cauza penală a fost atacată cu apel și condamnarea inițială a fost anulată, neexistând dovezi concludente împotriva mamei.
Cum ajuns această mamă să fie condamnată și trimisă la închisoare?
Aceasta este o întrebare cheie, pentru că aceași metodă a fost folosită și împotriva familiei Bodnariu!
Magistratul care a judecat apelul a observat aspecte grave cu privire la modul în care copiii au fost audiați. Acest nou judecător a realizat că răspunsurile pe care copiii le-au dat sub presiune erau contradictorii și astfel, copiii nu erau siguri cu privire la ce s-a intâmplat.
De ce răspunsurile copiilor au fost contradictorii și neclare?
Pentru că psihologii au folosit întrebări insinuante atunci când i-au audiat pe copii. Întrebările insinuante au determinat sau au încurajat răspunsul dorit. Folosind întrebări insinuante, poți determina un copil să spună aproape orice. Iar instanța de apel a recunoscut acest aspect.
Delight in Truth aduce în atenția publică această problemă, știind că și copiii Bodnariu au fost bombardați cu întrebări insinuante. Una dinte fete a spus în timpul audierii:
„Sunt obosită, nu știu ce altceva să mai inventez!”
Acesta este tipul de mărturie forțată pe care Barnevernet îl folosește pentru a lua copii dintr-un cămin bun și iubitor. Mă bucur să văd că măcar o parte din sistem recunoaște această problemă. Este posibil ca această recunoaștere să fie rezultatul protestelor internaționale împotriva acestui sistem, determinată și de faptul că în același sistem există cazuri grave de abuz și chiar decese ale copiilor.
Dacă între timp copiii Bodnariu nu sunt redați familiei și dacă Barnevernet nu este reformat, protestul global din 16 Aprilie 2016 va fi începutul unei mari expuneri rușinoase pentru Norvegia.
Guvern norvegian, aceasta este imaginea Norvegiei pe care vrei s-o vadă o lume întreagă?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.