Ioan Ciobotă – Interviu cu Eugenia Lup

“Văzând că nu reuşesc să găsesc răspunsuri la întrebările mele, am hotărât să-mi iau viaţa. Nu mai aveam pentru ce să trăiesc.” 

  

“Atunci am simţit o uşurare uriaşă. Parcă o pătură neagră mi s-a luat de pe minte. Am simţit pacea şi dragostea lui Dumnezeu cum îmi cuprinde inima.” 

  

"Copilul e deja aruncat şi s-ar putea să-ţi pierzi şi soţia." 

  

“Eu am doar mamă, pe tata nu-l cunosc. Tata a părăsit-o pe mama, înainte de a mă naşte eu, când mama era gravidă cu mine.” 

  

"Cine sunt eu? De ce mi se întâmplă mie toate lucrurile acestea? Şi care este scopul meu în lumea aceasta?" 

  

„Doamne de ce s-a întâmplat asta? De ce ai îngăduit accidentul ăsta?” 

  

“Eugenia era pe patul spitalului din Turnu Severin, când medicul mi-a spus că s-ar putea să o pierd. I-am cerut medicului să facă orice să salveze şi copilul şi pe Eugenia.” 

  

Eugenia Lup era o handbalistă foarte bună. Şi-ar fi dorit să devină jucătoare profesionistă sau antrenoare de handbal. O operaţie şi un accident i-au oprit brutal cariera. Iar de aici până la sentimentul prăbuşirii unei lumi de visuri nu a fost decât un pas. Următorul pas a fost gândul sinuciderii datorită senzaţiei de inutilitate pentru lumea aceasta şi pentru cei din jur.  

  

Cristos i-a ieşit în cale, a apucat-o de mână şi a ajutat-o să înţeleagă valoarea imensă pe care o are în ochii lui Dumnezeu. Prin faptul că El însuşi, Cristos a murit în locul ei pentru păcatele ei. 

Eugenia Lup: 

  

- Eu am doar mamă, pe tata nu-l cunosc. Mai am o soră. 

  

Tata a părăsit-o pe mama, înainte de a mă naşte eu, când mama era gravidă cu mine.  

  

Mie îmi plăcea foarte mult sportul. Am jucat handbal în echipa de juniori în Drobeta Turnu-Severin. Încercam să fiu cea mai bună, iar când nu voi mai putea juca hanbal, doream să devin o antrenoare de handbal bună. 

  

Reporter: 

  

- Ai ajuns sportivă bună. Doar că acum alergi pentru o altă cunună. O cunună care nu veştejeşte. Şi într-o alt fel de alergare. În alergarea de a câştiga premiul pe care Cristos îl va da în “Ziua aceea” tuturor celor ce Îl vor fi iubit pe El. 

  

Cum s-a desfăşurat cariera ta din handbal? 

  

Eugenia Lup: 

  

- M-am îmbolnăvit şi a trebuit să întrerup antrenamentele. Doctorul mi-a interzis orice fel de efort fizic. Am sperat că totul se va rezolva şi voi putea să merg mai departe. Însă după doi ani de tratament nu a fost nici un rezultat pozitiv şi a trebuit să mă operez.  

  

Am sperat ca măcar după operaţie să pot să continui să joc handbal. Am încercat. Am mers la antrenamente, însă nu mai puteam face faţă. Eram foarte obosită. Atunci am renunţat. Aceea a fost cea mai cumplită zi din viaţa mea. Mi-am dat seama că nu mai am pentru ce să trăiesc. A fost groaznic. Toate visele mi s-au zdruncinat, mi s-au spulberat.  

  

A urmat o perioadă de frământări. Atunci mi-am pus pentru prima dată întrebarea: "Cine sunt eu? De ce mi se întâmplă mie toate lucrurile acestea? Şi care este scopul meu în lumea aceasta?" 

  

Am încercat să găsesc răspunsuri. Nu le-am găsit. Le-am căutat o mare perioadă de timp. Văzând că nu reuşesc să găsesc răspunsurile am hotărât să-mi iau viaţa. Nu mai aveam pentru ce să trăiesc.  

  

Dar într-o zi, înainte de a-mi pune eu planul în aplicare, o prietenă a venit la mine şi mi-a adus o carte intitulată "Joni". Când am început să o citesc, parcurgând pagină cu pagină, m-am văzut pe mine. Trăirile şi simţirile pe care le aveam eu le-a avut şi acea tânără care se numea Joni. Şi totuşi ea a găsit forţa să meargă mai departe. 

  

Joni era o fată de 18 ani care dintr-o greşeală de înot şi-a fracturat coloana vertebrală şi a rămas paralizată pentru tot restul vieţii, de la gât în jos. Totuşi a găsit forţa să meargă mai departe, găsindu-l pe Dumnezeu.  

  

Reporter: 

  

- În ce măsură te-ai identificat cu durerea prin care a trecut Joni sau cu rezolvarea pe care ea a găsit-o în Dumnezeu? 

  

Eugenia Lup: 

  

- În această carte am găsit răspunsurile la întrebările mele. "Cine sunt eu?" Am aflat că sunt copilul lui Dumnezeu, creată după chipul şi asemănarea Lui.  

  

"De ce mi se întâmplă mie toate aceste lucruri?" Am găsit în această carte un verset din Biblie care zicea "Dar ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-l iubesc pe Dumnezeu. "Şi eu mă consideram o tânără care îl iubeam pe Dumnezeu.  

  

"Care este scopul meu în această lume?"Tot în carte am găsit că scopul meu este să-L slujesc pe Dumnezeu.  

  

Eram singură în cameră. Am căzut pe genunchi, am izbucnit în plâns şi L-am rugat pe Domnul să mă ierte, pentru că deşi El mi-a dat viaţă, eu am vrut să mi-o iau. I-am mulţumit că mi-a dat viaţa veşnică. I-am cerut Domnului Isus să-mi ierte păcatele şi să devină Domnul şi Mântuitorul meu personal.  

  

Atunci am simţit o uşurare uriaşă. Parcă o pătură neagră mi s-a luat de pe minte. Am simţit pacea şi dragostea lui Dumnezeu cum îmi cuprinde inima.  

  

Reporter: 

  

- De ce crezi că în ziua când ai aflat că nu vei mai putea juca handbal niciodată a fost cea mai neagră zi din viaţa ta, iar ziua când ai înţeles că totuşi există un plan şi o soluţie pentru viaţa ta a fost probabil cea mai fericită până în momentul respectiv?  

  

De ce aceste două zile puse în contradicţie una cu cealaltă? Tu erai aceeaşi persoană. Care a fost diferenţa? Gândeai altfel lumea? Vedeai altfel lucrurile?  

  

Eugenia Lup: 

  

- Am început să văd diferit lumea. Am încercat să văd oamenii prin ochii lui Dumnezeu, să-i privesc aşa cum cred că îi priveşte Dumnezeu. Am văzut că mai este speranţă. Am descoperit Biblia şi ajutorul pe care mi-l poate da Biblia.  

  

Reporter: 

  

- Probabil că mama ta şi sora ta nu au fost foarte încântate de hotărârea pe care ai luat-o, de decizia ta.  

  

Eugenia Lup: 

  

- Mama mea nu s-a opus, dar sora mea a zis că sunt nebună.  

  

Reporter: 

  

- Mi se pare corect, erai “nebună pentru Cristos”.  

  

Eugenia Lup: 

  

- Din punctul ei de vedere eram nebună. Gata cu distracţiile, deşi nu eram o fire care să umblu prin discoteci, dar aşa m-a văzut ea.  

  

Reporter: 

  

- Dacă am ajuns la capitolul acesta, chiar aşa, te întreb şi eu, de ce ai hotărât să-ţi închizi viaţa? Aşa spun oamenii în momentul când te pocăieşti.  

  

Mă refer la pocăinţa din inimă - atunci când hotărăşti să trăieşti o viaţă după voia lui Dumnezeu. Asta înseamnă pocăinţă, pentru că fiecare pădure are uscăturile ei ... Pentru că te-ai hotărât să trăieşti o viaţă după voia lui Dumnezeu, oamenii cred că ţi-ai închis viaţa şi ai renunţat la bucurie, ai renunţat la veselie, la petreceri, la distracţii, mai ales că aveai doar 19 ani. Care sunt bucuriile pe care le ai acum în viaţa ta?  

  

Eugenia Lup: 

  

- Sunt bucurii mari. Sunt căsătorită. Am un soţ minunat care mă iubeşte şi pe care-l iubesc mult. Avem o fetiţă, Cristiana, şi ea este una din marile bucurii.  

  

N-aş putea spune că toată viaţa e doar o bucurie pentru că mai vin şi necazuri, dar împreună cu Dumnezeu trec peste ele mult mai uşor decât dacă aş fi singură.  

  

Reporter: 

  

- Eugenia, să vedem acum ce ne spune soţul tău despre tine. Beni, care au fost momentele cele mai interesante în viaţa voastră? Momente de decizii mari. 

  

Beniamin Lup: 

  

- În anul 1993, după ce ne-am căsătorit, Eugenia a rămas însărcinată. Am vizitat Turnu Severin. Era însărcinată în luna a treia, când un medic neatent i-a făcut o injecţie greşită şi a omorât sarcina.  

  

Eugenia era pe patul spitalului din Turnu Severin, când medicul mi-a spus că s-ar putea să o pierd. I-am cerut medicului să facă orice să salveze şi copilul şi pe Eugenia. Medicul mi-a spus: "Copilul e deja aruncat şi s-ar putea să-ţi pierzi şi soţia." 

  

După ce a pierdut sarcina, în acel salon, în Spitalul de Ginecologie din Turnu Severin, patru persoane, patru femei din Oltenia l-au primit pe Cristos, pentru că au văzut pacea şi liniştea de pe faţa Eugeniei şi din inima ei. La întrebările lor referitoare la speranţa ei, Eugenia le-a răspuns: "Eu ştiu că dacă mor, merg în cer. "Şi patru femei din zona Turnu Severin s-au întors la Dumnezeu, acolo în spital.  

  

Reporter: 

  

- Eugenia, de ce crezi că lasă Dumnezeu dureri în vieţile celor care, în mod sincer, ?l aleg pe El ca Mântuitor, ca Stăpân, ca Domn? Ce-ai învăţat din experienţele dureroase ale vieţii tale? ?ntre timp ai avut şi un accident de maşină, după care te-ai ales cu clavicula ruptă în spital. 

  

Eugenia Lup: 

  

- Eu cred că „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor cel iubesc pe Dumnezeu.” Şi chiar m-am întrebat: „Doamne de ce s-a întâmplat asta? De ce ai îngăduit accidentul ăsta?”  

  

Reporter: 

  

- Şi de ce mie? Aşa cum ne întrebăm fiecare. De ce tocmai mie mi se întâmplă asta?  

  

Eugenia Lup: 

  

- Da. Şi răspunsul l-am primit mai târziu, peste câteva săptămâni, când am întâlnit acolo în spital o tânără - Carla Preda - căreia i-am vorbit despre Dumnezeu şi care s-a întors la Dumnezeu. Dumnezeu are planurile Lui cu fiecare om.  

  

Reporter: 

  

- Şi nu putem spune decât la fel ca şi Iov: „Slăvit să fie Numele Domnului!” pentru vieţile noastre. 

Ioan Ciobotă