Nu doar legislația copilului din Norvegia ne preocupă, ci mai ales ideile care stau la temeiul acestor practici legale și care s-ar putea extinde și în alte părți ale Europei, scrie Horațiu Pepine, pentru Deutsche Welle.
Drama familiei Bodnariu din Norvegia are o mulțime de precedente, care privesc copii ruși, lituanieni, cehi sau proveniți din familii mixte. Se pare că țintele cele mai frecvente ale agenției de protecție a copilului (Barnevernet) sunt noii sosiți, care aduc cu ei, firește, și moravurile de acasă. Chiar dacă instituția cu pricina nu este contestată pe scară largă în Norvegia, au existat totuși analize locale dintre cele mai critice. De exemplu avocatul norvegian Erik Rolfsen, scria în luna august 2015 (înaintea cazului Bodnariu) în ziarul local Tidens krav că ”agenția de protecție a copilului: are o sarcină importantă și adesea o face bine. Dar - adăuga el - Barnevernet comite și destule erori. Iar acestea au consecințe enorme pentru viața celor implicați: cei doi părinți și copiii lor.” (http://www.tk.no/meninger/barnevern/barnevernet-og-keiserens-nye-klar/o/5-51-90364)
Avocatul analiza modul în care mecanismele legale oferă agenției copilului o putere excesivă: ”Dacă mama contestă decizia, Barnevernet angajează un expert, psiholog de obicei, care face o anchetă și la capătul ei formulează o recomandare. Expertul este ales, angajat și plătit de Barnevernet. Psihologul este așadar pus în temă de Barnevernet și tot instituția îi definește mandatul, oferindu-i documentele trebuitoare. … Iar la capătul anchetei urmează raportul care, aproape invariabil, susține ferm varianta inițială a Barnevernet”. (idem)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.