ȘI DACĂ E MULT MAI MULT DECÂT DOAR (ÎNCĂ) UN ABUZ DE-AL BARNEVERNET-ULUI?
Am început
ca, în drumul meu lent spre dormitor în miez de noapte, să fac un scurt popas
în camera fiicelor noastre… (Barnevernet-ul ar spumega: nu le asigurăm
suficienți metri pătrați, nici atâtea Lego-uri câte își doresc și nici nu
reușim să păstrăm o ordine de cazarmă în camera lor; în schimb, noi le înconjurăm
cu toată dragostea de care e în stare un părinte, le insuflăm credința ce aduce
viață, le împărtășim valorile trainice ale Împărăției – dar la ce bun astea
când vine vorba de creșterea unui copil?)…stau și ascult cum respiră sau chiar
sforăie dacă vreuna-i răcită.
Am mai
încercat, dar n-am reușit încă să duc până la capăt un banal exercițiu de
imaginație: să stau acolo și să nu mai aud nimic, să mă aplec și să nu am de
mângâiat decât jucăriile de pluș adunate de fete de-a lungul anilor. Vitejia
acestei întreprinderi este scurtă – îmi reprim gândul pentru că mă înțeapă
inima.
Coșmarul meu
imaginar e cât se poate de real pentru o familie (Bodnariu), două (și Nan),
zeci (cazuri cunoscute presei), sute sau mii (familii ce s-au supus și se supun
orbește amenințărilor Barnevernet să nu divulge detalii pentru ca ancheta și
apoi procesul să fie ‘corect’ – de obicei, să fie preluați copiii). E un coșmar
ce ne revoltă pe mulți, dar de unde vine?
De fapt, ce
se întâmplă?
Aș zice că
doar o miopie severă poate împiedica pe cineva să vadă că e vorba de un abuz
grotesc la care sunt supuse familii ca Bodnariu, Nan, Avrămescu Cruz; în cazul
familiei Bodnariu, lipsa unei anchete sociale serioase, separarea copiilor de
la început (!!!), începerea procedurilor de adopție sau de luare în plasament,
desconsiderarea profilului familiei biologice, ascunderea de către asistenții
sociali a cererilor fetelor de a-și vedea părinții și de a se întoarce acasă,
iar în cazul familiei Avrămescu Cruz, refuzul de a reda familiei cei doi copilași
în pofida unei hotărâri judecătorești (!),așadar toate acestea (și prea multe
altele) denotă mai degrabă intenția în sensul unei separări violente a
părinților de copii încălcând nu doar legislația norvegiană, ci și cea
internațională.
Abuzurile acestea,
coroborate cu atât de multe altele ce se revarsă în presă în ultimele săptămâni
ar putea duce, după cum propune înțelept Asociația Românilor din Norvegia
legislativului de la Oslo, la o revizuire a aspectelor ce pot fi lesne abuzate,
precum și la un control mai riguros al întregului proces de protejare a
copilului de către Barnevernet.
Nu cred că
în context amplorii pe care a luat-o acest caz nu vor apărea niscaiva
controale, schimbări în sistemul norvegian.
Și totuși am
un gând ce nu-mi dă pace… Dacă la mijloc e mai mult decât atât?
Dacă nu
cumva sub ochii noștri prinde contur chipul (‘hidos’, aș zice eu) al unei
societăți ‘post-creștine’ – a se citi ‘ne-creștine’? Întorcând spatele lui
Dumnezeu, poruncilor, valorilor, virtuților pe care le propagă Evanghelia, l-am
întronat pe individ pe jilțul domnesc al unei societăți ce acum trebuie să i se
închine Măriei Sale, Eul. Astfel, ‘cartea sfântă’ nu mai e cea pe care s-a
clădit bătrânul continent, ci cărți precum manualul norvegian de sensibilizare
și promovare a LGBT (lesbiene, homosexuali, bisexuali și trans-sexuali)
(www.bufdir.no).
Norvegia
acceptă parteneriatele și pentru persoane de același sex din 1993, în timp ce
căsătoriile din 2009; aceste cupluri însă au, bineînțeles, drepturi cu orice
altă familie, pentru că nu e vreo diferență! De fapt, e una: chiar dacă vor, nu
pot avea copii; neajunsul acesta începe a fi rezolvat printr-o ‘educare’ a
societății: tătucul, statul, ne anesteziază prin a injecta cu nemiluita bani cu
iz de petrol pentru ca societatea să fie o ‘big, happy family’: banii se impart
relativ egal (că doar Norvegia e model de țară socialistă), unii produc copii
pe care îi impart cu cei care nu au etc.
Funcționărașii
Barnevernetului, familiile ce iau în plasament – acestea nu adoptă efectiv,
deoarece prestează servicii către statul norvegian care le plătește cu sume de
ordinul miilor (de la câteva mii la zece mii) de euro lunar pentru ‘deranjul’
de a crește un copil ce nu este al lor, așadar toți acești actori câștigă
regește în timp ce părinții biologici sunt în valea umbrei morții – doar ei nu
sunt (încă!) plătiți de generosul stat norvegian în această înscenare
dramatică!
S-or gândi
unii că , acum, în faza de început, e mai ușor, dar s-or învăța oamenii în timp
și cu ‘injecții’ repetate cumpărătoare de plăceri.
Nu se
lucrează oare încet, dar sigur la crearea unei societăți ‘łibere’ -
neconstrânse de ‘primitivismul iudeo-creștin’, unei societăți ‘deschise’ – noi
vom postula orice îți face plăcere ‘ție’, unei societăți ce acceptă toate ‘adevărurile’,
dar nu pe ADEVĂR.
Și totuși…
dacă ceea ce vedem e doar vârful aisbergului?
În ajutorul
Tău nădăjduim, Doamne!
Pastor Sorin
Bădrăgan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.