Tragedia dureroasa cu
care se confrunta familia Bodnariu si alte familii romane ale caror copii le-au
fost rapiti de autoritatile norvegiene continua sa impuna subiecte noi de
discutie. Si asta e un lucru bun. Acum doua saptamini am discuat despre
disciplinarea copiilor. Observam ca in presa si dezbaterile media din Romania
se discuta tot mai mult despre familie, copii, cresterea copiilor si relatiile
dintre copii si parinti. Azi discutam un subiect nou, dar la fel de relevant si
care trebuie sa ne puna pe gand si pe noi romanii: ai cui sunt copiii?
Ai cui sunt copiii?
Daca vi se pare
ridicol ori banal acest subiect ori titlu insistam sa aveti rabdare si sa
cititi cu atentie. Bulversarile valorice din ultima generatie aparute in
Occident le priveam in Romania, si unii dintre noi inca continua sa le
priveasca, ca pe niste aberatii tranzitorii. Am atentionat, din 2006 incoace,
si continuam sa atentionam ca aceste rasturnari valorice nu sunt tranzitorii,
nu pot fi asemuite unei dureri de cap trecatoare, ci tind sa aibe un caracter
normativ - adica tind sa devina ceea ce sociologii numesc
"noul normal". Normalizarea nonvalorilor occidentale, eufemistic si
pe nedrept numite "valori europene", se face in speta prin
institutiile europene, asa cum dovedim periodic cind comentam rezolutii ori
proiecte legislative demarate in Parlamentul European, Consiliul Europei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului, si Organizatia Natiunilor Unite.
Intrebarea pentru noi ca romani este daca romanii vor accepta ca aceste
inversiuni valorice sa transforme cultura si civilizatia noastra, si, in final,
valorile noastre crestine si traditionale. In cazul in care institutiile europene reusesc sa transforme
nonvalorile in directive normative, prabusirea familiei, a casatoriei, si, in
final, a civilizatiei, va deveni o realitate si in Romania.
In acest context, deci, discutam intrebarea de astazi: ai cui
sunt copiii? Intrebarea are de a face cu una din nonvalorile care se impune tot
mai mult in cultura si legislatia Occidentala, si anume: copiii nu
apartin neaparat parintilor biologici, ci celor care pot sa le asigure un trai
mai bun, un mediu material mai ridicat. Cu citiva ani in urma se
dezbatea in Consiliul Europei o conventie europeana a drepturilor copilului
care atenua rolul parintilor biologici in cresterea copiilor si accentua tocmai
inversul. In sociologie si jurisprudenta reversul familiei fondate pe relatiile
biologice intre parinti si copii este numit "social parenting"
("parinti sociali") sau "psychological parenting"
("parinti psihologi"). Conform acestor doctrine copiii nu apartin
parintilor biologici ci celor care ii cresc ori au abilitatea financiara sa ii
creasca. Din
fericire, propusa conventie europeana, impinsa din spare de Suedia si Norvegia,
a esuat.
Cum am ajuns aici?
Cum am ajuns aici? In
primul rind prin nepasarea celor carora trebuia sa le pese. La inceput a fost
divortul. Noul sot ori sotie cereau ca fiii si fiicele noului sot ori sotii sa
devina copiii lor. Cereau ca relatiile parentale intre copiii fostului sot ori
sotii si parintii lor biologici sa fie eliminate pentru a permite noului sot
ori sotii sa adopte acesti copii. Rationamentul a fost ca noii parinti
ingrijesc si se investesc in copiii biologici ai unor parinti biologici care
acum lipsesc din viata copiilor lor. La inceput tribunalele au ezitat sa
accepte teoria aceasta, dar in timp unele dintre ele au cedat si le-au validat.
Dupa divort au urmat
pretentiile celor care traiau in concubinaj, unde unul dintre adulti avea copii
biologici si celalat pretindea sa i se permita sa fie si el ori ea parintele
acelorasi copii pe motiv ca si ei contribuie financiar si emotional la
cresterea lor. In timp tribunalele au cedat si acestei presiuni. Dupa divort si
concubinaj a urmat revolutia homosexuala, homosexualii pretinzind sa aibe si ei
dreptul la a avea copii, prin adoptie, cu toate ca, clar fiind, ei nu pot, la
nivel biologic, sa ii aduca pe lume. Parteneriatele civile si casatoriile
homosexuale au avut ca efect principal eliminarea procreatiei ca justificare a
casatoriei naturale intre barbat si femeie. Odata inscrisa irelevanta
procreatiei ca motivatie pentru pastratea casatoriei traditionale in legi ori
deciziile unor tribunale supreme, cum ar fi cele din Canada ori Statelor Unite,
lumea occidentala a intrat pe o pista foarte alunecoasa. Practic, in spatiul
occidental nu mai exista nici un argument convingator in favoarea casatoriei
naturale ori a familiei naturale care consista intre un barbat si o femeie si
copiii lor biologici.
Tocmai aici se
incadreaza, din punct de vedere ideologic si ca stil de crestere a copiilor,
victimizatii copii ai lui Marius si Ruth Bodnariu. Norvegia a ales sa
acorde primordialitate "varietatilor de familii", legalizind
casatoriile si adoptiile homosexuale. O consecinta logica a acestei politici
fara minte este tot mai pregnanta teorie ca nici copiii nu mai apartin, neaparat,
parintilor lor biologici. Principalul
instrument ori agentie de stat prin care Norvegia pune in practica ideologia
secularista a familiei este inumanul si odiosul Barnevernet.
Familia intentionala
Odata demarata aceasta confuzie privind "ai cui sunt
copiii", confuzia nu poate decit sa se extinda. In urma cu citiva ani The
Institute for American Values din New York a publicat un dosar extrem de
interesant si important privind familia intentionala("the
intentional family"). Terminologia aceasta identifica, se pare, ultimul
val in agresiunea societatii seculare impotriva relatiilor biologice intre
parinti si copii. Unii sociologi occidentali vad in familia intentionala o
versiune superioara familiei traditionale. In familia traditionala copiii se
nasc cind natura si firescul lucrurilor decid, adica sotia devine insarcinata
iar dupa noua luni naste. In contrast, familia intentionala e familia
planificata, unde cei care alcatuiesc familia, evident nu neaparat barbatul si
femeia uniti in casatorie, decid cum, cind, si citi copii sa aibe. E mai bine
asa, zic sociologii, pentru ca asta permite femeilor si barbatilor sa-si
planifice viata, cariera si sa-si chiverniseasca banii.
Studiul lui Institute for American Values identifica diferite
categorii de "familii" unde relatiile biologice dintre parinti si
copii nu mai decid ai cui sunt copiii. O prima categorie e surogatul unde
cei care platesc sa li se faca un copil sunt declarati parintii copilului, iar
femeii purtatoare, care la urma urmelor este mama biologica a copilului, nu i
se recunoaste dreptul de parinte biologic. In categoria aceasta intra
homosexualii si bogatii care prefera sa plateasca femeile sarace sa le aduca
copii pe lume. A doua categorie sunt barbatii care isi vind
materialul genetic femeilor necasatorite ori fetele care isi vind ovulele
cuplurilor casatorite care nu pot avea copii. In aceste situatii nici barbatii
nici fetele nu sunt recunoscuti de lege ca parinti biologici ai copiilor care
vin pe lume. Mai devreme in luna ziarul britanic Daily Mail comenta
despre un barbat britanic care a devenit tatal biologic a peste 800 de copii
donindu-si materialul genetic, dar nu e tatal lor legal. [http://www.dailymail.co.uk/news/article-3397175/Britain-s-prolific-sperm-donor-fathers-800-children-selling-magic-potion-Facebook-50-pot.html]
A treia, si poate cea mai bizara, categorie de
familie intentionala, a aparut in San Francisco cu citiva ani in urma: un grup
de persoane incheie un contract de convietuire care determina, printre altele,
ai cui sunt copiii. Exemplul dat de studiu era al unui grup de mai multe
persoane care traiau impreuna, homosexuali, lesbiene, bisexuali si
heterosexuali. Relatiile sexuale intre ei erau reglementate in scris prin
contract. Impreuna decideau care femei vor ramine insarcinate, cu cine, si ai
cui vor fi copiii care se vor naste. Tot prin contract erau reglementate alte
detalii, cum ar fi contributiile financiare pentru cresterea copiilor, si cine
va sta cu copiii acasa cind sunt bolnavi.
Radacinile acestei erezii
Radacinile acestor asalturi diabolice impotriva parintilor
biologici nu sunt recente. Le depistam inca in antichitate. Daca Sfintele
Scripturi numesc copiii un dar din partea lui Dumnezeu, grecii antici gandeau
invers. Plato pare sa fi fost primul ganditor in opinia caruia copiii
nu apartin parintilor ci comunitatii. Copiii trebuie luati de la parinti de
la o varsta frageda si dati comunitatii sa fie educati de comunitate nu de
familia biologica, zicea el in Partea V a cartii lui Republica.
Feministele moderne au adoptat acest axiom, iar statele
occidentale il promoveaza la nivel legislativ. De exemplu, in 2005, dupa ce
Canada a legiferat casatoriile homosexuale, a modificat legislatia familiei,
eliminind apelatia de "parinte natural", adica biologic, si
inlocuindu-l cu termenul de "parinte legal" ("legal
parent"). Legalizarea casatoriilor homosexuale in Statele Unite a avut un
efect similar. Pina in prezent 19 state americane au abolit conceptul de
"natual parent" ("parinte natural") si l-au inlocuit cu
"legal parent" ("parintele legal"). In Marea Britanie vedem,
in numele egalitatii intre "familii", interzicerea folosirii la
scoala a termenilor "mama" ori "tata" si inlocuirea lor cu
termenul de "parinte" pentru a nu "ofensa" copiii cu doua
mame ori doi tati. Printre apologetii avantgardisti care promoveaza anihilarea
relatiilor biologice intre parinti si copii ca fundament legal pentru definirea
familei, notabili sunt politologii americani Amy Gutmann si Stephen Macedo.
Acestia, dar si altii ca ei, au in comun negarea autoritatii parintesti
naturale in cresterea si educarea copiilor lor biologici. Cei mai in varsta
dintre noi isi amintesc ca aceasta a fost, de fapt, si ideologia si
politica comunista a familiei promovata in Romania totalitara a secolului
trecut.
Statul ne confisca copiii
Asa statul ne confisca si copiii. Legiferind casatoriile homosexuale,
statul a confiscat, expropriat, nationalizat, daca vreti, institutia
casatoriei, iar acum face la fel cu produsul natural si cel mai pretios al
casatoriei - copiii, transformindu-i pe toti in victime si bastarzi, pentru a
folosi expresia lui Douglas Farrow, Profesor la Universitatea
McGill din Montreal, din cartea lui, publicata in 2007, Nation of
Bastards - Essays on the End of Marriage ("Natiune de
bastarzi - eseuri privind sfarsitul casatoriei"). O varianta apropiata a
acestei gandiri e reflectata si in decizia lui CEDO din 2006 in cazul Konrad
v. Germanycare a respins drepturile parintilor de a-si educa copiii in
conformitate cu valorile morale personale. De acum inainte familia, casatoria,
si "ai cui sunt copiii" devin institutii si conversatii exclusiv
statiste pe care statul le construieste dupa plac. Aceasta perspectiva e
cunoscuta sub numele de "perspectiva constructivista" a familiei
pentru ca statul, nu natura si firea lucrurilor, o defineste.
Avalansa impotriva relatiilor biologice de familie se
identifica. Numarul intelectualilor, al profesorilor de drept, al sociologilor,
al judecatorilor, al politicienilor, al legiuitorilor care cer eliminarea
relatiilor biologice ca fundament al familiei e in crestere vertiginoasa. Asta
se reflecta in numarul crescind de comentarii, legi, ori carti care se publica
in sprijinul distrugerii familiei biologice ori nucleare. Notam ca in 2013 New
York University Press a publicat What Is Parenthood? Contemporary
Debates about the Family ("Ce inseamna a fi parinte?
Dezbateri contemporane privind familia") Din nefericire nu am avut ocazia
sa citim cartea, dar o simpla aruncare de privire asupra subiectelor tratate in
ea si a titlurilor capitolelor iti fac rau. Exemple: "A diversity approach
to parenthood in family life and family law"; "Uncoupling marriage
and parenting" ("disocierea casatoriei de paternitate");
"The other side of the demographic revolution: social policy and
responsible parenthood").
O tema centrala a cartii e definitia paternalitatii pe
care o propune: "It defines parenthood more by reference to the quality of
the relationship - or, to use a psychological concept, attachment - between
adult and child than to whether a marital relationship exists between two
opposite-sex adults or a biological tie between adult and child. It recognizes
that adult-adult intimate relationships often produce and may be linked to
parent-child bonds, as in marriage. However, it also recognizes that
adult-adult intimate bonds are not always the anchor of parent-child bonds;
some parent-child bonds form and flourish outside of marriage or other adult
intimate relationship." (Pagina 3) (Cartea "defineste paternalitatea
mai mult prin referinta la calitatea relatiei - ori, pentru a folosi un concept
din psihologie- atasament - intre persoana adulta si copil decit prin referinta
la existenta unei relatii de casatorie intre adulti de sex opus ori legaturi
biologice intre persoana adulta si copil. Recunoaste ca relatiile intime intre
adulti deseori produc si pot fi legate de atasament intre persoana adulta si
copil, de exemplu in casatorie. Insa, ea deasemenea recunoaste ca relatiile
intre adulti nu sunt totdeauna ancora atasamentului intre persoana adulta si
copil; unele relatii intre ei se formeaza si se dezvolta si in afara casatoriei
ori a relatiilor de intimitate intre adulti")
Material furnizat de catre Alianta Familiilor din Romania
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.