Un Crăciun fericit
în pustiu
Să mă iertați, nu cred că trebuie să aștept Crăciunul ca să-L
sărbătoresc pe Isus! Înțeleg clișeul amvonal, l-am folosit și eu de multe ori,
dacă nu chiar în fiecare an. Înțeleg și conceptul bucuriei mântuirii pe care nu
ni le poate nimeni răpi (nici mântuirea bucuriei, nici bucuria mântuirii), dar
bucuria credincioșilor poate fi de multe ori tristă și înlăcrimată iar pentru
mântuire am renunțat la tot!
Nu am cum să nu sărbătoresc Crăciunul, nimeni nu poate dura într-un
regim de totală austeritate. Chiar dacă ți-ai propune, nu te lasă ceilalți! Cu
toată amărăciunea, după mai bine de o lună de luptă, nu strică să încercăm un
zâmbet scurt și trist.
Am citit câteva articole scrise de colegi și anul acesta, se pare,
nimeni nu prea are un Crăciun exuberant. Toți scriu de nori și ploaie (pe la
noi așa este, literalmente), Irod și Irozi, Christmas fără Christ și sărbătoare
fără sărbătorit (cu s mic, în sensul de a nu sărbători)!
Mi se pare decent! Marius și Ruth sunt încă fără copii și m-aș
simți vinovat să fiu vesel. Anul acesta, inimile noastre să fie pline de
„bucuria Domnului, tăria noastră”, să-L sărbătorim pe Isus care a venit să ne
mântuiască, dar să nu uităm, în viața aceasta, de multe ori, Crăciunul este
pustiu!
Nu, nu vom strica sărbătoarea dacă la serviciile de sărbătoare vom
vorbi din nou și vom plânge în rugăciune cu și despre familia Bodnariu!
Copiilor le este dor de părinți, părinții se topesc fără copii,
acestea sunt noutățile de Crăciun! Ultima întâlnire a fost foarte grea! De
fapt, vă amintiți de interviul în care Ruth nu se putea bucura că pentru prima
oară de când i s-au luat, va putea fi cu băieții, pentru că nu putea suporta
gândul că-i vor fi din nou luați?
Barnevernet, Irodul norvegian de serviciu, recrează săptămânal
tragedia pe care au adus-o în familia Bodnariu: cea mai nesimțitoare reuniune
și iar despărțire care li s-a dat, chiar în prag de sărbătoare.
Este și aceasta o încercare – grea, grea de tot – prin care
Dumnezeu are un scop! M-am gândit zilele acestea, cum ar fi mai bine: să
sărbătorim cu bucurie ca să dovedim că planurile sinistre ale celui rău nu ne
pot răpi bucuria, sau să nu mai sărbătorim deloc ca să stârnim un dram de
simțire (cât și dacă mai este) în inimile oamenilor. Aici, dragii mei, nu merge
cu strategii: dacă sărbătorim, Barnevernet zice că nu ne pasă, dacă nu, atunci
mediul este prea inhibat pentru copii.
Deci, zic și eu, haideți să sărbătorim prin credință! Să sărbătorim
ziua când cei cinci copii vor fi din nou cu părinții! Să sărbătorim veșnicia
fără Irod, fără Barnevernet! Să sărbătorim ziua în care Dumnezeu ne va da
dreptate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.