Specificații despre rock
Privind la evoluția sau involuția culturii muzicale,
începând cu a doua parte a secolului XX avem de-a face cu o schimbare majoră în
muzică prin apariția rock-ului iar mai apoi prin evidnțierea diverselor genuri
sau subgenuri ale muzicii rock, rock psihedelic, progresiv, hard rock cu
subdiviziuni cunoscute ca heavy metal, power metal, speed metal, death metal,
thrash metal, black metal și altele. Se pare că trupa GTG aborda stilul metalcore, un subgen al muzicii heavy
metal. Mare parte din aceste curente muzicale fac parte din societatea noastră,
ajungând să fie considerate ca diverse culturi muzicale, mergând atât de
departe încât au înlocuit alte repere avute până în prezent. Despre această
schimbare, muzicologul Gary Allen spune: “Pentru mulţi tineri, muzica
a luat locul credinţelor religioase tradiţionale ca şi sursă a celor mai
absolute convingeri ale lor; ei pot cita texte si originea cântecelor la fel
cum în trecut se cita din Biblie.”
Chestiuni particulare, specifice rock-ului și mai ales
acestor subdiviziuni
Coregrafia: Foc, oase, cruci întoarse, morminte, săbii, cranii,
sânge, simboluri, mișcări scenice, culori predominante negru și roșu,
îmbrăcăminte imprimată cu mesaje de genul pro pain, against, megadeath, sex,
hell, băutura alcoolică, droguri, machiaje, măști, transă, erotism, combinații
de lumini și sunete, vrăji, întuneric, pentagrame și o întreagă imagistică
satanică.
Vocile și sunetele: Grohăituri, sunete acute sau foarte
joase, mantre (cum se numea și actualul album al trupei GTG Mantrele
războiului), acorduri de chitară cu un puternic accent provocator, frecvențe de peste 120 dB, etc.
Piese și versuri: Incitări la ură, la moarte, la revoltă,
la război, înjurături, apelări ale duhurilor necurate ale diavolului, afronturi
aduse divinității, denigrarea ordinii, incitări la acte sexuale, etc.
Nume ale formațiilor de gen: Sepultura (mormânt), Black Sabath
(Sâmbăta neagră), Kain (omagiu adus lui Cain), Morbid, Hell, Monster, Night,
Devil, Satan, Death, AC&DC, KISS, 666, etc.
Numele de scenă al artiștilor genului merg pe aceași
direcție ca și numele formațiilor.
Există o legătură puternică între muzica rock metal și
lumea invizibilă a spiritelor malefice
Chiar dacă societatea
nu reușește să vadă această conexiune, ea există. De exemplu Erik Danielson,
lider al trupei Watain, care a concertat și în București în acelaș club,
recunoaște într-un interviu disponibil pe net, că lucrurile și chestiunile
diabolice îl inspiră mult în muzica pe care o face. Din această cauză, în
piesele de gen, apar toate acele obscenități, interpelări ale răului, injurii,
blasfemii și apostrofări adresate lui Hristos. În Ep către Efeseni cap 2 se
spune că lumea este sub puterea domnului răutății și a duhurilor răutății din
văzduh, împotriva cărora avem de luptat.
O altă legătură strânsă între muzica rock și
satanism, e dată de faptul că mulți rokeri sunt adepți și practicanți ai
satanismului. Pe site-ul următor puteți vedea o mică parte din declarațiile pro
Satan ale acestor artiști ai genului www.insiderockmusic.com
Sunt mult mai multe conexiuni și puncte de legătură,
de suprapunere între rock și satanism, așa că ar trebui să se știe că această
forță demonică poate afecta structura unei societăți prin implanturile pe care
le face în diverse ramuri ale ei, în cazul de față în muzica, dar poate afecta și
existența personală a unui om.
Cum este afectat un consumator de rock metal
În
mod negativ este afectată mintea, fiind invadată de mesaje dure venite din
spațiul răului și al malficului. E o muzică concret specializată pentru a
dezechilibra mintea şi emoţiile.Toate aceste mesaje trimise minții au aceași
esență ca primul mesaj trimis de satan către mintea umană: nu veți muri când
vrea Dumnezeu, ci dimpotrivă veți fi ca Dumnezeu cunoscând binele și răul.
Tot în mod negativ
este afectată personalitatea consumatorului de muzică metal. Prin faptul că se
identifică în totalitate cu acele duhuri necurate invizibile, are parte de o
depersonalizare, de la chipul lui Dumnezeu către chipul lui satan, chip
exemplificat prin dependenţă de droguri, adorarea lui Satan, deviaţii sexuale,
revoltă fără cauză, anarhie, criminalitate, blasfemie, imoralitate,
promiscuitate, pornografie și altele.
În mod negativ îi este
afectat comportamentul și, în principiu, toată viața. Comportamenul și
deciziile unui consumator de muzică metall curg pe o pantă descendentă înspre
întuneric, depresie, singurătate și moarte. Întrucât ținta lui Satan este de a
aduce moartea, mulți dintre acești consumatori de metall ajung să împlinească
scopul diavolului – să experimenteze moartea fără nici o speranță. Istoria
rock-ului este asociată cu ideea de a murii de tânăr, iar pe site-ul
Enciclopedia Metallum găsiți o listă cu peste 3000
de artiști rock, care au murit la diferite vârste, din cauze naturale sau prin
droguri, spânzurare, suicid, comă alcoolică, împușcare, viol și altele. Ultimii
adăugați sunt rockerii românii, Andrei Rugină, Vlad Țelea și Mihai Alexandru care
au murit în clubul Colectiv București, ca urmare a incendiului devastator
provenit de la câteva artificii.
Cum ar trebui să privim ca și creștini la o tragedie, de
genul celei petrecute în București, și ce ar trebui să facem.
Aș vrea să mă
înțelegeți foarte bine, nu pot spune că cei care au murit în Colectiv au fost
mai păcătoși decât cei care nu consumă rock sau metal, dar trăiesc în alte
păcate. Plata păcatului, în orice context, este moartea (Rom 3:23). Asemenea tragedii au avut loc și în alte
locuri în care nu s-a cântat neapărat muzică metal, fiind cunoscute cazuri de
calamități naturale, cutremure, inundații, incendii, războaie, boli și altele
în care și-au pierdut viața o mulțime de oameni. În vremea Domnului Isus, a
căzut Turnul Siloam (Lc 13) peste 18 persoane care au decedat. Ucenicii, la fel
de curioși ca noi, L-au întrebat pe Hristos despre cauza acestei tragedii, dar
Mântuitorul le spune: dacă nu vă pocăiți toți veți pieri la fel. Mai
puțin contează forma fizică în care mori, dar contează legătura spirituală de
care ești prins la moarte, pentrucă această legătură spirituală îți definește
veșnicia cu sau fără Dumnezeu. Dacă plata păcatului este moartea, darul fără
plată a lui Dumnezeu, este viața veșnică în Isus Hristos.
Cred că toți
consumatorii de rock metal au nevoie de aceași mântuire și iertare de care au
nevoie toți păcătoșii. Au nevoie de aceași jertfă răscumpărătoare a Domnului
Hristos, prin care pot fi scoși din Împărăția Întunericului și mutați în
Împărăția Fiului Dragostei.
Ca și creștini ar trebui să ne rugăm și să postim pentru
cei care consumă acest gen de muzică, pentru mântuirea și iertarea
lor, pentru ca Duhul Sfânt să îi convingă de starea de păcat în care sunt și să
îi asiste în procesul pocăinței. Poate că ar fi bine, ca după trecerea acestor zile
de doliu național, creștinii să facă un lanț de post și rugăciune special
pentru rockerii și metaliștii din țară, pentru eliberarea lor de această
legătură cu lumea spiritelor demonice. Astfel de tragedii, ca cea din
București, pot intervenii pur și simplu în mod natural, sau din cauze ce țin de
neglijența umană (așa cum se tot spune pe canalele massmedia), însă se mai pot
întâmpla și din cauza deciziei de a fi într-un anumit loc, luată pe proprie
răspundere dar și din cauza legăturii cu lumea demonică a duhurilor necurate.
Ca o ironie a sorții, martorii spun că în momentul producerii tragediei, trupa
GTG cânta o piesă care făcea trimitere la ziua morții.
Ca și creștini ar trebui să spunem Evanghelia în
fiecare zi, să audă chiar și consumatorii de muzică metal, că Isus Hristos cel
atât de disprețuit și blasfemiat în piesele lor, este singura lor șansă de
fericire, de mântuire și de primire a vieții veșnice.
Ca și creștini, în măsura posibilităților pe care le
avem, să întindem o mână de
ajutor celor rămași, o dovadă de omenie și un răspuns pe măsura
dragostei lui Dumnezeu care este în noi.
Ca și creștini, nu ar trebui să ne grăbim în
pronunțarea de sentințe. Ceea ce s-a întâmplat la București și
nu numai, fie că este eroare umană sau dreaptă judecată a lui Dumnezeu, ar
tebui să stârnească în noi dorința de a face lucrurile cu mai multă
reaponsabilitate precum și gândul apropierii de Dumnezeu prin pocăință și
credință și al cunoașterii puterii jertfei Domnului Isus Hristos, Fiul lui
Dumnezeu și Singurul Mântuitor al omenirii.
Ca și creștini, ar trebui să ne învățăm copii să nu
pășească pe o astfel de dimensiune întunecată a rock-ului și a spiritelor
malefice, ci să-i ajutăm să-L cunoască pe Dumnezeu și să creadă
în El.
Celor îndurerați le transmit
sincere condoleanțe, din partea mea și a bisericii din care fac parte rugându-L
pe Dumnezeu să vă șteargă lacrimile și să vă aducă reabilitare psihică,
emoțională și spirituală.
Emanuel Dobrin - Pastor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.