În al doilea război
mondial, evreicele înghesuite în ghetoul din Varşovia îşi pierdeau ciclul
menstrual la treizeci de ani, intrând în menopauză din cauza foamei. Adică nu
mai puteau da viaţă.
O grămadă de creştini sunt înghesuiţi în
biserici-ghetou, înfometaţi programat. Li se dă să mănânce o dată pe an în
vestita săptămână de evanghelizare. Mâncare nu, ci direct desert. În restul
anului se aud maţele tulburate de foame. O luptă surdă pentru amvonul de la
care, mai apoi, să nu spui nimic.
Foamea duce la pierderea puterii de a naşte…
Nu mai naştem idei care să ducă la
revitalizarea vieţii spirituale. O înţepeneală cu miros de hoit, a minţii.
Şabloanele şi fixaţiile ridicole golesc bisericile. Minţile goale nasc suflete
goale care nasc bănci goale. Soluţiile aici sunt să-i pedepseşti pe cei ce nu
mai vin la programul de dimineaţă; sau vin doar când apare cineva la orizont cu
o mână de iarbă. Şi oaia aleargă zănatică şi mănâncă tot ce-i pui sub bot,
chiar dacă-i otrăvit sau iarbă artificială de plastic.
Nu mai naştem convertiţi. Pe baptistiere s-a
aşezat praful morţii, iar când îl umplem cu apă, mai scăldăm copiii noştri în
el, ce vin apatici pentru că, cel puţin în viitorul apropiat, nu văd altă
soluţie. Şi noi ne bucurăm pentru ei că nu-s pierduţi prin lume. Nu, o parte
sunt pierduţi în biserică.
E vremea întoarcerii la Cuvânt. E vremea
săturării turmei, indiferent cât de mult costă procurarea hranei. E vremea să
renunţăm la a ne mai aminti cât de grase erau oile odinioară şi cât de
zburdalnice erau pe vremea bătrânilor. E vremea ca facultăţile de teologie să
scoată predicatori, nu purtători de diplome mirosind a parfum bun şi cu aere de
guru.
În cel mai fericit caz, predica proastă va fi
amendată prin părăsirea programului respectiv, fluiere sau „ne-am săturat,
frate, de douăzeci de ani, de ghiveciul acesta!” În cel mai nefericit caz, oile
vor pleca din staul să moară afară cu gura plină de nisipul din deşertul lumii.
Vladimir Pustan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.