Un pastor a fost abordat de un frate din comitetul bisericii
în prima zi când și-a început lucrarea în biserica aceea. Acesta i-a zis
privindu-l în ochi:"Eu sunt aici să te asigur că niciodată nu vei avea
unanimitate în deciziile ce urmează să le iei. Întotdeauna voi fi împotriva
ta!" Și a fost profet! Exact așa a făcut... și a trăit 102 ani.
Asemenea
acestui pastor, sunt mulți pastori loviți ca de tsunami și atacați, de multe
ori mai tare din interior decât din exterior. Știu exact ce spun, dar harul
Domnului imi este îndeajuns. Și loviturile cele mai mari vin din partea unor
frați, asemenea acestui frate, totdeauna pentru contra. Uneori furtuna este
atat de mare încât te dărâmă. Iar unii trăiesc având un singur scop, să vadă
oameni dărâmați.
Aceștia sunt oameni
care chinuiesc viețile altora pentru simplu fapt că ei nu au, cu adevărat, o
viață. Sunt plini de bârfe, de răutate și gata oricând să-ți tragă o palmă
peste obraz, cu aceeași mână pe care o folosesc la Cina Domnului sau la ieșirea
din adunare, când iți spun "pace." Sunt incapabili să iubească, dar
sunt supercalificați să arunce ocară, să semene neîncredere, să sufle
amenințare pentru că prin aceasta simt și ei că sunt importanți, chiar dacă
distrug destine și familii.
Despre cum să
te raportezi la acești oameni, cu suflet mic și gură mare, voi incerca să ofer
o soluție în următoarea postare. Până atunci, însă, mă întorc la fratele care a
trăit 102 ani. Într-o zi a murit... totuși. Înainte de a fi coborât sicriul în
groapă, pastorul s-a apropiat de urechea lui și i-a șoptit:"De acum încolo
nu mai poți fi împotriva mea." Mă tot gândeam, oare cât o fi așteptat
pastorul acela ziua aceea...?
Pastor Samy Tuțac
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.