marți, 30 iunie 2015

Cetățeanul.ro: Un pastor lugojean atacă construcția celei mai mari moschei din România


Pastorul unei bisericii lugojene consideră că ridicarea la noi în țară a celei mai mari moschei din Europa și a unei biblioteci unde imanii vor studia Coranul și vor pregăti viitorii lideri nu este de bun augur. Ionel Tuțac, unul din liderii bisericii baptiste, consideră că România nu este locul potrivit pentru ridicarea unui astfel de centru și a emis un comunicat pentru a atrage atenția asupra acestui demers.
“Întrebarea legitimă care se ridică este de ce, într-o țară cu un număr semnificativ redus de musulmani, se construiește cel mai mare edificiu din Europa? Construcția va aduce valuri de pelerini musulmani, care se vor perinda pe străzile Bucureștiului, alături de alți curioși și doritori de orice pare religios. România va deveni un fel de Mecca a Europei(…) Mă întreb câți dintre noi reușim să descifrăm, în spatele știrilor, realități cu care se vor confrunta copiii noștri. Și mai ales, câți dintre noi suntem gata să ne aplecăm asupra problemelor reale cu care se confruntă bisericile noastre, ca să tratăm problema și să restaurăm aripa frântă a creștinismului”, se arată în comunicatul pastorului baptist.
Continuarea pe www.cetateanul.ro
Vezi și:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.