A fost anatemizat de Biserica medievală. Simbol de măgar era echivalentul lui. A fost numit căpos, încăpăţânat, catâr. Preanecredincios. Sceptic. Raţionalist. Cât pe-aci să fie scos din cer... El, Toma, despre care s-a dus vestea că-i necredincios. Şi ei, Biserica, aceia care au desenat diavoli cu copite şi furci pe pereţii lăcaşelor de cult. Chip de satane în Casa Domnului! Aceia care au introdus închinarea la moaşte. Când venerarea e numai întru Dumnezeu! Biserica ce propovăduia un Hristos al iubirii şi ardea pe rug ucenicii care studiau Scriptura...
Necredinţa nu e numai atunci când vrei dovezi. Argumente. Când nu vrei să crezi nici în ruptul capului decât dacă vezi. Când declari ca Arghezi: „vreau să te pipăi şi să urlu: Este!” Necredinţa e şi când te declari credincios şi trăieşti ca păgânii. Când încerci să „apgradezi” Scriptura la propriile interese (Ce bine şti să-ţi întocmeşti căile când este vorba să cauţi ce iubeşti. Chiar şi la nelegiuire te deprinzi, striga Ieremia). Când crezi mai mult în bârfe decât în adevăr. Apoi, le răspândeşti ca pe o pernă spartă de fulgi.
O singură dată a avut nebunia Toma să lipsească de la adunare. Apoi, până în India a ajuns să îl vestească pe Hristos. O singură dată a vrut să-L pipăie pe Hristosul înviat. (Nu că n-a crezut în învierea Lui, ci că teologia învăţată în sinagogă nu credea în înviere în trup!). Apoi, a trăit fiecare secundă lângă Mântuitorul Lui. O singură dată a fost necredincios. Dar când i s-a revelat Isus nu L-a mai văzut doar Domn, ci Dumnezeu!
„Ar fi de preferat să fim ca Toma: necredincios”, scria Darius Filimon, un coleg cireşar. Să nu avem o credinţă uşoară, că tot ce zboară e bun de grill. Să nu mai credem în zvonistica răspândită dimineaţa la o cafea, şi nici atât în zaţul aruncat pe „feisbuc”. Să fim necredincioşi când auzim prooroci mincinoşi. E simplu: trebuie să aibă roadă! Altfel sunt ca stelele: nu prezic viitorul, spun poveşti! Toma ştia că şi alţi răstigniţi au semnul cuielor în palme, dar coasta străpunsă o avea numai Unul!
Doresc ca-n Cer să nu fim acuzaţi de Toma. O singură dată a călcat el pe bec. O singură reclamaţie are la dosarul necredinţei. Iar noi avem bibliorafturi!
Nu-i singur Toma vinovat / De necredinţa ce-o avu’ / Ci ucenici şi mulţi pilaţi / Biserica şi-ai ei prelaţi / Şi eu. Şi tu...
Sursa: AICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.