Marcu 2 în limbajul semnelor finalizat
Dragii
noștri,
Iată că anul 2014 se apropie de final și
dorim să împărtășim cu voi, toți cei de acasă, o bucurie nespus de mare.
Surzii din țara faraonilor au primele capitole din Evanghelia după Marcu, traduse în
limba inimii lor! Slăvit să fie Domnul!
În ultima scrisoare vă spuneam despre
călătoria mea (Ionuț) din nordul Africii, în țara faraonilor. A
fost o experiență bună, alături de colegi și alți oameni pe care i-am
cunoscut.
Biroul echipei de traducere se află în
incinta unui centru creștin anglican, construit special pentru persoane surde.
În cadrul acestui centru sunt: grădiniță și școală pentru copii surzi
și o biserică anglicană cu program special pentru cei surzi, program la care
participă și copiii. Copiii au vârste cuprinse între 3 și 14 ani, iar
majoritatea dintre ei, locuiesc la centru pe perioada școlii. Copiii nu sunt
doar din capitală, ci locuiesc și în alte orașe și sate mai îndepărtate,
având ocazia să meargă acasă, cel mult o dată pe lună.
Comunicarea cu echipa de traducere a fost
puțin mai dificilă, datorită diferențelor dintre limbajele semnelor
folosite (cel folosit de ei și cele pe care le-am învățat eu până acum).
Bineînțeles, nu sunt fluent în niciun limbaj al semnelor, și folosesc un
limbaj al semnelor amestecat (limbajul semnelor românesc, cu cel kenyan, cu
cel etiopian și puțin american). Totuși, Domnul m-a ajutat să mă adaptez
destul de repede, și am reușit pe parcursul timpului cât m-am aflat acolo,
să verificăm traducerea capitolului 2 din Marcu și să parcurgem fiecare
etapă a verificării.
Când
se face verificarea traducerii, se ține cont de aspectele lingvistice
(claritatea, acceptabilitatea, naturalețea și acuratețea traducerii), dar și
cele teologice și exegetice.
După
întoarcerea mea în Etiopia, colegii mei au reușit să verifice și primul
capitol al Evangheliei după Marcu, iar cele două capitole au fost publicate
pe DVD pentru a fi date în folosul comunității surzilor și a bisericilor
din țara faraonilor.
Bucurați-vă
împreună cu noi și dați slavă Domnului pentru această binecuvântare a
surzilor din această țară. Putem declara cuvintele Domnului rostite de
profetul Isaia:
“În
ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărții… “ Isaia 29:18a
Îi
mulțumim Domnului pentru această oportunitate de a lucra alături de oameni
deosebiți și de a învăța de la ei. Vă mulțumim și vouă celor de acasă
pentru rugăciunile voastre! Dumnezeu a fost cu noi și ne-a purtat de grijă,
atât cu mine în călătoria mea, cât și cu Daniela, acasă în Etiopia.
Cu drag, Ionuț și Daniela Cuceuan
Puteți să vă înscrieți la Newsletter-ul Wycliffe România pentru a fi la curent cu slujirea familiei Cuceuan și a altor misionari, pe wycliffe.ro/buletin
Vezi şi celelalte scrisori misionare în pagina:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.