Capitolul 10.1: Apostolul Pavel și bunătatea
Saul din Tarsul Ciliciei a fost de la început un om special. S-a născut într-un oraș grecesc în care primeai cetățenie romană prin naștere. A crescut în cultura greacă și a primit cunoștințele de bază pe care le primea orice cetățean roman, inclusiv elementele esențiale ale limbii latine. Apoi, cândva în adolescență a plecat la Ierusalim, unde a studiat cu cel mai de seamă profesor iudeu al timpului, Rabinul Gamaliel. Avea deci o triplă cultură: greacă, romană și iudaică.
Când a apărut noua mișcare generată de Isus din Nazaret, a înțeles repede că aceasta era o primejdie mare pentru credința lui iudaică și s-a lansat în lupta pentru a o ucide cât mai repede și prin orice mijloace. Cine poate descrie șocul copleșitor pe care l-a trăit el când, pe drumul Damascului, i-a ieșit în cale, viu și plin de strălucire cerească, Isus pe care el Îl prigonea!
De îndată ce a cunoscut că Isus este cel care a spus că este, că El este viu și real, Saul a reacționat străfulgerător și s-a pus pe sine sub autoritatea Lui și la dispoziția Lui, prin întrebarea: ”Ce să fac, Doamne!” După o scurtă ședere la Damasc, unde a fost botezat în noua credință și după un anumit timp petrecut la Ierusalim în anturajul apostolilor, Saul s-a retras în singurătate, în Arabia, unde a stat trei ani, meditând cu siguranță la toate consecințele faptului că Isus a fost Mesia cel promis și că El este acum înălțat la dreapta lui Dumnezeu.
El a devenit conștient că s-a început o nouă credință și că sarcina lui este să o răspândească în tot imperiul roman. Studiind cu atenție cele 15 epistole pe care le-a scris el (incluzând aici și Epistola către Evrei), putem să punem laolaltă elementele de bază ale noii credințe așa cum a înțeles-o și a formulat-o el. Nu este locul și nu avem spațiu necesar pentru a face aici o prezentare a întregului crez al lui Saul din Tars, care de îndată ce a pornit în misiunea lui creștină, a primit numele de apostolul Pavel.
Vom urmări aici tema bunătății în scrierile lui Pavel. Trebuie să știm că el, ca rabin, știa toate cărțile Vechiului Testament pe de rost. Dar nu numai atât. Rabinii știau pe de rost și explicarea fiecărui verset la patru nivele. Dacă l-ai fi întrebat unde scrie despre bunătatea lui Dumnezeu, el te-ar fi făcut să șezi jos și apoi ți-ar fi vorbit o zi întreagă despre modul în care este tratată bunătatea în Moise, în Psalmi, și în toți proorocii. Și el ți-ar fi spus că din toate aceste scrieri rezultă că scopul principal al lui Dumnezeu este să-și facă oameni buni așa cum El este bun. Și ar fi adăugat că acum, după ce a studiat învățătura Domnului Isus (el avea cel puțin Evanghelia după Matei, care fusese scrisă în aramaică la scurtă vreme după Ziua Cincizecimii, când a coborât Duhul Sânt) a constatat că Domnul Isus continuă fidel scrierile Scripturii în subiectul acesta.
Vom urmări modul în care tratează Pavel subiectul acesta în câteva dintre epistolele lui. Să începem cu cea mai teologică dintre toate: Epistola către Romani.
În primul capitol, el ne duce înapoi la primii oameni și ne arată că, deoarece ei nu l-au păstrat pe Dumnezeu în cunoașterea lor, Dumnezeu i-a lăsat să urmeze ideile minții lor, ca să vadă unde vor ajunge. Și au ajuns plini de toate formele imaginabile de răutate (Romani 1:28-31). Dar bunătatea lui Dumnezeu nu renunță la om, ci intenționează să-l recupereze din răutate. De aceea, Pavel scrie: ”Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la schimbarea felului de a gândi?” (Rom.2:3). ”Metanoia”, adică schimbarea felului de a gândi, înseamnă aici să renunți să mai gândești de capul tău și să accepți să gândești din nou cum te învață Dumnezeu.
Dacă nu accepți oferta bunătății Sale, lui Dumnezeu nu-i mai rămâne altceva de făcut decât să te defere judecății. Și iată criteriile și rezultatele judecății lui Dumnezeu:
”Necaz și strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul[...] Slavă, cinste și pace va veni peste oricine care face binele.” (Rom. 2: 9-10)
Pavel mai arată un criteriu pentru judecată: ”Toți cei care au păcătuit fără lege vor pieri fără lege și toți cei ce au păcătuit având lege, vor fi judecați după legea aceasta.” Pavel explică în continuare că cei care trăiesc în afara sistemului legal iudaic vor fi judecați după ceea ce scrie în conștiința lor. (Rom. 2:12-16). Desigur, adăugăm noi, cei ce trăiesc în sistemul informațional creștin vor fi judecați pe criteriile enunțate de Dumnezeu în Noul Testament.
În capitolele 3-5, Pavel ne arată criteriul pe baza căruia Dumnezeu iartă păcatele, și acesta este jertfa Fiului Său, Isus Cristos, prin care păcatele omenirii sunt ispășite. Iar modul de obținere a iertării este ”prin credință”, pentru toți oamenii, fie ei sub sistemul legii mozaice, fie în afara acestui sistem.
În partea a doua a capitolului 5, Pavel reia subiectul lui Adam, primul om, și ne spune că Isus Cristos a venit ca Al doilea om, Omul care să repare tot ce a stricat primul om.
Trebuie să arătăm și să subliniem de la început că Fiul lui Dumnezeu a venit ca expresie a bunătății lui Dumnezeu. Așa scrie Pavel în altă parte: ”Dar când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru și dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit[...]” (Tit 3:4), și în altă parte unde vorbește despre ”bunătatea Lui față de noi în Cristos Isus” (Efeseni 2:7).
Să ne aducem aminte că și cuvântul haris, în românește ”har”, înseamnă tot bunătate. Atunci, dacă în Romani 5:15-21, în discuția despre primul Adam și al doilea Adam, înlocuim cuvântul ”har” cu ”bunătate”, atunci citim corect ceea ce scrie Pavel:
”Căci dacă prin greșeala unuia singur cei mai mulți au fost loviți cu moartea, apoi cu mult mai mult bunătatea lui Dumnezeu și darul pe care ni-l face bunătatea aceasta într-un singur om, adică în Isus Cristos, s-au dat din belșug celor mulți” (Rom. 5: 15). De la aceasta, Pavel trage concluzia:
”Dacă, deci, prin greșeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc în toată plinătatea bunătatea și darul dreptății, vor domni în viață prin acel unu singur, care este Isus Cristos” (v.17).
Pavel rezumă totul în aceste declarații rezumative:
”Astfel, dar, după cum printr-o singură greșeală a venit o condamnare care a lovit pe toți oamenii, tot așa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toți oamenii o hotărâre de dreptate care dă viața.
Căci după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot așa, prin ascultarea unui singur om cei mai mulți vor fi făcuți drepți” (v.18-19)
Să mai facem acum o schimbare de termeni și, în loc de ”păcat” să punem ”răutate”, având în vedere faptul că Pavel lucrează tot timpul cu termenii de bunătate și răutate, bine și rău, și păcatul este răul și răutatea. Înlocuind deci ”păcat” cu ”răutate”, în versetul 21, care încheie discuția despre Adam și Cristos (primul Adam și al doilea Adam), obținem următorul text iluminator:
”pentru ca după cum răutatea a stăpânit dând moartea, tot așa bunătatea să stăpânească, dând dreptatea, ca să dea viața veșnică prin Isus Cristos, Domnul nostru.”
Când un om acceptă să-l stăpânească bunătatea, rezultatul este o viață dreaptă, și dreptatea aceasta aduce cu sine viața din Dumnezeu, viața din zona veșniciei.
Dar cum poate o ființă umană, atât de contaminată de răutate (de păcat), să trăiască în dreptate? Cine pune această întrebare nu a văzut bine ce scrie Pavel: Atunci când pe cineva îl stăpânește bunătatea, rezultatul este o viață dreaptă.
Pavel se aștepta la mai multe întrebări, și el le răspunde în capitolele șase, șapte și opt, unde ne vorbește despre unirea cu Cristos (cap.6-7) și despre locuirea Duhului Sfânt în cel ce s-a unit cu Cristos (cap.8).
Capitolele 9-11 sunt dedicate de Pavel problemei faptului că poporul Israel nu a primit Evanghelia.
Ajunși aici, trebuie să facem o observație de structură a epistolelor lui Pavel. Majoritatea comentatorilor și teologilor fac observația că prima parte a epistolelor Pauline sunt dedicate unor teme teologice, iar partea a doua este dedicată problemelor de morală.
Unii merg mai departe și spun că singura parte demnă de toată atenția este cea de doctrină, iar partea a doua sunt doar sfaturi ”pioase”, fără mare greutate. Am auzit eu personal asemenea interpretări când eram la studii în Anglia. Mă abțin de la a califica asemenea interpretări.
Părerea mea este că apostolul Pavel folosește partea de doctrină pentru a justifica, sprijini și întări partea de îndrumări etice, care pentru el sunt de cea mai mare importanță. Vom vedea lucrul acesta când vom analiza alte câteva epistole Pauline.
Să reluăm analiza Epistolei către Romani. Am văzut că în capitolele 1 și 2, Pavel ne arată cum a ales omul să nu-l mai asculte pe Dumnezeu , care au fost consecințele acestei neascultări și cum intră în acțiune bunătatea lui Dumnezeu, care îl cheamă pe om înapoi la părtășie cu Sine. De la capitolul 3 până la capitolul 8, tema principală tratată de Pavel este acțiunea lui Dumnezeu și Cristos și prin Duhul Sfânt pentru refacerea omului. Capitolele 9-11 ne vorbesc despre Israel și despre celelalte națiuni și despre întoarcerea lui Israel după ce s-au convertit toate celelalte națiuni.
Să admitem că toate acestea formează partea de ”doctrină.” Concluzia la toate acestea este formulată de Pavel în primele două versete din capitolul 12: Având în vedere imensa bunătate a lui Dumnezeu, suntem chemați să ne dăruim pe noi înșine lui Dumnezeu – ne amintim că așa a făcut Moise când a aflat despre marea și generoasa bunătate a lui Dumnezeu – să ne transformăm prin înnoirea minții noastre – repetând astfel invitația bunătății lui Dumnezeu din cap.2, v.4 – pentru ca astfel să cunoaștem voia lui Dumnezeu, singura care ne duce la împlinire și desăvârșire.
După câteva afirmații despre viața în Trupul lui Cristos, urmează partea de îndrumări de trăire practică. Impresia mea, și a altor cercetători, este că, de la 12:9 până la capitolul 15 inclusiv, Pavel explică Predica de pe munte a Domnului Isus, aplicând-o la viața creștinilor din imperiul roman.
Noi ne vom limita la două versete din cap.12:
”Dragostea să vă fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază (oroare) de rău (de răutate) și lipiți-vă tare de bine (de bunătate)” (v.9) și
”Nu vă lăsați biruiți de rău (de răutate), ci biruiți răul (și răutatea) prin bine (și prin bunătate)” (v.21).
Pavel a început în capitolul întâi prin a ne spune că omul nu L-a păstrat pe Dumnezeu în gândirea sa și astfel s-a umplut de toate formele de răutate, dar că bunătatea lui Dumnezeu ne cheamă să ne schimbăm felul de a gândi și să urmărim binele, nu răul, fiindcă altfel cădem sub judecata lui Dumnezeu.
Temele acestea le-am văzut la Moise, la David, la proorocii reformiști și la Domnul Isus. Prin urmare, Pavel continuă se dezvolte ceea ce au început înaintașii lui, în special Domnul lui, Isus Cristos.
În capitolul 12, Pavel ne face conștienți că, din moment ce ne-am făcut una cu Cristos și ne-am umplut de Duhul Sânt, noi am intrat în războiul pentru cucerirea lumii de sub domnia răutății și aducerea ei în Împărăția bunătății, despre care a învățat și el de la Domnul Isus.
Apostolul Pavel se referă de 14 ori în epistolele lui la Împărăția lui Dumnezeu, deci conceptul acesta este viu și central în gândirea lui.
Sursa: www.iosif-ton-mesaje.eu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.