În contextul în care asociația „minorităților sexuale”, Accept, și-a anunțat, cu ocazia parteneriatului încheiat cu CNCD, intenția de a obține în viitor „recunoaşterea juridică a identităţii de gen” şi a „asigurării suportului medical” în așa-zisa „tranziție de gen”,considerăm crucial ca părinții din România să cunoască ce înseamnă și care sunt consecințele acestor „evoluții” legale în Occident, acolo unde agresiunea contra familiei din partea extremei stângi politice și culturale reprezentate la vârf de lobby-ul LGBT a atins apogeul. În România mai există instituții preocupate de siguranța națională?
Ryan T. Anderson (@RyanTAnd) este cercetător în domeniul politicilor publice la fundația americană Heritage. Scrie și studiază despre căsătorie, bioetică, libertate religioasă și filosofie politică. Traducere și adaptare după Daily Signal
Doi părinți din Ohio au pierdut custodia fiicei lor de 17 ani pentru că un judecător a decis că aceasta trebuie să primească terapia pe care a cerut-o, inclusv terapie cu testosteron, pentru a deveni băiat.
Fără a comenta particularitățile acestui caz petrecut la marginea orașului Cincinnati, americanii trebuie să se aștepte la mai multe asemenea, pe măsură ce oficialii guvernamentali iau partea activiștilor transgender în promovarea unei viziuni radicale a persoanei umane și susțin fără rezerve proceduri medicale experimentale. Miza sunt nu doar drepturile parentale, ci și bunăstarea copiilor care suferă de disforie de gen [disforie = suferinţă, nemulţumire. Disforia de gen = stare de alienare legată de identitatea sexuală, n. tr.].
Iată ce trebuie să știți.
Activiștii transgender pretind că atunci când un copil se identifică cu sexul opus într-o manieră consistentă, persistentă și insistentă,” răspunsul potrivit este să îl susțineți în această identificare. Aceasta necesită un protocol în patru părți, cum am elaborat în noua mea carte „Când Harry a devenit Sally: Răspunsuri la mișcarea transgender” (“When Harry Became Sally: Responding to the Transgender Moment”):
Mai întâi, o tranziție socială: îi dai copilului o garderobă nouă, un nume nou și în general îl tratezi ca și când ar fi de sex opus.
Apoi, copilul pre-puber va primi blocanți de pubertate pentru a preveni procesul natural al maturizării și dezvoltării. Aceasta înseamnă că nu va exista niciun progres al stadiului pubertal ba chiar caracteristicile sexuale deja dezvoltate vor regresa. Medicamentele blocante de pubertate nu sunt aprobate de FDA [autoritatea federală în materie de produse farmaceutice, n. tr.] pentru tratarea disforiei de gen, dar medici le folosesc cu toate acestea pentru asemenea scopuri.
În al treilea rând, în jurul vârstei de 16 ani, începe administrarea de hormoni: băieții primesc hormoni feminini (estrogen) iar fetele, hormoni masculinizanți (testosteron) în scopul de a imita procesul de pubertate care apare la sexul opus.
Pentru fete, tratamentul cu testosteron duce la „voce groasă, păr facial și corporal și o formă mai masculină”, atrofierea țesutului mamar și mărirea clitorisului. La băieți, tratamentul rezultă în dezvoltarea sânilor și aspect corporal mai feminin. Pacienții vor lua acești hormoni toată viața.
În final, la 18 ani, acești indivizi pot trece prin chirurgie de schimbare a sexului:amputarea caracteristicilor sexuale primare și secundare și chirurgie plastică pentru a crea noi caracteristici sexuale.
Pentru a sumariza a ceste proceduri: chirurgia bărbat-femeie implică îndepărtarea testiculelor și construcția organelor genitale externe aparent feminine. Poate include mărirea sânilor dacă terapia cu estrogen nu a produs creșterea satisfăcătoare.
Invers, chirurgia femeie-bărbat adesea începe cu mastectomia. Uterul și ovarele sunt adesea îndepărtate. Unele paciente vor face faloplastie, construcția chirugicală a penisului.
Acesta este standardul curent de îngrijire promovat de activiștii transgender. Însă vârstele de debut la fiecare etapă scad continuu. În iulie 2016, The Guardian relata că „un doctor din Țara Galilor a prescris hormoni sexuali unor copii de 12 ani care pretind că vor să își schimbe sexul, pe motiv că dacă sunt încrezători în identitatea de gen, nu trebuie să aștepte până la 16 ani pentru a primi acest tratament.”
Nicio lege din SUA nu interzice folosirea blocanților de pubertate sau hormonilor specifici sexului opus la copii și nici nu reglementează vârsta la care acești compuși pot fi administrați.
Activiștii pretind că efectele blocării pubertății cu medicație sunt reversibile, deși aceasta întoarce lucrurile cu susul în jos pentru că practic fiecare parte a corpului uman trece prin dezvoltări semnificative, în moduri specifice fiecărui sex, în cursul pubertății. Nu este același lucru să treci prin aceste etape la 18 ani, după ce le-ai oprit vreme de 10 ani. Folosirea blocanților de pubertate pentru a trata copiii cu disforie de gen este pe deplin experimentală, întrucât nu există niciun studiu pe termen lung cu privire la consecințele interferenței cu dezvoltarea biologică.
Activiștii afirmă că blocarea pubertății permite copiilor „mai mult timp să-și exploreze identitatea de gen, fără stresul dezvoltării de caracetristici sexuale secundare,” așa cum arată medicii olandezi prionieri în acest tratament.
