Secularismul se substituie rigorilor traditionale, religioase si, in special, crestine, de organizare si directionare a societatii civile. La inceputul Mileniului III, fiecarei dogme crestine privind oricare aspect al vietii sociale ii corespunde o dogma seculara. Ele nu merg in paralel, nu se intersecteaza si nici nu sunt compatibile. Primele, date crestinilor prin relevatie, au existat si functionat bine de la zidirea lumii, pe cind cele din urma sunt produse relativ recente ale mintii create. Dogmele seculare cauta sa dea la o parte dogmele crestine pe baza carora societatea civila a functionat de mii de ani. Fara probleme. Secularismul nu doreste coexistenta cu crestinismul si o coexistenta pasnica nu este posibila. Secularismul vrea sa-si impuna dogmele si amprenta asupra fiecarui aspect al existentei fiintei umane, incepind inca inainte de nasterea ei si pina la moarte. Insista sa rastoarne convingerile crestine ale omului de rind, sa le excluda din spatiul public, iar apoi din gandirea lui.
Secularismul beneficiaza de parghii puternice pentru realizarea acestui obiectiv. In primul rind e vorba de autoritatea politica a statului secular. Puterea politica e folosita sa constranga crestinii sa actioneze contrar convingerilor lor religioase in spatiul public, iar, treptat, chiar si in spatiul privat, al familiei ori al vietii personale. La asta se adauga actiunile judecatoresti si puterea instantei si a legii. In ultimii ani autoritatile judecatoresti s-au dovedit a fi fideli agenti ai secularismului in constrangerea crestinilor sa actioneze impotriva convingerilor lor religioase, libertatea lor de contiinta fiindu-le suprimata in multe tari occidentale. Si tot in slujba secularismului pentru marginalizarea si eliminarea convingerilor si practicilor religioase sunt puse scolile si institiile educationale, de la gradinita pina la universitate. Aceste institutii promoveaza doctrinele secularismului in detrimentul religiei ori crestinismului.
Daca, de exemplu, doctrina crestina sustine sanctitatea vietii umane, de la conceptie pina la moartea naturala, secularismul propune o contra-doctrina, aceea a deptului celor nascuti de a decide daca celor nenascuti li se va ingadui sa vada lumina lumii, si daca oamenilor li se va permite sa moara cind li se implineste numarul zilelor ori vor fi eutanasiati. La fel, daca doctrina crestina a casatoriei sustine sanctitatea relatiei intime intre un barbat si o femeie cu scop procreativ si de crestere a copiilor, secularismul propune o doctrina alternativa, aceea a relatiilor dintre fiinte umane care nu au in vedere procrearea ori succesiunea ordonata a generatiilor. Aceste doua exemple sunt suficiente pentru a intelege idea - doctrinele crestine de organizare si functionare a societatii civile sunt marginalizate, interzise si substituite cu doctrine seculare impuse prin constrangere de puterea autoritatii politice seculare.
Secularismul si procrearea umana
Discutam astazi un al treilea exemplu - acela al procrearii umane. Daca doctrina crestina a procrearii e simpla, inspirata din Sfanta Scriptura, si anume "cresteti si inmultiti-va", doctrina seculara a procrearii este radical diferita si opusa: nu exista un drept la procreare. Procrearea nu este un drept al omului, ci un privilegiu acordat de stat si societate fiintelor care implinesc anumite conditii. Acesta e argumentul central al cartii, publicate anul acesta, de Rivka Weinberg, cu titlul The Risk of a Lifetime - How, When, and Why Procreation May Be Permissible ("Riscul unei vieti de om - cum, cind, si de ce sa fie permisa procrearea"). Cele 250 de pagini ale cartii, publicate de Oxford University Press, condenseaza argumente nu doar bizare ci si inspaimintatoare. New-yorkeza Weinberg, actualmente profesoara de filosofie la Scripps College (California), se pretinde a fi un expert in domeniu, anti-procrearea fiind traditia ei intelectuala, nisa academica care i-a dat o reputatie aparte in lumea academica. Ea apartine unui grup bizar de intelectuali care, incepind cu citeva decenii in urma, au transformat procrearea din drept al omului intr-un privilegiu pe care adultii si-l pot castiga doar daca implinesc anumite conditii prealabile.
Pina in prezent nici un tribunal nu a adoptat aceasta perspectiva sumbra a procrearii, de aproape 100 de ani Tribunalul Suprem al SUA afirmind, periodic, dreptul fundamenal al omului la procreare. Ideile lui Weinberg si ale intelectualilor care gandesc ca ea, sunt difuzate in universitati si scolile de drept occidentale, ceea ce inseamna ca in viitorul nu prea indepartat nu ar fi exclus ca undeva in lume un tribunal sa sparga ghiata si sa decreteze ca nu exista un drept la procreare, si ca procrearea e doar permisa in anumite contexte. Asa a fost si cu casatoriile intre persoane de acelasi sex, eutanasia (acum decretat un drept al omului in Canada), ori prostitutia (decretata ca drept al omului tot de tribunalele canadiene). Pronosticam ca in masura in care avortul va deveni o practica tot mai raspindita si eutanasia va fi transformata in drept al omului, procrearea ca drept fundamental al omului va fi subminat.
