După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

Se afișează postările cu eticheta Petru Popovici. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Petru Popovici. Afișați toate postările

joi, 24 octombrie 2019

Samy Tuțac 🔴 Pitt Popovici, un patriarh al zilelor noastre...


Am auzit prima data despre fratele Pitt Popovici în casa părintească din Coșteiul de Sus, județul Timiș. Erau pe atunci trei posturi de radio pe care tatăl meu le asculta cu mare atenție și ne-a molipsit pe toți din casă: Vocea Americii, Monte Carlo și Europa Liberă. Prin intermediul acestor posturi de radio, am luat pentru prima dată cunoștința cu vocea inegalabilă a predicatorului Petru Popovici.

Deși au trecut zeci de ani de atunci, înca imi amintesc cum așteptam cu nerăbdare în fiecare duminică pe la amiază să auzim fermecătoarele cuvinte rostite articulat de către fratele Pitt: “De pe meleagurile însorite ale Californiei, programul creștin Vestea Bună...”Apoi tata știa cine urmează să predice la Monte Carlo în fiecare seară, iar predicile fratelui Pitt nu puteau fi ratate pentru că mergeau direct la inimă.

Apoi au urmat carțile fratelui Pitt. Tatăl meu iubea cărțile și a știut să-mi insufle aceeași dragoste și mie. Imi amintesc și acum cum citeam cărțile acelea primite clandestin: Lumini peste veacuri, Biblia este totuși adevărată , Glasul proorociilor, Glasul martirilor creștini, Colțul de rai și altele. Dintre toate cel mai mult m-a impresionat Rugul în flăcări, o carte despre viața lui D.L. Moody.

Nu mai știu acum dacă era o carte scrisă de către fratele Pitt sau era doar o traducere. Ce știu cu siguranță este că acea carte, citită pe la 14-15 ani m-a influențat pentru eternitate. Nu am uitat niciodată dedicarea lui Moody pentru sufletele oamenilor, dar mai ales pentru copii și tineri. Dedicarea mea de mai târziu în lucrarea cu tinerii români de pretutindeni are legătură cu cartea aceea.

Și mai este ceva din acea carte care mi-a marcat slujirea și mai ales predicarea. Îmi aminesc, de parcă azi aș fi citit, că atunci când Moody a fost întrebat cum vede predicatorul viitoarelor secole, el a răspuns cam așa: “Îl văd deschizând Biblia, citind din ea, dar apoi punând-o jos și vorbind de la sine. Mi-e scârbă de un astfel de predicator.”

Deși eram doar un copil, deși nu eram încă botezat, știam că voi fi un predicator, dar am decis atunci că nu voi fi unul dintre aceea despre care vorbea Moody. Am hotărât atunci că întotdeauna voi predica Cuvântul sau nu voi predica. Am avut ocazia să-i mulțumesc fratelui Pitt pentru aceste cărți și să-i spun că prin acele lucrări simple, dar pline de putere, Dumnezeu l-a folosit să-i îndrepte pe mulți spre Domnul și spre slujirea Lui, inclusiv pe mine.

Prin harul lui Dumnezeu din anul 1992 mi-am început slujirea ca păstor în Biserica Baptistă nr. 1 BETEL din Timișoara, biserică în care a slujit pentru o vreme și fratele Pitt. În această responsabilitate l-am întâlnit pe fratele Pitt de multe ori și m-am bucurat să-l aud predicând așa cum îl auzisem la radio în casa părintească.

M-am bucurat sa-l pot însoți în diferite vizite și să putem împartăși impreună din Cuvăntul Domnului și din experiența bogată de slujire pe care o avea. M-a impresionat foarte mult cumpatarea dumnealui, un lucru de care au nevoie toți creștinii, iar pastorii în special. Eram uimit de memoria care o avea, fiind capabil să-și amintească cu lux de amănunte evenimente din trecut, dar și nume de oameni pe care nu-i mai vazuse de mulți ani.

M-am bucurat să-l pot vizita și acasă la Atlanta împreună cu Paul si Raoul, băieții nostri cei mari, prin 2008. Era plin de energie, deși pe atunci se apropia de 90 de ani și lucra la o carte. Ultima dată l-am vizitat împreună cu prietenul meu Cornel Hanes în anul 2016, însă am continuat să păstrăm legătura la telefon. Cel mai mult îmi placea să-l sun la aniversarea zilei de naștere și să-l întreb ce transmite fraților din Timișoara. Am vorbit ultima dată când împlinea 101 ani.

Deși a fost un predicator excelent știa și să-i asculte pe alții. Eram așa de încurajat când îl vedeam în primul rând ascultând cu atenție predicile mele la Atlanta. Și nu uita nici odata să-mi spună: “Domnul să te binecuvânteze frate Samy!” Pentru mine, care aveam jumătate din anii dumnealui, această atitudine umilă a fost nu doar o încurajare, ci și un model de urmat.

Într-o dimineața am avut harul să iau micul dejun împreună cu fratele Pitt la un restaurant din Timișoara. Era în timpul uneia dintre vizitele făcute la Timișoara în anii nouăzeci. Mi-a spus multe lucruri atunci, dar ceva m-a marcat profund. Trecuse deja entuziasmul acela mare de după Revoluție și bisericile începuseră să se confrunte cu apatia și comoditatea. Multe biserici se angajaseră în proiecte de construcție peste puterile lor, iar lucrarea de misiune și salvare a sufletelor era neglijată.

Fratele Pitt a observat această nouă direcție a bisericilor și mi-a spus: “Frate Samy, Biserica care nu misionează, demisionează!” Cuvintele acestea simple, dar sincere și pline de dragoste și compasiune au avut și încă au un impact major în slujirea mea. Mulțumesc Domnului ca deși nu am petrecut prea mult timp împreună cu fratele Pitt, timpul petrecut a fost prețios. Direct sau indirect, prin predici sau prin cărți, prin radio sau din amvon, fratele Pitt a lăsat și asupra mea o inflență binecuvântată.

marți, 22 octombrie 2019

Aurel Gheorghe 🔴 Fratele Pitt m-a avertizat că apostazia va crește în rândul creștinilor și că foarte puțini vor mai fi aceia care vor avea curajul de a spune adevărul...

Fratele Pitt Popovici, despre importanța lucrării Duhului Sfânt
Puțini oameni mari ai lui Dumnezeu a dat națiunea noastră, de aceea mărturia acestora trebuie ascultată și urmată. Petru Popovici a fost, cu siguranță, unul dintre cei care au împlinit îndemnul Scripturii: Croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchioapătă să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat!” (Evrei 12:13)
Îmi amintesc cum în primii ani de credință am fost marcat de exemplele pe care le-a cuprins în cartea „Lumini peste veacuri” și mi-am dorit să le urmez „felul lor de viețuire”. În urmă cu câțiva ani – când Domnul pusese deja pe inima mea povara trezirii creștinilor români – a apărut un articol ce conținea o scrisoare a fratelui Pitt, cu un titlu șocant: ”Biserica – sinagogă a satanei?” (www.family2fam.com). Aceste rânduri mi-au confirmat viziunea și chemarea primite de la Domnul și, împreună cu alte mesaje venite de la Duhul lui Dumnezeu, m-au încurajat să merg mai departe pe această cale.
Acum, ascultând din nou interviul luat la vârsta de 100 de ani, m-au uimit nu doar claritatea și simplitatea mesajului pe care fratele Pitt l-a transmis către lucrătorii creștini, ci, în mod special, accentul pe care l-a pus pe lucrarea Duhului Sfânt. Într-adevăr, aceasta este una dintre nevoile cele mai vizibile astăzi în ogorul Domnului: de oameni care să renunțe la expunerea propriei înțelepciuni lumești și să se bazeze în totul pe călăuzirea și ungerea Duhului Sfânt.
Deși nu l-am cunoscut personal, am avut totuși ocazia să vorbesc la telefon cu fratele Pitt, în urmă cu doi ani. Un frate român care fusese în vizită în America, iar fratele Pitt l-a întrebat dacă mă cunoaște și l-a rugat să îmi spună să îl sun. Cu multe emoții, bineînțeles, l-am sunat și i-am spus cine sunt. Mi-a spus că a ascultat câteva predici pe care i le-a dat un frate din biserică înregistrate pe un CD și că îi place că spun adevărul fără să mă tem de oameni și „fără mănuși”. M-a încurajat apoi să continui să fac același lucru, pe care și dânsul l-a făcut de-a lungul anilor și să mă tem doar de Domnul. De asemenea, m-a avertizat că apostazia va crește în rândul creștinilor și că foarte puțini vor mai fi aceia care vor avea curajul de a spune adevărul. La sfârșitul conversației am rămas zidit sufletește și din nou încurajat de a merge mai departe în lucrarea ce mi-a fost încredințată.
Rămâne ca o datorie în dreptul nostru să împlinim și noi cuvintele atât de clare ale Scripturii: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!” (Evrei 13:7)

Marius Cimpoae 🔴 Pastor PITT POPOVICI – Un secol de iubire și pasiune pentru Dumnezeu

Cel mai longeviv, poate și cel mai celebru pastor baptist român, una dintre vocile cele mai respectate, iubite și cunoscute de românii neoprotestanți de pe întreg mapamondul, pastorul Petru (Pitt) Popovici, a plecat în veșnicie astăzi 21 octombrie 2019, la vârsta de 101 ani.
În ciuda succesului evident de care s-a bucurat în viață, el a fost fidel poziţiei şi valorilor sale precum cinstea, modestia, bunătatea, generozitatea, iubirea față de alții, rămânând consecvent convingerilor sale, chiar şi în vremuri dificile.

Pe data de 9 noiembrie 2003, cu ocazia întâlnirii foștilor studenți creștini de la Timișoara, Petru Popovici relatează într-o biserică baptistă din Los Angeles despre o discuție avută cu dl. Sever Popescu, împuternicitul Departamentului Cultelor: „După ce m-am mutat în Timișoara, acest Sever Popescu a venit la mine și mi-a zis:
– „Domnule Popovici, gata cu orchestra și cu fanfara!”
Noi aveam la biserică și orchestră și fanfară și cor mixt și bărbătesc, iar asta nu le prea plăcea lor.
I-am răspuns:
– „Nu pot asta!”
– „Cum asa, nu poți?!”
– „În Biblia mea scrie: Cântați Domnului din instrumente!”
El s-a făcut foc.
– „Cum domnule! Și asta scrie în Biblie?”
– „Da, și asta, iar eu trebuie să ascult mai mult de Cuvântul Sfânt decât de dumneavoastră.”

Într-un interviu acordat postului de radio local „Radio Vocea Evangheliei” (2004), pastorul Pitt Popovici afirma: „Atunci, fiindcă aveam cetățenie americană, Dumnezeu i-a folosit pe comuniști să mă trimită în America. Comuniștii au închis gura mea pentru Timișoara, dar Dumnezeu mi-a deschis o gură largă în Statele Unite. În 1967 am plecat în Statele Unite, în 1968 am început lucrarea prin stații de radio, am vestit Cuvântul Evangheliei prin 6 stații de radio și am avut material pentru tipărit cărți. Am ținut un studiu la Timișoara – Biblia este totuși adevărată. Am putut strecura acel studiu în afara granițelor – pe vremea aceea era foarte periculos așa ceva – dar Dumnezeu m-a ajuta și am reușit acolo să tipăresc lucrarea aceasta. Și apoi alte și alte cărți. Dumnezeu a binecuvântat lucrarea aceasta prin literatură. Am lucrat 34 de cărți, le-am tipărit, n-am avut eu banii, dar Dumnezeu s-a îngrijit și de bani și am făcut 7 cărți traducere.”
O parte din cărți sunt apologetice, altele evanghelistice sau biografice. Menționăm doar câteva dintre cele mai cunoscute: „Dumnezeu există”, „Graiul prorociilor”, „Promisiunile lui Dumnezeu”, „Biblia este totuși adevărată”, „Există viață după moarte”, „Graiul martirilor creștini din primele secole”, „Lumini peste veacuri”.

Pentru activitatea sa, Petru Popovici a fost onorat de mai multe publicații: „Who is Who, Notable Americans, Personalities of the West and Mid-West, Dictionary of Distinguished Americans, Dictionary of International Biography, Dicționarul Românilor de Seamă din America și în Biographical Roll of Honor.”
Mai presus de toate aceste aprecieri, singura distincție acceptată și purtată cu multă demnitate de pastorul Pitt Popovici a fost aceea de „robul Domnului”. Într-un interviu recent realizat, pastorul mărturisea că a solicitat familiei ca pe piatra funerară să îi fie inscripționate următoarele versuri:
„Mai bine rob la Tine Doamne decât în lume domnitor
Să fiu sărac, să n-am renume, dar să Îți fiu moștenitor.”

Tocmai pentru acest model de înaltă trăire duhovnicească, trebuie să onorăm memoria acestui om! Dumnezeu să mângâie familia îndoliată, prietenii și apropiații fratelui Pitt, precum și biserica în care dânsul a slujit în ultima parte a vieții!

Ionel Tuțac 🔴 Pastorul Petru (Pitt) Popovici şi-a sfârşit alergarea pământească

Luni, 21 octombrie, după o călătorie pământească de peste 101 ani,  pastorul Petru (Pitt) Popovici  a plecat în veşnicie. 

S-a născut în data de 12 septembrie 1918 în Harrisburg,  Pennsylvania, în familia lui Simion şi Zana Popovici. 

În anul 1921 familia Popovici s-a reîntors în România, la Firiteaz, iar în iunie 1930, la doar 12 ani, tânărul Petru (Pitt) s-a convertit la credința baptistă.

În perioada 1937-1940 a urmat cursurile Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti cu dorința de a deveni păstor.

Între 21 februarie-5 mai 1945 a făcut stagiul militar, dovedind că este un bun patriot şi iubitor de neam.

La finalul stagiului militar s-a căsătorit cu sora Hortensia Cristea, Dumnezeu binecuvântând familia lor cu 3 fete: Iedidia, Angela şi Agnia.

In România a slujit ca păstor la Biserica Creştină Baptistă Dragostea din Arad, între anii 1945-1953 şi la Biserica Creştină Baptistă nr.1 (Betel) din Timişoara, între anii 1953-1967.

În anii regimului comunist pastorul Petru Popovici s-a opus reglementărilor impuse de regimul ateu, motiv pentru care a fost destituit.

Din cauza permanentelor şicanări venite din partea autorităților, familia Popovici a hotărât  să se reîntoarcă în America  înțelegând că pot ajuta mai mult lucrarea din România de peste Ocean. După 4 ani de insistențe, regimul comunist a oferit fratelui Petru Popovici  dreptul de a se intoarce  în America,  acesta având şi cetățenie americană.

Întors în America, la Chicago, pastorul Petru Popovici a contribuit, alături de fratele său Alexa, la formarea şi creşterea Bisericii Baptiste Române. Deasemenea a avut un rol important la dezvoltarea bisericilor din Los Angeles, Sacramento şi Atlanta.

Pe parcursul anilor fratele Petru (Pitt) a realizat emisiuni de radio creştin, a tradus şi adaptat cântări, a scris numeroase articole şi cărți cu conținut creştin. 
Printre cele mai cunoscute cărți se numără: Există viață după moarte?, Biblia este totuşi adevărată, Graiul proorocilor, Lumini peste veacuri, Graiul martirilor creştini, Colțul de rai, Eşti sigur?

Fratele Petru  (Pitt) Popovici a fost un exemplu de credincioşie, smerenie şi pocăință.

luni, 21 octombrie 2019

Pastorul Pit Popovici a plecat la Domnul!



A plecat Acasă la Domnul pe care L-a iubit și L-a slujit până la capăt, cel mai longeviv păstor baptist român, fratele Petru Pit Popovici. 

La revedere frate Pit, ne vom revedea în Ziua aceea! Soli Deo Gloria!

Samy Tuțac

duminică, 2 septembrie 2018

Sărbătorirea a 100 de ani de viață a pastorului Petru (Pitt) Popovici cu ocazia Convenției de la Atlanta

Credincioșii baptiști români din America și Canada s-au adunat în aceste zile la Atlanta pentru a participa la cea de-a 106-a Convenție a Asociației Baptiste Române.

Evenimentul a avut loc în 3 locații diferite: Biserica Baptistă din Gwinnett ( programul de deschidere și întrunirea păstorilor și a femeilor), Biserica Baptistă din Lawrenceville (întrunirea tinerilor) și Biserica Penticostală Română (programul de sâmbătă seara și duminică).

Pe lângă prezentarea rapoartelor  de activitate
și descărcarea de gestiune, a avut loc și alegerea noului comitet de conducere al Asociației, președinte al acesteia fiind ales pastorul Ovidiu Rauca din San Francisco.

La Convenție au fost prezenți mai mulți pastori din România, printre ei numărându-se: Viorel Iuga-președintele Uniunii Baptiste, Daniel Mariș-rectorul Institutului Teologic Baptist din București, Ionel Tuțac-vicepreședintele Comunității Baptiste Timișoara, Sorin Bădrăgan-secretarul Comunității Baptiste București.

Un element aparte al acestui eveniment a fost sărbătorirea a 100 de ani de viață a pastorului Petru (Pitt)Popovici. 

Au vorbit despre viața lui pastorii Daniel Brânzei și Valentin Popovici, fiecare dintre ei subliniind caracterul extraordinar al acestui slujitor al lui Dumnezeu. Prin predicile sale, prin cărțile scrise, prin emisiunile radio și prin susținerea proiectelor misionare, fratele Pitt a influențat viața multor români.

La finalul serviciului de închinare de sâmbătă seara pastorul Petru Popovici a vorbit despre felul în care Dumnezeu l-a mântuit la vârsta de 12 ani, dar a și rememorat câteva evenimente din viața lui de slujire. Fratele a subliniat și cu acest prilej că el a fost doar un sclav al lui Dumnezeu, iar meritul pentru întreaga sa slujire ppastorală este al lui Dumnezeu.

Cu acest prilej a fost lansată cartea: Cetățean a două țări și al cerului-frânturi din lucrarea și viața fratelui Pitt Popovici, scrisă de Camelia Siminescu. 

marți, 12 septembrie 2017

Petru Popovici a intrat în cel de-al 100-lea an!

Astăzi, 12 Septembrie, se împlinesc 99 de ani de la nașterea Fratelui Petru Popovici – Fratele și învățătorul multora dintre noi, un Frate mai mare și neobosit propovăduitor al Evangheliei Domnului nostru Isus Hristos! 

Deși a slujit o parte însemnată din viață în Arad și Timișoara, dânsul ne predică Evanghelia și astăzi la cei 99 ani din State, în Comunitatea de Frați Baptiști din Georgia, Atlanta (Biserica Română Baptistă Gwinnett – www.grbcatlanta.com)

Cuvine-se prinos să mulțumim Domnului Dumnezeu pentru acest dar măreț carene-a îndrumat pe Calea Domnului cea dreaptă și a fost o pildă printre noi toți.
Soția – Sora Hortensia Popoici a plecat la Domnul în această vară.
Cărțile sale, cântările traduse și adaptate, predicile și ilustrațiile, dar parcă și mai mult, simțirile profunde și faptele care-l urmează ne-au îmbogățit sfera cunoașterii Domnului nostru Isus Hristos!
Ogorul Evangheliei Domnului Isus a fost lucrat zeci de ani de acest preaiubit Rob și serv credincios Stăpânului său pentru neamul nostru Românesc.
Cuvintele noastre au fost întotdeuna prea sărace să poată vorbi de o inimă care a ars o viață întreagă pentru Dragostea lui Dumnezeu față de noi, și a noastră față de Cer. Cauza Nobilă a Evangheliei a fost întotdeauna pe primul loc pentru Fratele Pitt Popovici.
Mai multe, inclusiv eroarea despre cei "100 de ani", pe www.barzilaiendan.com

vineri, 21 iulie 2017

Hortensia Popovici – informații despre înmormântare

Serviciul de înmormântare a soției va fi sâmbăta dimineața la orele 10:00 la Hamilton Mill Memorial Chapel în Buford, GA.
Serviciul memorial va fi vineri seara la ora 7:30 la Gwinnett Romanian Baptist Church în Buford, GA.
Preferința și dorința familiei este de a ajuta lucrarea Domnului prin o societate misionară, în loc de flori sau coroane se poate trimite donații pentru Romania For Christ la adresa:
GWINNETT ROMANIAN BAPTIST CHURCH
2005 Braselton Highway
Buford, GA 30519
Ambele vor putea fi vizionate aici:  http://grbcatlanta.com/live/ 
Petru Popovici

joi, 20 iulie 2017

Hortensia Popovici a plecat în veșnicie

Sora Hortensia Popovici, soția fratelui pastor Petru (Pitt) Popovici a plecat în veșnicie. Domnul să mângăie familia îndoliată!

Samy Tuțac
Photo: Hortensia și Pitt Popovici în 1946