Mihai Bojin ❤️💛💙 Roșu, galben și albastru, este-al nostru... crez și dor

Cei care ați prins perioada regimului comunist vă amintiți cu siguranță versurile imnului de atunci: „Trei culori cunosc pe lume, amintind de-un brav popor... Roșu, galben și albastru, este-al nostru tricolor”.

În această zi de sărbătoare românească, privesc la aceste trei culori dintr-o altă perspectivă, una care îmi definește viața și valorile – perspectiva creștină.

Cei care au studiat coloristica Bibliei susțin că, în textul sacru, găsim trei culori primare, aceleași cu cele din natură: roșu, galben și albastru. Restul culorilor biblice sunt derivate din acestea.

Roșul este, în Biblie, culoarea umanității. În textul evreiesc al Vechiului Testament cuvântul „roșu” se mai traduce și prin „țărână roșiatică”. Este materia din care a fost modelat primul om, Adam. Căci numele lui Adam derivă din cuvântul „roșu/țărână roșiatică”. Dar, mai ales, este culoarea sângelui sutelor de mii de animale jertfite în Vechiul Testament pentru păcatele omenirii. Ceea ce ne amintește că suntem o umanitate decăzută, coruptă, păcătoasă, ticăloșită. În Noul Testament, însă, jertfele animale aduse în trecut pentru păcat sunt înlocuite, o dată pentru totdeauna, de sacrificiul Mântuitorului nostru Isus Hristos. Fără El și crucea Lui, omenirea decăzută nu are nicio șansă. Ba se afundă și mai mult în țărâna sângerie, în mocirla imorală și insalubră a propriei dezumanizări.

Galbenul este, în textul evreiesc, sinonim cu aurul. Este culoarea care descrie splendoarea prezenței lui Dumnezeu și sfințenia Lui absolută. Galbenul auriu este și culoarea care domină orașul perfect din ceruri, descris de ultima carte a Bibliei, Apocalipsa. În acest oraș va exista pentru totdeauna o societate perfectă. Acolo nu va mai exista răutate, invidie, lăcomie, minciună, discriminare, suferință sau moarte. De un galben auriu sunt și credincioșii care vor alcătui societatea perfectă a cerului. Ei au ajuns să fie ca aurul curat căci au trecut prin focul purificator al sfințirii creștine.

Albastrul este culoarea legilor și poruncilor lui Dumnezeu. Evreii din Vechiul Testament purtau la haine un fir albastru, care le amintea că trebuie să păzească legile și poruncile divine. Căci doar păzindu-le vor reuși să formeze, aici pe pământ, o societate care să reflecte valorile lui Dumnezeu și ale cerului, și să deprindă un mod de viață ales, la care celelalte popoare să se uite cu admirație.

Atacuri dure la adresa celor care apără normalitatea

Președintele Comunității Baptiste Timișoara, Ionel Tuțac, a anunțat vineri pe pagina lui de socializarecă a primit jigniri și amenințări din partea unor simpatizanți ai minorităților sexuale, după ce a dezaprobat public desfășurarea unei săptămâni de promovare a homosexualității la Timișoara, parte a manifestărilor internaționale din luna iunie, autoproclamată „PRIDE month” (luna mândriei).  

„Jegos, idiot, nenorocit, satanist, diavol, criminal, analfabet, fundamentalist ... sunt doar câteva din expresiile folosite de catre unii din adepții LGBTQ la adresa mea, a lui Mihai Bojin sau a altor persoane care au avut curajul de a dezaproba seria de evenimente organizate în săptămâna Pride Week. 

Alături de aceste expresii, au început și telefoanele de amenințare, cu număr ascuns. 

Nu ne temem de voi! Vă compătimim, vă iubim și dorim ca Dumnezeu să vă elibereze de aceste patimi scârboase. Aș vrea să știți că ne rugăm pentru voi!”, a scris pe Facebook pastorul Ionel Tuțac 

„Și eu mă rog pentru tine! Dar să știi că în Biblie scrie că deja ți-ai primit pedeapsa! Dumnezeu să te lumineze la minte (...) Eu te-am numit satanist, EU, nu "unii". (...)  Ai fi în stare să inițiezi un genocid în numele credinței tale false, tristule, postezi status că ești înjurat pe net să te plângi la lume? Vai și amar de tine, ești fix un nimic cu mai multă audiență și putere!”, a replicat un utilizator la postarea lui Ionel Tuțac, care a înregistrat până acum 225 de comentarii, 325 de interacțiuni și 41 de redistribuiri.

Și consilierul județean Mihai Bojin, prezbiter la Biserica Baptistă „Emanuel” din Timișoara, luase atitudine miercurea trecută, cu ocazia primei ediții a „Săptămânii Mândriei LGBTQ+” din orașul de pe Bega:

„E trist că am ajuns vremuri în care, nu realizările care fac posibile progresul uman, ci opțiunile sexuale au devenit motiv de mândrie (asta înseamnă, de fapt, PRIDE). Cu privire la ceea ce se întâmplă azi în Timișoara, am câteva întrebări. De ce, oare, să ieși în public cu teme care țin de privat? Sau este orientarea sexuală singura „realizare”, elementul definitoriu al celor care fac din asta motiv de paradă? Din afară, așa se vede situația.

Deja e stereotipic răspunsul: „să celebrăm diversitatea”. Diversitatea merită celebrată atunci când aceasta duce la progres (social, cultural etc.)! În alte situații, diversitatea trebuie acceptată, tolerată. Mă întreb, în cazul orientărilor homosexuale, în ce constă progresul, de s-ar cuveni „celebrate”? Un alt slogan super-uzat: „homosexualitatea e normalitate”. Și, totuși, de când am ajuns să celebrăm „normalitatea”?

Creștin fiind, privesc și analizez lumea printr-o lentilă iudeo-creștină. Conform acestui „worldview”, homosexualitatea este un indicator al decadenței morale, nicidecum a progresului social. O idee care a dominat cercetarea istorică din sec. 18 și 19 conchidea că marile culturi și civilizații umane s-au prăbușit la un moment dat din cauza imoralității. Astăzi ideea a cam dispărut din cercetarea contemporană. Oare de ce?

Ducând mai departe această observație, mă întreb, din nou, unde este motivul de celebrare? Și de când ar trebui să ne lăudăm cu propriile decăderi? Punând problema în felul acesta, mi se pare regretabil că evenimentele din această săptămână se desfășoară cu implicarea unor institutii ale statului. De când are politicul și academia interes să promoveze și să celebreze decăderea? Sau sunt ele însele parte din același trend al decăderii? Răspunsul cred că îl știm deja.

În ce privește toleranța la care m-am referit mai sus, cred cu tărie că trebuie să fim toleranți față de orice fel de minoritate. Dar oare nu cumva chiar ideea de toleranță a devenit astăzi intolerantă? Nu întâmplător, criticii sociali de azi vorbesc despre dictatura minorității sau despre „intoleranța toleranței”. Chiar ar trebui să tăcem, de teama de a nu fi etichetați „intoleranți”, atunci când în Parcul poporului se organizează un așa-zis picnic care are drept scop promovarea homosexualității în rândurile copiilor? Eu unul nu pot să tac. Căci în cazul acesta nu mai vorbim de existența minorității sexuale ci de inexistența minimului bun simț! Și, apropo, sunt curios să văd cu câtă toleranță vor fi citite aceste rânduri de cei care strigă în mod constant „toleranță, toleranță!”.

Să nu fiu înțeles greșit: am scris aceste rânduri nu dintr-o inimă încărcată de ură, ci dintr-o inimă plină de iubire. Iubire față de Dumnezeu, în primul rând, și iubire față de poporul meu creștin și față de Timișoara. În calitate de consilier județean, consider că orașul meu și județul meu merită mai mult. Merită să celebreze valori, realizări, progrese. Cu tot respectul, dar spălatul așternuturilor din dormitor în spațiul public nu e motiv de mândrie. Și mai scriu aceste rânduri din iubire față de familia mea: soția mea, fetele mele și nepoțica mea. De dragul lor nu pot să tac; căci îmi doresc ca urmașii mei să trăiască într-o societate care își sărbătorește progresul, nu decadența.

Mihai Bojin 🔴 Ce (mai) înseamnă Crăciunul?

Venirea lui Dumnezeu în lume, ne spune Evanghelistul Luca în capitolul 2, s-a petrecut într-un anonimat aproape deplin. Nu întâmplător, Cel care se naște în Betleem nu are un nume, o identitate, în această Evanghelie: „Şi [Maria] a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfășat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei” (Luca 2:7). Căci pentru cei mai mulți din vremea lui, Pruncul Isus a rămas un anonim, un nimeni.

Motivele pentru lăsarea în anonimat a Pruncului ceresc ne sunt subtil sugerate de același autor: „În vremea aceea a ieșit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea... Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui” (Luca 2:1-3). Prin decretul său, Octavian Augustus produce forfotă și aglomerație în întregul Imperiu. Iar scopul acestui decret ținea de mărirea taxelor datorate Romei; or, aceasta a readus subiectul banilor (a îmbogățirii sau a sărăcirii) pe buzele tuturor, ne spune istoricul evreu Iosif Flavius. Așadar, Isus Hristos vine în lumea noastră ca anonim, căci vine într-o lume prea aglomerată, care gravitează în jurul banilor.

Analiștii biblici sunt de părere că, atunci când Evanghelistul Luca consemnează tristul adevăr al unui Isus „culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei” (Luca 2:7), autorul face o trimitere la cartea profetului Ieremia (14:8): „Tu, care ești Nădejdea lui Israel, Mântuitorul lui la vreme de nevoie: pentru ce să fii ca un străin în țară, ca un călător care intră să petreacă noaptea în casa de poposire?” Ieremia deplânge vremurile când Dumnezeu va colinda ca un străin ulițele Israelului, căutând un loc de găzduire. Dar nu va găsi nicio casă dispusă să-L primească; așa că va trebui să se mulțumească cu adăpostul „casei de poposire”. Dar vremurile pe care le plângea Ieremia s-au stricat chiar mai mult de atât. Și Cel care a venit în lumea noastră la primul Crăciun, Dumnezeul adevărat din Dumnezeu adevărat, Speranța și Mântuitorul omenirii, a fost tratat ca un străin, ca un anonim, ca un călător pribeag pentru care nu s-a mai găsit loc nici măcar „în casa de poposire”.

Mă întreb câte s-au schimbat de la primul Crăciun? Oare câți dintre noi ne vom opri măcar acum din agitația și aglomeraţia acestor zile? Oare câți ne vom opri măcar acum să mai gravităm nebunește în jurul banilor? Oare câți dintre noi vom sărbători venirea în lume a Dumnezeului și a Mântuitorului nostru? Sau tumultul din afară și din noi, foamea nesăturată de bani, Îl va alunga și anul acesta în anonimat, lăsându-L să colinde ulițele înnoptate ale lumii, în căutarea unui loc de poposire?

Închei scurta mea meditație citând una dintre cele mai triste colinde compuse în ultimii ani:

Inaugurarea Bisericii Baptiste Mântuirea din Măguri, județul Timiș

Ziua de duminica, 7 octombrie, va ramane in istoria localitatii Maguri, din judetul Timis, ca fiind ziua in care a fost inaugurata prima cladire a unei biserici evanghelice. 

Inceputa, in anul 2014, ca filiala a Bisericii Crestine Baptiste Harul din Lugoj, comunitatea de credinciosi baptisti s-a rugat si  a sperat sa aiba, intr-o zi, propria casa de rugaciune. 

Dupa doi ani de munca, proiectul cladirii Bisericii din Maguri, inceput in toamna anului 2016, a fost finalizat in aceasta toamna, spre bucuria celor din localitate. Din cei aproape 1000 de locuitori, 85% sunt de etnie roma.

La realizarea acestui edificiu spiritual au contribuit biserici si credinciosi din tara, dar si din strainatate, principalii sponsori fiind: Samaritan's Purse, International Cooperating Ministries, Outreach Romanian Mission si Evangelisch Freikirchliche Gemeinde Jena.

La serviciul de inaugurare, condus de pastorul Ionel Tutac, au vestit Evanghelia fratii: Mihai Bojin, Gigel Olariu, Nat Thomas, Karl Flentje, LaVelle Hendricks si Dorin Cioabă.

Au cantat spre slava Domnului corul barbatesc al Bisericii Harul din Lugoj, grupul din Maciova si un grup din Sibiu care l-a insotit pe pastorul Dorin Cioaba.

Mihai Bojin 🔴 Iubirea nu se votează, iubirea se definește corect

„Iubirea nu se votează”, o frază frecventă în mediul online recent, frază care a și devenit sloganul protestului anti-referendum din București, de duminica trecută. Problemele acestei fraze, dibaci formulate totuși, sunt multe. Am să mă refer doar la una din ele, începând de la chiar primul cuvânt al sloganului. 

Cum definim, la urma urmei, iubirea? Ce este ea? Din punctul de vedere al Mântuitorului Iisus Hristos, „cea mai mare poruncă” a Bibliei este „să-L iubești pe Dumnezeu” cu tot ce ești și „pe aproapele tău ca pe tine însuți/însăți”. Cea mai mare poruncă a lui Dumnezeu pentru om este iubirea. Dar cum poate fi poruncită iubirea? Poți porunci unui sentiment? Mai mult, această poruncă de a iubi pe Dumnezeu și oameni apare în secțiunea legislativă a Bibliei: deci, cum poate fi legalizată iubirea? Poți controla prin lege o emoție?

Un răspuns succint ar fi acela că, pentru Dumnezeu, iubirea nu este nici emoție, nici sentiment; ci este alegerea de-a face ceea ce este conform standardelor divine. Ar trebui să nu uităm că definirea iubirii ca sentiment este o invenție pur umană și, aș adăuga eu, relativ modernă. Astfel, Dumnezeu poruncește și legalizează iubirea, căci aceasta trebuie să fie o alegere pe viață, nu o emoție trecătoare. Această iubire, în termenii lui Dumnezeu, „nu se sfârșește niciodată”, afirmă Sfântul Apostol Pavel. „Iubirea nu se consumă.” Iată un slogan la care ar trebui să cugetăm mult mai serios, într-o societate care promovează „iubirea” egoistă sau „egoismul în doi” (în cuvintele unui proverb francez), care durează atât cât durează emoția sau interesul unuia dintre parteneri. Epidemia de divorțuri din România, inimile frânte ale partenerilor abandonați, copiii care devin victime colaterale ale separării, adulterul, neîncrederea între parteneri, etc., nu sunt altceva decât efectele dezastruoase ale unui mod profund eronat în care am definit iubirea – ca sentiment sau emoție.    

Sunt de acord cu observația făcută de criticii referendumului pentru definirea familiei: Biserica nu ar trebui să se implice în problemele statului. Dar oare Dumnezeu are dreptul să o facă? Prosperele civilizații europene și nord-americane s-au clădit pe temelia valorilor lui Dumnezeu. Prin contrast, marile imperii au căzut din cauza imoralității și corupției, atunci când au abandonat valorile dumnezeiești. Văzut din perspectiva lui Dumnezeu, al binelui comun și al unei societăți care vrea să continue pe fundamentul milenar iudeo-creștin, referendumul pentru familie este un act de iubire față de toți oamenii, chiar și față de cei care se consideră îngrădiți de acesta! Căci iubirea este alegerea de-a face ceea ce este conform standardelor lui Dumnezeu.

Am insistat, în acest articol, pe ideea definirii. Definițiile greșite, cum este definiția modernă a iubirii, pot avea consecințe tragice. Elev fiind, mă întrebam adesea de ce la fiecare început de disciplină avem câte o definiție. Sau chiar mai multe. Acum, însă, înțeleg. Nu poți începe ceva până nu îți este clar ce ai început. O abordare corectă începe cu o definiție corectă. Iar dacă definirea eronată a iubirii a făcut și face atâtea ravagii sociale, oare ce va face o definiție eronată a familiei?