În ediția lunii decembrie 2018 a revistei Cuvântul Adevărului a apărut un articol semnat de familia Bodnariu. Marius și Ruth descriu o parte dintre momentele de disperare prin care au trecut, dar și pacea și susținerea venite din partea lui Dumnezeu și a zecilor de mii de oameni care s-au adunat global în proteste, într-o evoluție surprinzătoare și unică, relevând valorile și principiile familiei, asptecte tot mai mult eradicate din societatea contemporană de ideea unui „progres” care nu pune nimic mai bun în loc.
Familia Bodnariu și-a recuperat copiii răpiți de către statul norvegian și astăzi trăiește o viață liniștită, reunită, în România.
—————
„- Matei! Mateeei!
– Naomi!
– Elianaaa! Ioaaaan!
Aștept în gura scării privind în sus spre mansardă, dorind cu toată ființa să aud un răspuns. M-aș duce sus, dar știu că nu-s acolo. Îi mai strig o dată, totuși, fiindcă chemându-i pe nume îmi mai potolește parcă un pic inima. Dar în același timp, parcă, mi-o străpunge cu un cuțit. Nu mai zic nimic, mă prăbușesc pe canapeaua rece din sufragerie și aș vrea să plâng, dar nu mai am lacrimi. Nu pot să mă mai mișc, doar mă gândesc la ei și zâmbesc revăzându-le, în mintea mea, fețele drăgălașe. Mă cramponez de amintirea chipurilor lor, de teama ca nu cumva durerea să mi le șteargă din memorie. Mai sunt doar trei zile…
– La Tine toate-s cu putință, Doamne! Ai să-i frângi tu inima lui Ruth? Ai s-o frângi de tot? Sau chiar îi vei aduce acasă de Crăciun…
Uneori Domnul ne avertizează, alteori nu. Dar sigur ne pregătește. Noi știam că vor să ne ia copiii, dar nu ne gândeam că în felul ăsta…
Încă de la întemeierea Creației, cel rău s-a luptat și se luptă să smulgă copiii din familiile credincioase. Să separeu mielușeii de turmă, să prade și să junghie. A făcut-o pe vremea lui Amram și Iochebed, când prin egipteni a ucis poate mii și mii de copilași ai Domnului. Știa oare cel rău că, prin Moise, Dumnezeu va frânge jugul robiei egiptene?! Că din lacrimile și durerea familiilor decimate se va naște eliberarea întregului popor?
De teama unui astfel de eliberator, care ar fi putut îngenunchea imperiul ce-i asigura puterea, Irod a ucis toți pruncii din Betleem și din împrejurimi: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui, fugi în Egipt și rămâi acolo până îți voi spune Eu; căci Irod are să caute Pruncul, ca să-l omoare” (Matei 2:13b). „Un țipăt s-a auzit în Rama, plângere și bocet mult: Rahela își jelea copiii și nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau” (Matei 2:18).
Ora știa cel rău că nu pentru romani venise Domnul Isus, ci avea să fie un Eliberator mult mai mare, care să frângă boldul morții și puterea ei care este păcatul care a robit omenirea de la început. O problemă atât de grea cerea o rezolvare grea, un preț așa de mare. Atunci, pentru că nu sosise încă timpul, L-a scăpat Tatăl și tocmai Egiptul avea să adăpostească Salvarea tuturor celor ce cred. Dar mai târziu nu L-a scăpat și L-a lăsat să moară – ca să nu mai murim noi. Oare știa cel rău că are să învie?! În învierea Lui avem nădejde și viață, pace și speranța că într-o zi vom fi schimbați!
Cel rău continuă să-ncerce să ne răpească pruncii. Știam asta. Prin educația din școală, prin filme, chiar și cele pentru copii, prin desene animate, prin anturaj și un răsfăț neghiob… Vrea să ne înstrăineze. Am iubit și iubim pe Domnul și Cuvântul Lui. El ne-a ajutat să-i pregătim pe copiii noștri ca să fie ai Lui, când sunt cu noi și când sunt plecați de acasă, la școală sau în altă parte. Dar nu ne-am gândit că o să ni-i ia așa, fizic, de lângă noi. În abisul acela simțeam totuși o stâncă sub picioare. Simțeam Mâna care ne purta încă o zi și încă una.
Trecuse mai bine de o lună de zile și se apropia Crăciunul. Mulți au încercat să ne încurajeze spunându-ne că de sărbători vom fi împreună cu copiii noștri. Că e cu neputință să nu fim împreună de sărbători. Că Dumnezeu va interveni. Dar Dumnezeu a avut un alt plan și nu l-a schimbat cu al nostru. Nu ne-a întrebat și nu ne-a cerut sfatul. Și nici nu trebuia, căci toți ne rugăm așa cum ne-a învățat Domnul Isus: „Facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ”.
Știrea că fratele Cristi Țepeș a plecat acasă, la Domnul, ne-a aruncat mai mult în incertitudine, omenește vorbind.
Dar altfel, ne-a aruncat în brațul Domnului, ne-a îndesat acolo, în palma Lui. Este ca și cum ai avea mâna degerată de frig și te-ai tăia la un deget, sângele curge, știi că-i durere, dar parcă n-o mai simți. Când am prins de veste mai apoi că sute și mii de oameni se roagă pentru noi și pentru pruncii noștri, am început să înțelegem prezența aceea stranie și totuși plăcută și liniștitoare din momentele în care nu ne mai puteam ruga. Ca atunci când ai un coșmar și se face că ești în pericol și ai vrea să strigi, dar ești ca mut și nu iese nici un sunet și nu poți nici s-alergi și te trezești… Sau nu poți să te trezești…
Mă puneam pe burtă să mă rog și mă trezeam și aș fi vrut să mă trezesc de-a binelea, dar să mă trezesc înainte de coșmar…
Dar Dumnezeu lucra în timpul ăsta. El n-a fost surprins de răpirea de la școală și nici n-a fost înșelat de minciunile asistenților sociali. În amărăciune, am simțit dulceață. Cuvintele noastre, pe care noi nu le puteam rosti, le-a pus pe buzele multora și rugăciuni frumos alcătuite și pline de durere și compasiune au străbătut cerurile!
Oare știa cel rău că Dumnezeu Își va strânge laudă și cinste Numelui Său din încercarea aceasta de moarte? Că zeci de mii de suflete se vor uni în durerea noastră într-o expunere atât de măreață a slavei Lui? Că vor mărșălui pe bulevardele și prin piețele marilor metropole din lumea întreagă mărturisind că, în trupul lui Hristos, când suferă un mădular, suferă tot trupul. Că încercarea aceasta a unei familii neînsemnate dintr-o comunitate mică aflată la una dintre marginile pământului se va transforma într-o trâmbiță care să ne trezească pe mulți, ca să înțelegem că cel rău ne vrea copiii, ne vrea familiile?! Că Domnul este aproape?!
Au vrut să Îl omoare pe Domnul Isus atunci, și asta vor și acum… Ideologie de gen, interesul superior al copilului, reformă socială, neo-marxism, progresism, distrugerea familiei prin feminism. Vor să Îl omoare pe Isus în inimile noastre, în familie și în biserică. Să-L alunge din societate și să-L împingă spre o lume a treia, unde persecuția copiilor Lui este o caracteristică culturală.
Ce bine că Dumnezeu a avut un alt plan! Glorie Lui că ne-a dat biruință! Că ne-a adus copiii acasă, chiar dacă nu de Crăciun! Ne-a arătat, din nou, că este Credincios promisiunilor Lui. Că puterea Lui nu a slăbit! Cuvântul Lui este adevărat și vrednic de crezare! În încercare nu ne lasă singuri, ci ne dă putere, pace, liniște și siguranță.
